Europa și Specificul European

Cine reflecteazã asupra unificãrii europene trebuie sã clarifice în prealabil la ce se referã. Asadar, ce este Europa?

Dacã luãm în seamã întreaga conotatie a termenului, nu putem sã nu începem cu mitologia. Potrivit legendei grecesti, Europa a fost fiica regelui Feniciei, a cãrei frumusete a suscitat iubirea lui Zeus. Travestit în taur, acesta a rãpit-o si a dus-o în Creta, unde Europa i-a dãruit trei fii, ce aveau sã devinã regi sau printi: Minos al Cretei, Radamantus al insulelor Ciclade si Sarpedon al Luciei. Mai târziu, ea s-a cãsãtorit cu regele Asterion al Cretei, care i-a adoptat copiii. Poporul a venerat-o sub numele de Hellotis, iar festivalul numit Hellotia s-a organizat pânã târziu pentru celebrarea ei [4] . Din aceastã legendã si-au luat motive decoratorii antici, dar si pictorii renascentisti sau de mai târziu. Rãpirea Europei de cãtre Zeus deghizat în taur a fost un motiv pentru Dürer, Tizian si Tiepolo.

O altã conotatie a Europei provine din astronomie. Sub acest nume este vorba de al patrulea satelit, ca mãrime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei si botezat astfel de un astronom german. Conotatia care ne intereseazã mai mult este însã cea geograficã. Europa este continentul penultim în ordinea mãrimii (dupã el urmeazã Australia), ocupând 10,4 milioane kilometri pãtrati. El era locuit, în 1990, de 787,7 milioane de oameni. Mãrginit de Oceanul Atlantic, de Marea Mediteranã, Oceanul Arctic, Marea Neagrã, Marea Caspicã si Muntii Urali, Europa preia o cincime din suprafata terestrã a Pãmântului. În aceastã suprafatã sunt incluse si insulele si arhipelagurile ce-i apartin: Novaia Zemlia, Islanda, Insulele Britanice, Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Malta, Cipru. Printre trãsãturile cele mai proeminente ale acestei suprafete sunt de amintit, înaintea celorlalte, caracterul jos al reliefului, mãrimea mijlocie a înãltimilor, buna distributie a apei în sânul ei, varietatea climatericã generatã de continua interferentã a curentilor polari cu curentii tropicali, complexitatea remarcabilã a vegetatiei.

Dar unificarea europeanã angajeazã nu numai o conotatie geograficã, usor de stabilit, a Europei. Ea pune în joc, de la început, o conotatie istoricã a termenului, care împleteste într-un mod foarte complicat aspecte geografice, aspecte culturale si aspecte politice. Stabilirii acestei conotatii consacrãm referatul de fatã, în care cãutãm sã rãspundem la întrebãrile: care sunt frontierele Europei? în ce constã specificul cultural european?

1. Fiecare ne simtim apartinând unei comunitãti etnice si unui stat. În ce mãsurã ne simtim apartinând unei etnii, unui stat si, în acelasi timp, unui continent? Prin traditie, primele douã apartenente sunt trãite concret, ele conferind avantaje, drepturi si obligatii, în timp ce a treia a rãmas incomparabil mai abstractã. Ea a fost multã vreme un obiect de meditatie pentru o seamã de învãtati. În deceniile postbelice ea a devenit câmpul de actiune al elitelor politice din tãrile Europei Occidentale, preocupate sã înfãptuiascã unitatea economicã si politicã a Europei. Este ea si, cel putin, o perspectivã concretã de viatã a unei multimi semnificative a cetãtenilor Europei Occidentale?

O astfel de întrebare poate fi satisfãcutã de acum nu doar cu ipoteze plauzibile, ci si cu rãspunsuri precise, deoarece Comunitatea Europeanã a trecut în ultimul deceniu la aplicarea sistematicã a sondajelor de opinie în materie. Eurobarometrul din 1990 a arãtat, de pildã, cã în fiecare din tãrile Comunitãtii efectivul suporterilor integrãrii europene este cu mult mai mare decât cel al adversarilor ei. Danemarca oferea, în acest sens, scorul cel mai slab, de 64% la 29%, totusi. Dar, în mod interesant, identificarea emotionalã cu Europa este slabã: 34% din cei interogati se declarã indiferenti în cazul retragerii tãrii lor din Comunitate, 48% declarã cã nu se vor simti niciodatã cetãteni ai Europei, o proportie covârsitoare se mândresc cu patria lor traditionalã. Se poate admite cã mândria nationalã nu exclude mândria europeanã, dar nu se poate sã nu admitem cã existã o identificare emotionalã cu patria traditionalã mult mai puternicã decât cea cu Europa. Este aceasta din urmã condamnatã sã rãmânã o aparentã abstractã în jurul cãreia brodeazã intelectuali excesiv de idealisti si politicieni în cãutare de subiecte? Totusi, nu. Cãci Eurobarometrul aratã un progres, uneori foarte încet, dar sigur, al identificãrii emotionale europene, încât se poate admite cã, în cazul acestor identificãri, nu avem de a face cu constante absolute, ci cu mãrimi variabile (este drept, variabile pe intervale mari).

Dar starea la un anumit moment a opiniei nu este niciodatã singurul indicator al posibilitãtilor unei situatii. Institutiile ce asigurã cadrul rationãrii publice si elitele ce pot functionaliza rolul considerabil al institutiilor reprezintã o parte esentialã a posibilitãtilor si sunt un factor esential în directionarea unei evolutii. Aceste institutii sunt existente si active, elitele profesionale si politice angajate sunt în curs de crestere, în întreaga Europã. În actiunea lor pe directia unificãrii europene, grupurile de specialisti si politicienii ce desfãsoarã o actiune proeuropeanã se pot sprijini în mãsurã crescândã pe categorii în curs de lãrgire ale populatiei: oameni ce practicã turismul, care percep avantajele relaxãrii frontierelor si comunicãrii între servicii; muncitori, personal tehnic, în general personal calificat, care se bucurã de lãrgirea pietei de desfacere a produselor, ca si a pietei de recrutare a fortei de muncã; populatia scolarã care fructificã posibilitatea mobilitãtilor neîngrãdite în timpul studiilor; birocrati ce activeazã în institutiile europene; intelectuali care vãd în unificarea europeanã o sansã pentru generatiile actuale de a-si remodela existenta.