Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 20 în total
Cuvinte : 3927
Mărime: 28.14KB (arhivat)
Cost: 4 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Sergiu Ursu

Extras din document

Savirsirea intenţionată a infractiunii presupune în general o desfăşurare în timp, o dezvoltare progresivă până la producerea urmărilor periculoase dar, orice infracţiune intenţionată este precedată întotdeauna de o perioadă de formare a laturii subiective în care se naşte ideea infracţională. Acest proces psihic, formarea atitudinii psihice cu privire la faptă şi urmări se petrece exclusiv în conştiinţa făptuitorului şi reprezintă prima etapă denumită în general perioadă internă sau intelectuală pe care o comportă săvârşirea oricărei infracţiuni. După luarea hotărârii infracţionale urmează activitatea infracţională propriu-zisă care are o desfăşurare în timp din momentul efectuării primelor acte materiale şi până la producerea rezultatului socialmente periculos. Acesta este activitatea externă săvârşirii infracţiunii care parcurge mai multe faze:

- cea a actelor de pregătire;

- cea a tentativei;

- cea a consumării.

Legea penală incriminează în general infracţiunile ajunse în faza consumării însă în anumite cazuri sunt sancţionate şi faptele rămase în faza tentativei şi mai rar capătă semnificaţie penală şi actele pregătitoare sau preparatorii. Prin incriminarea lor actele pregătotoare şi tentativa devin infracţiuni în forma imperfectă, adică atipică.

Perioadele infractiunii intentionate

Perioada internă - se disting trei momente:

-naşterea ideii infracţionale determinată de un mobil;

-deliberarea când făptuitorul meditează asupra ideii concepute;

- luarea hotărârii care reprezintă momentul în care se formează latura subiectivă a infracţiunii, respectiv elementul său moral. Fiecare din aceste faze sau etape poate dura mai mult sau numai o clipă, însă adeseori ele se succed fulgerător încât momentele respective se pot distinge numai ideal.

Ca proces psihic faza internă poate avea şi o latură externă denumită manifestarea hotărârii infracţionale sau faza oratorie care înseamnă comunicarea ei altor persoane. Dat fiind faptul că luarea hotărârii de a săvârşi o infracţiune nu depăşeşte firul interior al persoanei, există doar în conştiiţa acesteia. Perioada nu are relevanţă penală.

Perioada externă - această perioadă începe din momentul în care persoana ce a luat hotărârea de a săvârşii o infracţiune o pune în aplicare parcurgând toate etapele sau numai unele până la producerea rezultatului socialmente periculos. Aşadar în timpul perioadei externe procesul de înfăptuire a hotărât că infracţiunea parcurge mai multe etape, fiecare caracterizându-se printr-un anumit grad de înfăptuire a rezoluţiei pe parcursul cărora infracţiunea în conţinutul său integral se realizează treptat pe etape. Se disting următoarele faze:

*Faza actelor de pregătire sau preparatorii care se caracterizează prin desfăşurarea unor activităţii menite să pregătească executarea hotârârii infracţionale.

* Faza actelor de executare este atunci când se trece la executarea hotărârii infracţionale, adică se îndeplinesc acţiunile, activitate prin care este realizat actul de conduită interzis prevăzut în norma penală. În această fază este posibil ca activitatea infracţiunii să fie întreruptă sau deşii este dusă până la capăt nu produce rezultatul socialmente periculos.

* Faza consumării când se produc rezultatele dăunătoare. Această fază începe din momentul în care acţiunea tipică a fost efectuată integral şi durează până când s-a produs rezultatul. În legătură cu aceste faze se fac anumite precizării, şi anume: dacă ultimele două faze sunt obligatorii, faza actelor preparatorii poate lipsi atunci când făptuitorul poate trece în mod direct la săvârşirea infracţiunii, apoi nu întotdeauna executarea propriu-zisă este dusă la capăt putând fi întreruptă sau dacă a fost dusă la capăt nu s-a produs efectul. Uneori faza urmărilor se poate prelungii după producerea rezultatului infracţiunii cunoscând un moment al epuizării.

Preview document

Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 1
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 2
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 3
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 4
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 5
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 6
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 7
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 8
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 9
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 10
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 11
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 12
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 13
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 14
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 15
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 16
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 17
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 18
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 19
Etapele săvârșirii infracțiunii intenționate - Pagina 20

Conținut arhivă zip

  • Etapele Savarsirii Infractiunii Intentionate.docx

Alții au mai descărcat și

Teoria Personalității Criminale

1. Introducere Termenul personalitate este folosit pentru a descrie temperamentul si atributele emotionale ale unui individ, care practic îi...

Interceptările și Înregistrările Audio-video Mijloace de Probă în Procesul Penal

1. Noţiuni generale 1.1 Noţiunea probelor Potrivit Codului de Procedură Penală "prin probă se înţelegeorice element de fapt care serveşte la...

Extradarea pe Plan National si European

1.Notiuni introductive 1.1. Definiţia procesului penal Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfăşurată de organele competente,...

Teoria Personalitatii Criminale

o CONSIDERATII GENERALE Prevenirea si combaterea fenomenului infractional a preocupat si preocupa omenirea. Aceasta preocupare este pe deplin...

Psihologie Judiciara - Violenta Interpersonala

CAPITOLUL I ANALIZA ACTULUI INFRACŢIONAL Înțelegerea apariției fenomenului infracțional și a evoluției sale până când se concretizează în act...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Formele infracțiunii intenționale - Tentativă

În doctrina penală prin formele infracţiunii se înţeleg formele pe care aceasta le poate avea în funcţie de fazele de desfăşurare ale activităţii...

Proceduri Speciale

Capitol I- Consideratii introductive Sectuiunea I- Notiuni generale privind procedurile speciale « Procesul penal este activitatea reglementata...

Ai nevoie de altceva?