Evaziunea fiscală - noțiuni, categorii, particularități

Cel mai studiat capitol al dreptului fiscal il reprezintă evaziunea fiscală. Evaziunea fiscală apare ca o consecinţă, ca rezultat al unei fiscalităţi excesive, contribuabilul evitând declararea exactă a veniturilor şi sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fată de stat prin diverse şi variate metode.

Astăzi, în condiţiile economiei de piaţă, în mijlocul unei crize economice accentuate, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce a luat proporţii.

Noţiuni

Ca noţiune, evaziunea fiscală nu poate fi definita in mod strict. Asocierea ei cu frauda fiscală este confuză, frauda fiscală reprezintă o infracţiune la lege şi se deosebeşte de evaziunea fiscală care ar putea fi definită ca o utilizare a posibilităţilor oferite de lege.

„Legea nr. 87 / 1994 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale definea evaziunea fiscală, în articolul 1, ca fiind sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili.

Din păcate, Legea nr. 241 / 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nu defineşte evaziunea fiscală, lansând teoreticienilor şi practicianului provocarea de a căuta sensul cel mai apropiat de adevăr”

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se împart în două categorii:

- procedee ilicite;

- simple neadevaruri sau chiar exploatarea insuficienţelor legislative.

Evaziunea fiscală poate fi ilicită, având uneori şi un caracter fraudulos, şi legală - tolerată. Se poate face deci o distincţie între frauda fiscală, care constituie un fapt ilicit chiar de natură penală, si evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte care să întruneasăa elementele unei infracţiuni (sau uneori contravenţie, dar care nu este mai puţin dăunătoare interesului public).

Lipsa unor reglementări legale, în condiţiile în care capitalul de stat a suferit modificări esenţiale în favoarea capitalului privat, creşterea şi diversificarea numărului de agenti economici cărora le revin obligaţii fiscale au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenţilor economici nou înfiinţati.

Creşterea alarmantă a cazurilor de neevidenţiere corectă a operaţiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate, înfiinţarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operaţiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidenţe, şi apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenţionată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidenţe duble, întocmirea şi prezentarea de date nereale în bilanţuri şi balanţe, ascunderea unor activităţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor şi magaziilor, prezentarea de documente false la operaţiuni de import-export, au făcut necesară adoptarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

Juristii români de la începutul secolului au fost preocupaţi de definirea evaziunii fiscale.

Lucrările de specialitate scrise în aceea perioada sunt dovada acestor preocupări. Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesati se sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”.

Categorii

După modul în care se procedează în activitatea de evitare a obligaţiilor fiscale se disting urmatoarele categorii:

– evaziunea fiscala legală;

– evaziunea fiscala frauduloasă

Evaziune fiscală legală se prezintă ca acţiune a contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazută a acesteia şi, deci, „tolerată” de aceasta. Evaziunea fiscala legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este legiuitorul.