Evaziunea Fiscala

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Evaziunea Fiscala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Conceptul de evaziune fiscală

Evaziunea fiscală constituie la momentul prezent un fenomen economic și social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca urmările nocive ale acestui fenomen să fie limitate, micșorate, să-și piardă din anvergură, în conditiile în care a devenit clar pentru toata lumea ca ele nu pot fi eradicate. Evaziunea fiscală are un efect direct și neîntârziat asupra nivelurilor încasărilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pietei, precum și la îmbogățirea, în mod ilicit, a practicanților acestei metode de înșelăciune ce afectează statul și în ultimă instanță, pe fiecare dintre noi, contribuabili onești. Existând mai multe interpretări, denumiri și accepțiuni ale acestui fenomen, este normal ca el să fie și greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “fraudă, fraudă ilegală, evaziune internatională, fraudă legală, frauda prin lege, economie subterana”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie, ci si legea ambigua, granița dintre licit si ilicit fiind foarte fragilă.

În literatura de specialitate se încearcă găsirea unei definiţii care ar cuprinde toată complexitatea fenomenului de evaziune fiscală cum ar fi :

evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală - reprezintă sensul larg al noţiunii ;

sub un alt aspect, mai îngust, (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederelor fiscale) evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale, comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete, ci prin evitarea intenţionată, prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale;

altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile ;

evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ;

şi în sfârşit, evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului, care-i permit să evite sau să reducă într-o măsură sau alta plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele).

Într-o definitie mai complexă, conform Legii 241/2005, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind: "sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române și straine, denumite contribuabili..."

Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă pentru că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc. Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi a inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, a cărei fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca şi cei pe care provoacă prin aceasta la evaziune.

Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să evadeze. Este vechea regulă a lui Sismondi şi anume că impozitul nu trebuie niciodată să pună pe fugă materia pe care o loveşte, el trebuie să fie cu atât mai moderat cu cât această bogăţie este de o natură mai fugitivă.

Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu poate să nu plătească. Dar spiritul de evaziune fiscală naşte şi din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota impozitului pus în sarcină, el nu este decât o formă a egoismului şi cupidităţii omeneşti.

Natura omenească are totdeauna tendinţa să pună interesul general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitul mai mult ca un prejudiciu decât ca o legitimă contribuţie la cheltuielile publice şi să vadă întotdeauna cu ochi răi pe acela care vrea să-i micşoreze patrimoniul.

Spiritul antifiscal a fost la început manifestat în principal de către contribuabilii de la oraşe deoarece ţărănimea, ca o clasă socială cu o tradiţie fiscală creată de sute de ani a fost şi a rămas un bun contribuabil. Din păcate oricâte legi privind represiunea evaziunii fiscale ar aparea, această imperfectiune nu va putea niciodată să fie eradicată complet, mai ales în această perioadă de tranziţie spre economia de piaţă când, evaziunea fiscală, alături de corupţie este fenomenul economic şi social cel mai mediatizat.

Ea va putea fi doar atenuată atât prin măsuri coercitive, printr-o educaţie fiscală a tuturor categoriilor de contribuabili, printr-o politică fiscală adecvată, toate însă pe fondul unei relansări economice a întregii economii.

2. Cauzele evaziunii fiscale

Cel mai important motiv pe care îl are în vedere contribuabilul român atunci când doreşte să diminueze impozitele şi taxele datorate statului este tocmai mărimea exagerată a acestor impozite şi taxe; deci presiunea fiscală este o cauză determinantă a evaziunii fiscale.

La prima vedere presiunea fiscală în România este relativ redusă în comparaţie cu cea din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, dar datorită contribuţiilor sociale ridicate, datorită birocraţiei, instabilităţii legislative şi corupţiei România este departe de a fi un paradis fiscal.

Astăzi patronii români au cheltuieli totale de aproximativ 1.900 de euro pentru a oferi unui salariat un salariu net de 1.000 de euro, mai mult cu peste 300 de euro decât în Bulgaria, din cauza cheltuielilor mari cu asigurările sociale (43,5% datorate de angajator şi angajat). Totuşi, cheltuielile totale pentru 1.000 de euro salariu net s-au redus însă foarte mult faţă de anul 2004, când erau de 2.900 de Euro, ca urmare a introducerii cotei unice de 16% a impozitului pe venit.

Chiar dacă impozitul pe salariile mari a scăzut de la 40% la 16% prin introducerea cotei unice, contribuţiile sociale sunt motivul pentru care salariile mari ocolesc procedurile formale, o mare parte din salariaţii cu venituri mari au un minim „trecut în cartea de muncă".

Din acest motiv firmele au inventat iniţial folosirea microîntreprinderilor ca un compromis între acordarea de salarii mari şi păstrarea procedurilor în limite legale. Metoda preferată era folosirea microîntreprinderilor de management şi consultanţă cu un singur angajat.

Din anul 2007, deşi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor scăzuse de la 3% la 2% premisele ca microîntreprinderile să fie utilizate în continuare pentru plata salariilor au scăzut deoarece Codul Fiscal modificat prevedea că microîntreprinderile vor beneficia de impozitul de 2% pe cifra de afaceri doar dacă au majoritatea veniturilor din producţie, nu din servicii cum ar fi consultanţa şi managementul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Evaziunea Fiscala.doc