Etica și metodologia cercetării științifice - Instituția familiei de la tradiție la modernism

Instituția familiei de la tradiție la modernism

În această lucrare vă voi prezenta evoluția instituției familiei din prisma drepturilor și obligațiilor membrilor ei, începând cu primele reglementări din Codul Civil al Principatelor Române din anul 1865, continuând cu Codul Familiei din perioada comunistă, apoi cu Noul Cod Civil din anul 2011 și obiectivele Uniunii Europene pe linia Dreptului Familiei.

Prof. dr. Ion Filipescu definește familia ca fiind grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopția), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie. Astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege. Înțelegem că unul din actele prin care se fundamentează o familie este acela al căsătoriei.

Instituția familiei conform Codului Civil din anul 1865

Codul Civil intrat în vigoare în anul 1865, în Principatele Române și acorda dreptul de a se căsători bărbatului care avea vârsta de 18 ani și femeii de 15 ani, ambii trebuind să își dezvăluie consimțământul. Pentru a săvârși acest act, ei aveau nevoie de acordul tatălui și al mamei în cazul în care nu aveau vârsta de 21 de ani împliniți.

Cei care doreau a săvârși actul Căsătoriei mai aveau următoarele interdicții după cum relata Codul Civil de la acea vreme:

” Art. 143. -În linie directă este oprită căsătoria cu desăvârșire între ascendenți și descendenți și între afinii (cuscrii) în aceeaș linie, fără deosebirea înrudirei de legiuită sau nelegiuită însoțire.

Art. 144. -În linie colaterală, căsătoria este oprită până la a patra spiță inclusiv, fără osebirea înrudirei de legiuită sau nelegiuită însoțire și între afinii (cuscrii) de aceeaș spiță.

Art. 145. -La rudenia din Sf. Botez se oprește căsătoria între naș și fină, precum și între nașă și fin.

Art. 146. -Tatăl adoptiv nu poate să se căsătorească cu adoptata sa, nici cu fiica acesteia, nici cu femeia fiului său adoptiv.

Art. 147. -Adoptatul fiu nu se poate căsători cu aceea ce a fost femeia înfiitorului tată, nici cu fiica lui, nici cu mama lui, nici cu sora mamei lui sau a tatălui său.

Art. 148. -Nu este slobod a se căsători cineva cu adoptata soră a tatălui său, a mamei, a bunului sau a bunei sale.

Art. 150. -Cu toate aceste Domnul , pentru motive grave, va putea acorda dispensă din prohibițiunile cuprinse în art. 144 din acest cod, adică pentru căsătoriile dintre cumnați și cumnate, și pentru acele dintre veri și vere.”

Acest act al căsătoriei dădea naștere mai multor drepturi și obligații.

Soții aveau drepturi comunue și anume:

- Își datorau unul altuia credință, sprijin și ajutor

- Aveau dreptul să facă testament fără autorizația celuilalt soț

Iar printre obligațiile esențiale se afla aceea ca bărbatul să protejeze femeia, iar aceasta să îi ofere ”ascultare”, să locuiască împreună cu el și „să-l urmeze ori în ce loc va găsi el de cuviință să-și stabilească locuința sa„ ,ambii părinți să întrețină și să își educe copii.

În aceea perioadă bărbatul avea o mai mare putere de decizie în cadrul familiei, voi enumera câteva drepturi de care beneficia doar bărbatul:

”Art. 197. -Femeea nu poate porni judecată, fără autorizațiunea bărbatului ei, chiar și cazul când e comerciantă publică.

Art. 199. -Femeea nu poate da, înstrăina, ipoteca, nu poate dobândi avere cu titlu oneros sau gratuit, fără concursul bărbatului la facerea actului sau prin deosebit consimțimânt în scris.