Evitarea Dublei Impozitări

CAPITOLUL I

FENOMENUL SI CONCEPTUL DE DUBLĂ IMPUNERE

1. Fenomenul de dublă impunere

Raporturile ce se nasc intre stat si individ sunt diferite: dependentă politică, socială si economică. Dependenta politică sau apartenenta politică este caracterizată in functie de nationalitate. Dependenta sau apartenenta socială se manifestă prin sederea individului in tara in care se află resedinta sa ori domiciliul său. Dependenta economică rezultă din participarea individului la activitatea de productie, de circulatie sau la consumarea bunurilor din statul respectiv. Atunci cand aceste trei categorii de dependente sunt reunite la acelasi individ, se poate spune că există o apartenentă totală la suveranitatea fiscală a unui stat. Ca atare, „Statul are jurisdictie fiscal completă, absolută asupra tuturor nationalilor care participă la viata sa economică si socială, care, in alti termeni, trăiesc in tară participand la actele de productie, de circulatie sau la consumul bogătiilor.

Apartenenta politică, economică si socială se combină si se confundă spre a-i situa pe acesti nationali intr-o situatie de legătură fiscală fată de stat.”1

Ca urmare a dezvoltării si perfectionării mijloacelor de productie si a tehnologiilor, adancirii diviziunii sociale a muncii, amplificării schimburilor de mărfuri intermediate de bani, lărgirea pietei dincolo de granitele statului, extinderii si diversificării tranzactiilor cu efecte comerciale si hartii de valoare, apar tot mai frecvent situatii in care acelasi individ se află in legătură politică, economică sau socială cu două sau mai multe state. Astfel, acelasi individ poate fi cetăteanul unui stat, locuieste in alt stat, iar sursa de venituri este situată in al treilea stat. Fiecare din aceste state poate revendica jurisdictia fiscală totală sau partială asupra individului in cauză, ceea ce dă nastere la o coexistentă a

două sau mai multe legături fiscale, comple-mentare sau concurente.

In raport cu dependenta politică, faptul de a locui intr-o tară si participarea la viata economică sunt factori de natură a justifica supunerea aceluiasi individ unor sisteme fiscale diferite. Această dublă sau multiplă apartenentă fiscală determină o dublă sau multiplă impozitare.

S-a exprimat opinia2 că ideal ar fi ca, intr-o asemenea ipoteză , facultatea contributivă global a contribuabilului să fie impusă o singură dată si sumele obtinute să fie impărtite intre diversele autorităti fiscale pe baza intensitătii legăturilor politice, economice si sociale care au unit

contribuabilul de suveranitătile fiscale interesate. In realitate, dreptul exclusiv (asa-zisul drept regalian), revendicat de fiecare stat, de a stabili structura si orientarea sistemului sau fiscal intern si diversificarea sistemelor fiscale au ca rezultat inevitabil obligatia contribuabilului de a suporta o datorie fiscală superioară celei pe care ar fi avut-o de plătit dacă se găsea intr-o situatie de apartenentă fiscală in raport cu un singur stat.

In ceea ce priveste diversificarea sistemelor fiscale3, la care ne-am referit mai sus, constatăm că dezvoltarea economică rapidă din secolul trecut si cel prezent au influentat si sistemele de impunere. Astfel, s-a trecut de la impozitele reale (obiective) la impozitele personale (subiective). In cazul impozitelor de tip real, obiectul impunerii il formau bunurile care alcătuiau avutia materială a populatiei: terenurile, constructiile si alte asemenea valori; activitătile mestesugăresti, comerciale, industriale etc., apreciate in functie de: forta de muncă utilizată, forta motrice folosită, volumul productiei; capitalul mobiliar etc.4 O dată cu trecerea la impozitele de tip personal, obiectul

impunerii este constituit de veniturile realizate sub formă de salarii, castiguri din profesii libere, profituri din industrie, comert si activităti financiar-bancare, venit net din exploatarea pămantului si din arenzi, chirii, dobanzi, dividende etc.

Impozitele reale – impozitul pe clădiri, impozitul funciar, impozitul pe usi si ferestre etc. – au la baza impunerii conceptia teritorială, pentru că erau impuse bunurile situate, respectiv activitătile desfăsurate pe teritoriul unitătii administrativ-teritoriale, astfel că nu cauzau impozitări repetate ale aceluiasi obiect de impunere (teren, clădire, activitate).

In schimb, in cazul impozitelor personale, unele venituri sau elemente de avere pot si, in anumite state, sunt supuse la două impozite distincte. Astfel, spre exemplu, in unele tări, cum este si Romania, care aplică sistemul clasic al impunerii profitului, partea din profitul societătilor

comerciale care se distribuie actionarilor (asociatilor) cu titlu de dividend este impusă, in primul rand, la impozitul pe profit, o dată cu intregul profit al societătii comerciale si, in al doilea rand, la impozitul pe venitul asociatului (actionarului) beneficiar al dividendului. La fel, la unele produse de unele produse importate se aplică si un al treilea impozit, adică taxele vamale.5

2. Formele dublei impuneri

Impunerea aceluiasi venit sau bun de două sau de mai multe ori, in cadrul aceluiasi exercitiu financiar, este denumită dublă impunere. Doctrina fiscală distinge două forme de dublă impunere, si anume, dubla impunere economică si dubla impunere juridică. Fenomenul de dublă impunere economică este definit in mod asemănător de doctrina fiscală.

Astfel, se consideră că acest fenomen constă in „supunerea unei anumite materii impozabile la două sau mai multe impozite in favoarea aceleiasi autorităti sau a unor autorităti publice diferite, in acelasi

exercitiu financiar.”6