Elemente de procedură judiciară

I. Evolutia reglementarii ca mijloace de proba a interceptarilor si înregistrarilor audio sau video.

Ca urmare a inviolabilitatii corespondentei si a convorbirilor telefonice, consacrata ca drept fundamental al cetateanului în constitutiile democratice, initial nu era permisa folosirea în justitie a înregistrarii unei convorbiri sau comunicari, ca actiune a instantelor judecatoresti. Amplificarea fenomenului infractional, prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare, a determinat acceptarea, în anumite conditii, a folosirii unor interceptari si înregistrari a convorbirilor telefonice si a altor comunicatii, mai ales în cazul acelor infractiuni a caror probatiune nu era posibila altfel. Astazi putine sunt legislatiile care nu reglementeaza ca mijloace de proba astfel de interceptari si înregistrari, audio si video.

În tara noastra, Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala (art. 13) a prevazut posibilitatea interceptarii si înregistrarii convorbirilor telefonice si a altor comunicatii în cazul pregatirii si savârsirii de infractiuni care sunt amenintari la adresa sigurantei nationale; apoi, Legea nr. 26/1994 privind Politia Româna a extins aceasta posibilitate si în cazul crimei organizate si a unor infractiuni grave, daca era necesara pentru efectuarea urmaririi penale. Prin Legea nr. 141/1996 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala a fost introdusa în Cod o noua Sectiune, cu art. 911-916, sub denumirea de „Înregistrarile audio sau video", dupa ce, prin art. 64, s-au adaugat la mijloacele de proba si înregistrarile audio sau video si fotografiile. În fine, dupa, o perioada de aplicare a noilor dispozitii, prin Legile nr. 281/2003 si 356/2006 s-au adus noi reglementari: Sectiunea a V1-a a capatat o denumire mai larga „Interceptarile si înregistrarile audio sau video", limitându-se sfera lor de actiune si întarindu-se cadrul legal în care pot fi folosite.

Potrivit art. 53 din Constitutie, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns prin legea pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, sanatatii si a moralei publice, drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale. Modul în care au fost reglementate interceptarile si înregistrarile audio sau video se înscriu în aceasta dispozitie constitutionala, mai ales ca restrângerea nu a adus atingere existentei dreptului, fiind proportionala cu situatia care a determinat-o. De altfel, introducerea acestor restrictii la inviolabilitatea convorbirilor telefonice si a comunicatiilor, la respectarea vietii private si familiale, a domiciliului si a corespondentei, daca masurile sunt necesare pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale este prevazuta si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale [art. 8 alin. (2)] si în Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art. 29 pct. 2) documente ratificate de tara noastra. În baza acestor prevederi, legislatiile moderne au admis înregistrarile audio sau video într-o reglementare apropiata.

În ce priveste notiunea de „interceptari", Grigore Theodoru, în lucrarea sa „Tratat de drept procesual, apreciaza ca ea „cuprinde intervenirea organelor autorizate în orice fel de convorbiri sau comunicatii telefonice sau prin orice mijloc electronic de comunicare - radio, televiziune particulara si de interior, nesupuse publicitatii - care implica ideea de confidentialitate între cei care o efectueaza”. Un alt autor, Nicu Jidovu, trateaza aceasta problema analizând întreaga economie a textelor ce reglementeaza aceste noi mijloace de proba precizând ca ele „se înscriu într-un cadru procesual bine delimitat, în sensul ca este obligatorie sa fie începuta urmarirea penala în cauza, întrucat în ipoteza desfasurarii unor astfel de activitati înainte de începerea urmaririi penale dau nastere la nulitatea lor si chiar posibilitatea actionarii în justitie a persoanelor vinovate”. Concluzia este fireasca daca avem în vedere organele judiciare ce desfasoara aceste activitati (cu totul altele decat cele de la actele premergatoare începerii urmaririi penale) dar si interesul enorm privind protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prin interventia judecatorului.

In ceea ce priveste preocuparea pentru a defini aceste mijloace de proba, tot Nicu Jidovu apreciaza ca „înregistrarile audio sau video, ca mijloace de proba, sunt acele înregistrari pe banda magnetica ale unor convorbiri si înregistrarile de imagini din al caror continut rezulta fapte sau împrejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului”. Grigore Theodoru, pe de alta parte, manifesta un interes pentru detaliu si surprinde mai multe aspecte pe care le ia în considerare în definirea acestor mijloace de proba, si anume: „înregistrarile audio cuprind imprimarile pe banda magnetica sau pe orice alt suport ale unor convorbiri sau comunicari, fie ca sunt interceptate autorizat ori urmeaza a fi efectuate în viitor, într-un anumit moment si într-un anumit loc, între doua sau mai multe persoane; se au în vedere microfoane puse în anumite camere, în anumite locuri, care sa înregistreze convorbirile sau comunicarile, fara ca cei care efectueaza sa stie ca sunt înregistrate”.

Legea se refera si la înregistrarile video - de imagini -, care cuprind fotografiile si filmele operative, executate de organele de urmarire penala fara aprobare sau fara cunostinta celor înregistrati. Înregistrarile de imagini cuprind si înregistrarile facute prin aparatura ascunsa privirilor, în banci, institutii, marile magazine, prin care se înregistreaza persoanele care intra, actioneaza si parasesc locurile unde se fac înregistrarile, constituind mijloace de identificare a persoanelor ce eventual pregatesc sau savârsesc infractiuni. Se pot efectua, în conditiile legii, înregistrari si în mediul ambiental, localizarii sau urmaririi prin G.P.S. ori prin alte mijloace electronice de supraveghere. În fine, pot fi facute înregistrari audio sau video de persoanele care sunt sau pot deveni parti într-o cauza penala, prin aparatura proprie audio sau video.

II. Conditiile necesare pentru autorizarea de interceptari si înregistrari audio sau video.

a) Limite privind infractiunile pentru care se pot autoriza interceptarile si înregistrarile audio sau video.

Legea nr. 141/1996 a autorizat înregistrarile audio sau video în cazul în care sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savârsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se face din oficiu, deschizând un front larg de derogare de la inviolabilitatea convorbirilor telefonice si a corespondentii, a vietii intime, deoarece infractiunile pentru care urmarirea penala depindea de plângerea prealabila a partii vatamate, de sesizarea sau autorizarea organului competent erau într-un numar restrâns. În vederea restrângerii sferei infractiunilor pentru care astfel de înregistrari pot fi autorizate, prin Legea nr. 281/2003 s-a prevazut, pe lânga limita initiala ca urmarirea penala sa poata fi efectuata din oficiu, si tipurile de infractiuni pentru care se poate da autorizarea de înregistrare: infractiunile contra sigurantei nationale, prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, cele de trafic de stupefiante, trafic de arme si trafic de persoane, acte de terorism, spalarea banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie ori a altor infractiuni grave.