Expertiza Medico - Legală Psihiatrică

Capitolul I Responsabilitatea juridică – discernământ

Iresponsabilitatea drept cauză de înlăturare a vinovăţiei este consecinţa bolilor psihice (care duc la abolirea discernământului), a minorităţii sub 14 ani, a unor deficite mintale grave, când subiectul „nu şi a dat seama de acţiunile sale şi de urmările lor”. Fapta comisă trebuie să fie consecinţa unui act comisiv sau omisiv ce a perturbat „cumpăna minţii” (Eminescu), cu pierderea discernământului ca element esenţial al conştiinţei morale şi, consecutiv, necesitatea măsurilor de siguranţă.

Sub aspect procesual, expertiza medico legală devine obligatorie în omorul deosebit de grav şi ori de câte ori juristul are îndoieli asupra stării mintale a unei persoane în momentul comiterii actului (antecedente psihiatrice sau minori, la care lipsa discer¬nământului constituie o prezumţie juris et de jure). Conform legii, expertiza se efectuează în unităţile medico legale unde există spitale de psihiatrie, prin internare şi într o comisie formată dintr un medic legist şi doi psihiatri.

În raport cu riscul nocivităţii comportamentale a unui bolnav psihic, se recomandă măsuri de protecţie socială (măsuri de siguranţă).

Psihiatria medico legală se impune ca o ramură a psihiatriei sociale ce studiază comportamentul patologic şi deviant din diferite boli psihice şi evaluează apoi discer¬nământul mintal (capacitatea de a şi reprezenta conţinutul şi consecinţele faptelor comise) pentru nevoi judiciare. Iresponsabilitatea penală constituie un progres al ştiinţelor medicale, ce au demonstrat că boala mintală nu e o stăpânire a bolnavului de duhuri rele, ci o boală a creierului prin care bolnavul devine alienat (înstrăinat de el, de psihicul său, precum şi de mediul său de existenţă) şi, prin urmare, cum spuneau pravilele noastre, „pedeapsa de a fi nebun îi este de ajuns”.

Pentru a înţelege corect condiţiile şi conţinutul acestui tip de expertiză, este util să rezumăm câteva trăsături ale comportamentului uman.

Comportamentul uman este ierarhizat de la cel genetic, instinctiv, până la cel raţional, axiologic şi anticipativ (vezi integrarea comportamentului din lucrarea noastră Criminologie clinică). Trăsăturile comportamentului uman sunt: evoluţia sa de la acte automate şi reactive către acte reflectate şi anticipative (de la un comportament înnăscut la altul câştigat); caracter homeostatic de adaptare echilibrată şi adecvată la normativitate – una dintre caracteristicile esenţiale ale comportamentului uman o constituie adaptarea la norme prin libertatea de acţiune şi opţiune; comportamentul devine o sursă de informaţie despre nivelul de conştiinţă (mobil, motivaţie) din momentul comiterii actului imputabil.

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o ac¬tivitate specifică instituţiei medico-legale, ce constă în investigarea stării psihice, oferind justiţiei o probă ştiinţifică în stabilirea responsabilităţii (cu alte cuvinte, răspunde la întrebarea dacă persoana respectivă a acţionat sau nu cu discernământ).

Responsabilitatea (termen juridic) defineşte capaci¬tatea unei persoane de a-şi controla şi aprecia atât faptele cât şi consecinţele sociale ale acestora, de a-şi asuma integral obligaţiile ce-i revin dintr-o acţiune liber consimţită, pe care o deliberează şi o întreprinde, de a înţelege consecinţele acţiunilor sale în interesul propriei persoane dar fără a prejudicia interesul colectivităţii, de a accepta şi suporta consecinţele faptelor sale contrare normelor de convieţuire socială.

Discernământul (termen psihiatric) reprezintă capaci¬tatea unei persoane de a-şi da seama de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distinge între bine şi rău, având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu discernământ este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, să premediteze şi să acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau praeterintenţie).

De fapt, discernământul este o sinteză a personalităţii şi conştiinţei în momentul săvârşirii unei acţiuni, intervenind atunci când fapta respectivă este realizată şi în consecinţă susceptibilă de a suferi rigorile legii (aşa cum se cunoaşte, simpla idee reprobabilă nu este pedepsită de lege, ci doar punerea în aplicare, materializarea ei într-o faptă o face pasibilă de pedeapsă).

Psihiatria medico legală se impune ca o ramură a psihiatriei sociale ce studiază comportamentul patologic şi deviant din diferite boli psihice şi evaluează apoi discer¬nământul mintal (capacitatea de a şi reprezenta conţinutul şi consecinţele faptelor comise) pentru nevoi judiciare. Iresponsabilitatea penală constituie un progres al ştiinţelor medicale, ce au demonstrat că boala mintală nu e o stăpânire a bolnavului de duhuri rele, ci o boală a creierului prin care bolnavul devine alienat (înstrăinat de el, de psihicul său, precum şi de mediul său de existenţă) şi, prin urmare, cum spuneau pravilele noastre, „pedeapsa de a fi nebun îi este de ajuns”.