Evoluția Procesului Constituțional în România

Începuturile Constituţiei

Constitutia este principalul izvor al dreptului constitutional. Aparitia constitutiei a fost generata de o anumita evolutie a societatii, de cresterea numarului ariilor reglementate cu caracter juridic, ceea ce a dus la existenta unei asezari armonioase si stabile in fiecare stat.

Constitutia s-a impus in secolul XVIII in cateva state europene si in America, iar in secolul XIX aproape toate statele aveau constitutie.A aparut pe fondul stabilirii unor principii de referinta in ceea ce priveste reglementarea relatiilor sociale din societate, in special a drepturilor si libertatilor fundamentale.

Atat Revolutia franceza, cat si America au lansat declaratii cu privire la libertatile si drepturile omului pe fondul abandonarii statului politienesc si al intaririi statului de drept. Notiunea de constitutie trebuie sa defineasca acel ansamblu de norme juridice care reglementeaza elementele principale privitoare la exercitarea puterii de stat : preluare, executare, exercitare si mentinere a puterii e stat si respectarea tuturor drepturilor si egalitatilor oamenilor. Constitutia trebuie sa se bucure de stabilitate in timp, si de faptul adoptarii ei dupa o procedura speciala si nu ca orice alta lege. In multe state, constitutia dupa adoptare este supusa aprobarii prin referendum implicand, intr-adevar expresia transferului de suveranitate de la popor catre autoritatile statale.

Putem defini constitutia ca fiind legea cea mai importanta a unui stat, ale carui norme sunt investite cu forta juridica cea mai inalta care reglementeaza relatiile sociale esentiale privitoare la preluarea, exercitarea si mentinerea puterii in stat si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Orice constitutie trebuie sa tina seama de anumiti factori interni : specificul national, traditie istorica, constiinta juridica a societatii la un moment dat pentru a se putea, in acest mod respecta cu mai multa adeziune pentru a se accepta de cati mai multi cetateni, acesta constand a fi dreptul lor. Exista state care din motive politice nu au constitutie scrise ci cutumiare, de exemplu : Anglia, Noua Zeelanda, Israel, Australia, Canada etc.

Parcurgerea chiar succinta a evolutiei constitutionale a Romaniei, de la Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859 pana la Revolutia Romana din 16-22 decembrie 1989, impune de la sine o impartire in patru perioade distincte.

O prima perioada, cea de asezare a institutiilor constitutionale in tara noastra, precedata de lucrarile Adunarilor Ad-Hoc, are ca punct de plecare Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859 si ca punct final Constitutia din 1 iulie 1866.

O a doua perioada, care incepe cu Constitutiunea din 1 iulie 1866 si se incheie cu lovitura de stat a lui Carol al II-lea de la 20 februarie 1938, este perioada deplinei continuitati constitutionale a Romaniei. Ea coincide din punct de vedere istoric cu marile realizari politice, Independenta nationala la 10 mai 1877 si Intregirea neamului la 1 decembrie 1918 si totodata cu atingerea maximei dezvoltari economice, sociale si culturale.

A treia perioada, cea mai framantata din punct de vedere politic, cu dese schimbari politice structurale, s-ar putea numi „perioada loviturilor de stat”. Ea debuteaza cu lovitura de stat a lui Carol al II-lea, la 20 februarie 1938 si se incheie cu lovitura de stat din 30 decembrie 1947. E perioada marilor dezastre nationale.

A patra perioada, cea mai intunecata din istoria Romaniei, incepe cu acea nefasta lovitura de stat din 30 decembrie 1947 si se incheie cu Revolutia Romana de la 16-22 decembrie 1989. Este perioada dictaturii comuniste, a aservirii totale a tarii pana in 1964 fata de Uniunea Sovietica, mai nuantata dupa aceasta data, dar caracterizata printr-o represiune interna continua si o desconsiderare totala a normelor constitutionale a drepturilor omului.

Desigur, de la 22 deecmbrie 1989 a inceput o noua perioada a istoriei constitutionale a Romaniei, ale carei trasaturi au deocamdata un caracter tranzitoriu, dar actiunile puterii instalate pot fi apreciate prin prisma concordantei lor cu regulile statului de drept.

Prima constitutie a Romaniei

Dupa primirea doleantelor exprimate de cele doua Adunari Ad-Hoc, puterile garante au elaborat un act fundamental pentru tarile romane, denumit Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei, care, pe langa prevederile citate privind relatiile dintre cele doua Principate, organiza si puterile de stat si asigura drepturile cetatenilor, asadar era o adevarata constitutie.

Conventiunea pune la baza organizarii Principatelor Unite principiul separatiei puterilor in stat, incredintand Domnului puterea executiva, iar puterea legislativa in mod colectiv Domnului, cate unei Adunari Elective de fiecare Principat si unei Comisii Centrale comune. Puterea judecatoreasca era incredintata magistratilor , dar inamovibilitatea judecatorilor era prevazuta numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, care era comuna celor doua Principate. Aceasta limitare era justificata fara indoiala de lipsa de juristi pregatiti, la nivel local.

Domnul era ales pe viata, trebuia sa fie pamantean si guverna cu ajutorul ministrilor.Adunarea Electiva era aleasa pe o durata de 7 ani, care era si durata mandatului membrilor Comisiei Centrale. Se prevedea egalitatea in fata legii, se garantau libertatea individuala, proprietatea, drepturile civile si politice, se desfiintau privilegiile.

Forma de guvernamant era monarhia electiva. Al.I.Cuza se intitula in actele oficiale „A.I. I, Din mila lui Dumnezeu si vointa nationala Domn Principatelor Unite Romane” si continua cu „La toti de fata si viitori, Sanatate!”

Conventiunea avea mai multe anexe, dar cea mai importanta era cea de-a doua. Aceasta se intitula „Stipulatiuni electorale anexate la Conventiunea din 19 august 1858” si era o adevarata lege electorala.

Scrutinul era secret, iar votul cenzitar, deci in functie de venituri. De altfel, sufragiul universal la acea vreme era o raritate in Europa. Alegatorii puteau fi, in functie tot de cens, primari, care alegeau printr-un delegat si directi care alegeau nemijlocit. Celelalte prevederi ale anexei se referea la procedura alegerii.