Evoluția Procesului de Descentralizare și Aplicarea Acestuia în Cadrul Serviciilor Publice de Sănătate

Introducere

Lucrarea de faţă îşi propune să dezbată modul în care s-a derulat procesul de descentralizare la nivel general şi cum anume a fost implementat în cadrul serviciilor publice, cu precădere în cadrul serviciilor publice de sănătate.

Capitolul I al lucrării dezbate perspectivele autorilor în modul de definire al descentralizării, formele sale, evoluţia în cadrul sistemului juridic românesc şi prezentarea principalelor avanataje şi dezavantaje ale acestuia, acest capitol constituind mai mult partea introductivă a procesului dezbătut.

Însă pentru că descentralizarea prezintă un deziderat al reformelor din ţara noastră şi în special al reformei din domeniul sanitar, capitolul al II lea al lucrării, defineşte acest termen, analizează cauzele şi prezintă reforma în domeniul descentralizării a trei servicii: al învăţămâtului preuniversitar, al poliţiei şi al sănătăţii, fiind încheiat cu o comparaţie a reformei din domeniul sănătăţii dintre România şi Ungaria.

În continuare, lucrarea se îngustează tot mai mult pe specificul temei, capitolul final al părţii teoretice prezentând descentralizarea serviciilor publice din România, evoluţia, cadrul legal general, actualul model de descentralizare financiară şi principalele acte normative care au avut impact atât în prima etapă a descentralizării (1998-2006), cât şi după această perioadă până în prezent.

În partea de cercetare a lucrării am avut drept scop evaluarea măsurilor interprinse de Ministerul Sănătăţii Publice prin strategia de descentralizare din anii 2007-2009 şi a modului în care s-a realizat implementarea procesului de descentralizare în cadrul serviciilor publice de sănătate.

Prin acestea am dorit să evidenţiez în ce măsură procesul de descentralizare a accentuat delimitarea competenţelor practice de la Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile locale, cât a crescut implicarea cetăţenilor în procesul decizional legat de sistemul sanitar şi cât de mult acesta depinde de nivelul fondurilor transferate şi de cât de transparent este acest proces.

Motivul pentru care am ales să dezbat această temă în cadrul acestei lucrării se datorează reformelor multiple instituite în ţara noastră după integrarea în Uniunea Europeană, care au avut ca şi prioritate descentralizarea serviciilor publice.

Un alt motiv a fost dorinţa de a cunoşte mai mult despre acest subiect, de a putea observa cum a fost implementat acest proces şi care este perspectiva personalului medical şi a managerilor de spital, şi anume modul în care aceştia îl resimt şi-l evaluează în cadrul spitalelor locale.

1. Noţiuni introductive ale procesului de descentralizare

1.1 Definirea conceptului de descentralizare:

Termenul de descentralizare este definit din mai multe puncte de vedere de către diverşi autori. Albu, defineşte acest termen ca având mai multe accepţiuni. Într-o primă accepţiune, descentralizarea semnifică modalitatea în care se realizează conducerea administraţiei publice, respectiv dacă acest lucru este făcut dintr-un centru unic constituit la nivel statal şi având o componenţă ierarhică dominantă (sistem centralizat ) sau din centre multiple, cât mai aproape de nivelul unde urmează să se execute decizia administrativă (sistem descentralizat ).

Într-o altă accepţiune, descentralizarea semnifică transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat (Albu, 2008). Tot în acest sens Profiroiu (2006, p.33) defineşte descentralizarea ca fiind procesul transferului de autoritate/responsabilitate administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei pubice centrale la nivelul administraţiei publice locale. Transferul de autoritate/responsabilitate se referă în domeniul planificării, luarea deciziei (finanţe, fiscalitate), responsabilităţi legale (emitere de regulamente, hotărâri locale) şi managementul serviciilor locale pentru care se face transferul.

Pe aceeaşi idee, Rondinelli & Nellis (1986) definesc descentralizarea ca fiind explicată prin transferul responsabilităţilor şi alocării de resurse de la nivelul central spre agenţiile din subordine, autorităţilor publice semiautonome sau corporaţiilor sau spre o arie mai largă, regională, cât şi organizaţiilor nonguvernamentale sau organizaţii voluntare.

Prin aplicarea descentralizării în cadrul serviciilor de sănătate, Kolehmainen, defineşte descentralizarea ca fiind un termen ce continuă să fie folosit într-o descriere mai largă ca o varietate de acorduri partajate ale puterii. Aceasta înseamnă transferul responsabilităţilor administrative de la Ministerul central al sănătăţii la oficiile de sănătate locale sau se poate implica în crearea unei noi structuri guvernamentale, cum ar fi un guvernământ provincie, care să fie responsabil cu furnizarea serviciilor de sănătate şi multe alte servicii. Autoarea susţine că descentralizarea este influenţată de gradul politic şi puterea administrativă transferată şi a relaţiilor dintre nivelurile diferite de management şi dintre centrul autorităţilor de sănătate şi celelalte oficii guvernamentale centrale care pot influenţa alocarea resurselor, cum ar fi Ministerul de Finanţe şi Societatea Civilă.

Cu alte cuvinte, serviciul public de sănătate este scos din competenţa centrală, adică a Ministerului Sănătăţii şi i se conferă personalitate juridică, organe proprii şi un patrimoniu propriu, ceea ce se numeşte conform literaturii de specialitate descentralizarea pe servicii sau tehnică.

La fel ca şi Kolehmainen, Broadly, defineşte descentralizarea ca fiind un acord instituţional în ceea ce priveşte: (1) nivelurile de guvernare, (2) numărul de unităţi existente la fiecare nivel, (3) distribuirea de responsabilităţi atât în interiorul lor, cât şi între niveluri, (4) puterea de decizie cu privire la problemele de sub autoritatea fiecărui nivel al lui şi (5) distribuirea resurselor (Arpad, 2007, p.16).

Ca o critică a acestei definiţii, putem considera că descentralizarea nu are efecte doar asupra diferitelor niveluri ale administraţiei publice, adică pe verticală, ci are şi efecte orizontale asupra unor componente ale administraţiei publice cum ar fi procesul decizional, planificarea financiară, alocarea resurselor umane.