Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 6748
Mărime: 21.69KB (arhivat)
Cost: 4 puncte

Extras din document

Ca oricare altă ştiinţă, criminalistica, în procesul de evoluţie, şi­a aşezat cunoştinţele într­un sistem logic argumentat, ceea ce mărturiseşte despre independenţa sa şi gradul sporit de maturizare şi generalizare teoretică a materialului.

De­a lungul istoriei sale, structura ei a fost supusă de nenumărate ori unor revizuiri şi modificări. Autorii primelor lucrări ştiinţifice de profil nu evidenţiau în speţă sistemul criminalisticii, socotind­o mai curând o totalitate de informaţii utile pentru lucrătorii practici ai organelor de urmărire penală şi judiciare. Acest lucru poate fi observat chiar şi în opera întemeietorului acestei ştiinţe, Hanns Gross – „Manualul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii”

(1898). Având în vedere modul de structurare a conţinutului, doar cu mari rezerve se poate vorbi despre o lucrare sistematizată în sensul analizat.

La fel de diversificate, uneori eclectice, sunt şi operele altor pionieri ai criminalisticii.

În spaţiul fostei URSS, lucrarea care s­a impus printr­un aport substanţial în crearea sistemului criminalisticii a fost cartea intitulată „Criminalistica. Îndrumar de tehnică şi tactică penală”, apărută la Moscova în 1925 şi semnată de către cunoscutul savant rus I. Iakimov. El a divizat criminalistica în tehnica penală, tactica penală şi metodologie, aceasta din

urmă reflectând doar aplicarea metodelor tehnicii şi tacticii penale în cercetarea infracţiunilor.

Acest sistem trinomic, cu precizările substanţiale făcute de V. Gromov la compartimentul de metodică, şi­a găsit reflectare şi în primul manual de criminalistică destinat instituţiilor juridice de învăţământ superior, editat în 2 volume:

Volumul I. ”Tehnica şi tactica cercetării infracţiunilor”. M., 1935. Volumul II. „Metodica cercetării anumitor categorii de infracţiuni”. M.,1936.

Mai târziu, o dată cu publicarea în anul 1938 de către cercetătorul rus B. Şaver a unei lucrări fundamentale, în care criminalistica a fost structurată la fel ca şi alte ştiinţe juridice ramurile, în partea generală şi partea specială, această noţiune a dispărut însă din vocabularul ştiinţific pentru o perioadă de aproape 15 ani. Doar la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut când alţi reputaţi criminalişti (A. Vinberg, A. Vasiliev, S. Mitricev), în cadrul multiplelor discuţii ştiinţifice, au argumentat ideea de a reveni la sistemul tripartit al criminalisticii, conceptul în cauză a început să fie

folosit pe larg drept categorie ştiinţifică. Treptat, şi­a făcut apariţia şi al patrulea compartiment în faţa celorlalte treiteoria generală a criminalisticii, elaborată şi propusă la începutul anilor ’70 de către cunoscutul savant rus R. Belkin.

În această parte, pe lângă aspectele introductive (obiectul,sistemul, sarcinile etc.), s­a propus a se plasa şi teoriile criminalistice ce au însemnătate metodologică pentru toate celelalte compartimente – tehnica, tactica şi metodica criminalistică şi care, sumar, ar reflecta integral obiectul de studio al criminalisticii. La acest subiect vom reveni mai jos cu unele precizări. Aici doar amintim că atât vizavi de structură, cât şi de conţinutul acestui compartiment, între savanţii de profil la ora actuală nu există o unitate de păreri.

Ţinând cont de discuţiile ce se desfăşoară şi astăzi în literatura de specialitate este, de asemenea, prematur a vorbi chiar şi despre formarea definitivă a părţilor ei constituent într­un sistem unanim acceptat.

Bunăoară, A. Eisman propune structurarea criminalisticii în cinci părţi, adăugându­se la cele patru tradiţionale şi „Introducerea în ştiinţă”. De asemenea, a fost compartimentat şi manualul elaborat sub redacţia lui A. Filippov şi A. Volînski, adăugându­se un nou element, „Organizarea descoperirii şi cercetării infracţiunilor. Versiunile criminalistice” A. Dulov propune să se adauge compartimentul „Strategie criminalistică”, în care să fie incluse problemele ce nu­şi găsesc locul în actualul sistem al criminalisticii, mai cu seamă cele ce ţin de organizarea cercetării infracţiunilor în condiţiile opunerii de rezistenţă organelor de urmărire penală. G. Zorin argumentează necesitatea divizării criminalisticii în şapte părţi: 1. Teoria criminalisticii. 2. Metodologia criminalisticii. 3. Strategia criminalisticii.

4. Tactica criminalistică. 5. Metodica criminalistică. 6. Tehnica criminalistică. 7. Expertiza criminalistică.

Într­adevăr, în ultima vreme se observă divergenţe de păreri privind plasarea temelor cursului de criminalistică în compartimentele ei tradiţionale. Astfel, înregistrarea criminalistică, caracteristica criminalistică a infracţiunii, versiunile, problematica interacţiunii organelor de urmărire cu alte servicii şi masele largi de populaţie în cadrul cercetării cauzelor penale, alte teme, autorii unor manuale şi programe de criminalistică le­au schimbat locul, plasându­le în alte compartimente decât cele obişnuite. Problema aici constă mai cu seamă în a determina cercul de teorii şi categorii criminalistice ce merită a fi catalogate în rangul celor doctrinaire şi, respectiv, a le plasa în primul compartiment, general­teoretic. În opinia noastră, astfel de teorii pot pretinde locul respectiv numai dacă acestea dezvăluie un segment al obiectului de studiu al criminalisticii, fie legităţile activităţii infracţionale, fie cele ce determină apariţia informaţiei despre infracţiune şi participanţii la comiterea acesteia, sau cele ce condiţionează activitatea organelor de drept orientată spre cunoaşterea adevărului în cauzele penale.

Deci, nu există o unitate de păreri în această problemă.

Profesorul V. Bahin are dreptate când observă ca ideea exprimată de A. Dulov în acest sens nu poate rezolva pe deplin problema, întrucât noul compartiment propus de către acest savant se poate transforma, de asemenea, într­o colecţie de elemente incompatibile. Dar însăşi ideea de „strategie criminalistică” are, în opinia noastră, dreptul la existenţă, avându­se în vedere un concept poliţienesc general de luptă contra criminalităţii, preconizat pentru un termen mai îndelungat. La ora actuală, aceste chestiuni se rezolvă, de regulă, ca funcţii ale unor servicii departamentale şi se prezintă ca programe de stat în lupta cu criminalitatea, care, de fapt, nu se abordează la nivelul discuţiilor ştiinţifice. Credem că, luând în considerare şi experienţa pozitivă a ţărilor avansate, în perspectiva dezvoltării de mai departe a sistemului criminalisticii, s­ar putea vorbi despre elaborarea unor măsuri şi recomandaţii criminalistice conceptuale de luptă împotriva criminalităţii în ansamblu, în cadrul unui compartiment definitoriu – „Strategia criminalistică”.

Preview document

Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 1
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 2
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 3
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 4
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 5
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 6
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 7
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 8
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 9
Evoluția și Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Evolutia si Problemele Actuale ale Sistemului Criminalisticii.doc

Ai nevoie de altceva?