Evaziunea fiscală. fenomen economico-social de maximă importanță

EVAZIONIST

Cumpăna dintre milenii ne înfăţişează amploarea deosebită a activităţilor economice ce se desfăşoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America şi Asia. Relaţiile economice internaţionale cunosc un dinamism fără precedent, fiind integrate noi state şi sisteme economice, au loc asocieri şi fuziuni între societăţi multinaţionale.

Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârşit teritoriu al economiei se iniţiază, dezvoltă şi finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale. Frauda lezează economia în ansamblul ei, cauzează imense pierderi financiare, slăbeşte stabilitatea socială, ameninţă structurile democratice, determină pierderea încrederii în sistemul economic, corupe şi compromite instituţiile economice şi sociale.

1. Conceptul de evaziune fiscală

În lipsa altor mijloace de finanţare şi de susţinere a statului, fiscalitatea, deşi inoportună pentru contribuabili, oricât civism ar dovedi aceştia, a fost şi este, în continuare, o necesitate obiectivă. Deşi are o istorie milenară, însoţind, în decursul timpului, naşterea şi dezvoltarea statului, impozitul reprezintă una din instituţiile publice cele mai controversate. Chiar dacă se consideră a fi fost obţinut consimţământul general la suportarea unei sarcini fiscale, din toate timpurile, cetăţenii contribuabili s-au opus sarcinii fiscale de plată, prin mijloace legale sau mai puţin legale, încercând astfel să-şi protejeze o parte cât mai însemnată din venitul personal. Dacă a fura de la aproapele tău este un act condamnabil în opinia generală, un gest profund condamnabil, a fura de la stat, o entitate abstractă, este mult mai puţin condamnabil, fiind chiar o virtute în mintea multor oameni. Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale de maximă importanţă, cu care toate statele de astăzi se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică. Din păcate, ceea ce se poate face, efectiv, în acest domeniu, este limitarea la maximul posibil a acestui fenomen, eradicarea sa fiind practic imposibilă.

Dintotdeauna, multitudinea obligaţiilor fiscale, pe care legile fiscale le impun şi mai ales povara acestor obligaţii au stimulat ingeniozitatea contribuabililor, determinându-i pe aceştia să caute cele mai diverse procedee de eludare a legii. Dar, motivaţia principală a fenomenului în cauză este aceea că, lovind indivizii în averea lor, fiscalitatea îi atinge într-unul din cele mai sensibile interese, şi anume interesul bănesc.

Literatura de specialitate dă multiple interpretări conceptului de evaziune fiscală. Una dintre acestea defineşte „evaziunea fiscală” ca fiind „totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora, cei interesaţi sustrag, în totalitate sau în parte, materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale” .

Un alt sens al conceptului de evaziune fiscală a fost dat de M. Duverger, care aprecia că acest fenomen „desemnează ansamblul manifestărilor de fugă din faţa impozitului” , în acest sens, existând evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, atunci când „cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă asupra unui terţ” . Carmen Corduneanu, în lucrarea „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor” precizează că „evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor fiscale care le revin, în mod parţial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase, în scopul ascunderii materiei impozabile” .

Indiferent de modul cum este definit acest fenomen, evaziunea fiscală reprezintă, în ultimă instanţă, neîndeplinirea, de către contribuabil, a obligaţiilor fiscale. Mijloacele de disimulare întrebuinţate pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale se pot împărţii în două categorii:

- extrapolarea insuficienţei legislative sau chiar posibilităţile lăsate de legiuitor cu anumite intenţii;

- procedee ilicite.

Literatura de specialitate din România a consacrat, pe baza criteriului legalităţii, al respectării sau nu a legislaţiei fiscale, doi termeni pentru desemnarea formelor evaziunii fiscale: evaziunea fiscală licită (legală) şi evaziunea fiscală ilicită (frauduloasă, frauda fiscală). În literatura anglo-saxonă pentru desemnarea celor două forme de sustragere de la plata impozitelor se utilizează expresiile „tax avoidance” (trad. „evitarea plăţii impozitelor”), care este legală şi se bazează pe reducerea poverii fiscale prin intermediul scutirilor de impozite, deducerilor sau stimulentelor aprobate de legile fiscale şi „tax evasion” (trad. „evaziunea fiscală”) care este mijlocul ilegal de a evita plata impozitelor pe veniturile impozabile, fie prin neraportarea lor, fie prin diminuarea voită a venitului impozabil. În demersul de definire a acestei practici se pune problema delimitării evitării (licite) a impozitului de evaziunea fiscală (frauduloasă). Primul răspuns şi cel mai pertinent este că distincţia este una de legalitate, în care evitarea este permisă de lege, iar evaziunea frauduloasă, nu. Cu toate acestea graniţele nu sunt, întotdeauna, precise şi există o zonă gri de sustragere „avoision” (avoidance + evasion) .

Din punct de vedere moral, se poate argumenta că anumite tipuri de evitare (licită) a impozitării sunt la fel de greşite ca şi evaziunea frauduloasă şi de aceea ar trebui tratate la fel ca aceasta. În legătură cu aceasta, Cowell apreciază că o asemenea distincţie bazată pe criterii morale este prea vagă şi nu ajută analiza economică. Motivarea economică a scopului evaziunii fiscale are la baza analiza comportamentului contribuabilului individual. Modul în care individul percepe posibilităţile de a fi afectat de sistemul de legi fiscale şi de instrumentele de constrângere fiscală are o relevanţă particulară. Acesta determină individul să ascundă sau să denatureze activităţile sale. Oricum, contribuabilii pot percepe anumite opţiuni cu privire la declaraţia fiscală, tranzacţiile financiare sau activităţile economice ca generatoare de potenţiale costuri, în situaţia în care aceştia devin subiecţi ai descoperirii şi penalizării.