Expertiză medico-legală psihiatrică

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2633
Mărime: 12.92KB (arhivat)
Publicat de: Maximilian Munteanu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Probaţiunea medico-legală prihiatrică în decusul evoluţiei societăţii omeneşti a cunoscut mari oscilaţii, fiind legată organic de structura socială a epocilor şi statelor implicit de evoluţia conceptelor de drept, mărturie fiind o serie de coduri şi legi existente cu mult înaintea erei noastre.

Legile care formează cadrul legal în ceea ce priveşte expertiză medico legală, pe lânga Codul Penal mai putem aminti Legea 459 din 2001 şi OG 1 din 2000.

Articolul 31 din Codul Penal precizează că “nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul în momentul săvârşirii fapei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.” Conţinutul articolului prezent defineşte noţiunea juridică de iresponsabilitate. Responsabilitatea, care implică posibilitatea tragerii la răspundere penală a individului, este o noţiune juridică şi care sub aspect medical reprezintă “totalitatea particularităţilor psihice ale individului care îl fac pe acesta capabil să înţeleagă libertatea şi necesitatea acţiunilor sale şi să aprecieze consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar normelor de convieţuire socială şi a legilor.”

Codul de Procedură Penală, în cuprinsul art. 116-125 prevede obligativitatea expertizei şi problemele privind procedura experizei, experţi oficiali, lamuriri date experţilor şi părţilor, drepturile expertului, raportul de expertiză, etc.

Expertiza psihiatrică medico-legală se efectuează de către o comisie instituită în acest scop, formată dintr-un medic legist şi doi medici psihiatri. Comisia poate funcţiona numai în centrele unde există servicii sau cabinete medico-legale şi spital sau secţii de psihiatrie. Dacă expertiza priveşte un minor, în comisia de expertiză vor fi cooptaţi specialişti de neuropsihiatrie infantilă şi eventual psihopedagogi.

Expertiza psihiatrică menico-legală se va executa în principiu după următoarele reguli:

- observaţia clinică prin internara expertizaţilor dacă este cazul, procedându-se la toate investigaţiile clinice şi de laborator

- consultarea următoarelor date din dosarul cauzei: antecedente medicale ale expertzatului, antecedentele penale şi ancheta socială, mobilul şi împrejurările în care s-a savârşit infracţiunea

- examenul psihic efectuat imediat după identificarea învinuitului. În cazul în care sunt supuse expertizei persoane cu tulburări care prezintă stare de pericol, în concluziile raportului de expertiză se vor propune şi măsuri ce trebuie luate în conformitate cu dispoziţiile legale. În cazul expertizării minorilor, concluziile raportului de expertiză vor cuprinde în mod obligaoriu măsurile medico-psiho-pedagogice care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiţii corespunzătoare a personalităţii acestora.

Obiectivele expertizei

Expertiza medico-legală psihiatrică rămâne prin excelenţă o expertiză medicală cu un cadru bine definit care are în final scopul de a oferi justiţiei criterii medico-legale obiective pe baza cărora o persoană poate fi trasă la răspundere penală, de a stabili dacă învinuitul are capacitatea de a răspunde de faptele sale. Faţă de gama largă a bolilor, sindroamelor şi tulburărilor psihice, care impun examinări complexe de specialitate, scopul rezidă în astabili capacitatea de discernământ a celui examinat.

Expertiza medico-legală psihiatrică constituie un document probatoriu, care ajută justiţia în stabilirea responsabilităţii. Pe baza acesteia şi a concluziilor, justiţia are posibilitatea să stabilească dacă o persoană este sau nu responsabilă.

Starea de vinovăţie presupune prezenţa discernământului în momentul savârşirii faptei. Dacă justiţia stabileşte responsabilitatea, expertiza medico-legală psihiatrică, în urma coroborării unui complex de date privind învinuitul, are obligaţia de a stabili parametrii discernământului. Expertiza, deşi complexă, nu este rigidă, iar simpla cunoaştere a caracterului faptei nu este suficientă. Se impune o analiză psihopatologică a persoanei pentru a stabili legătura dintre tulburările psihice ale acesteia şi actele comise, precum şi prezenţa sau absenţa unor măsuri de siguranţă luate anterior, în timpul şi după comiterea faptei, în scopul înlăturării urmelor şi probelor ce ar putea duce la descoperirea autorului. Pe baza acestora se pot face aprecieri asupra capacităţii făptaşului de a înţelege şi evalua conţinutul actului antisocial comis, precum şi a consecinţelor sociale periculoase ce decurg din ele.

Discernământul este funcţia psihică de sinteză prin care persoana este în măsură să conceapă planul unei acţiuni şi urmările ce decurg din săvârşirea acţiunii. Este deci, capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa. El exprimă libertatea de acţiune a individului de a săvârşi acte conform normelor de convieţuire socială, norme pe care individul le-a însuşit şi le respectă ca o comandă socială introectată, ca o datorie morală.

Preview document

Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 1
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 2
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 3
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 4
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 5
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 6
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 7
Expertiză medico-legală psihiatrică - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Expertiza Medico-Legala Psihiatrica.doc

Alții au mai descărcat și

Analiza Socio-Psihologica a Cuplului Victima-Infractor

PSIHOLOGIA VICTIMEI SURSA DE IDENTIFICARE A IPOTEZELOR CORECTE PENTRU IDENTIFICAREA INFRACTORULUI Practica a demonstrat ca în comiterea...

Iresponsabilitatea

INTRODUCERE Actualitatea temei. Atunci când săvârşirea unei infracţiuni de genul celor de furt devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntrul...

Studiu de caz privind capacitatea civilă a minorului

INTRODUCERE În prezent, capacitatea de a încheia acte juridice reprezintă o condiție de fond esențială, de validitate și generală a actului...

Abuzurile sexuale săvârșite asupra minorilor - elemente de investigație criminalistică și criminologică

Introducere Actualitatea temei de cercetare şi gradul de investigare. Abuzul sexual este unul din cele mai groaznice lucruri care se pot întâmpla,...

Expertiza criminalistică a urmelor corpului uman

1. Consideraţii introductive Interacţiunea om-mediu înconjurător dă naştere la cele mai diferite urme, care la nevoie, pot fi utile la stabilirea...

Procedura de judecată în cauzele cu infractori minori

Introducere Prezenta lucrare trateaza procedura de judecata in cauzele cu infractori minori. In dreptul penal se acorda o atentie deosebita...

Regimul de Sancționare a Infractorilor Minori

Aşa-numita „delincventa juvenila” reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional în societatea modernă, prezentând nu numai o...

Urmele de dinți și buze

Capitolul I Urmele de buze 1. Introducere Folosirea urmelor de buze în procesul identificării criminalistice a suscitat interes abia în ultimul...

Te-ar putea interesa și

Expertiza medico-legală Psihiatrică

I N T R O D U C E R E Problemele pe care le ridică expertiza medico-legală psihiatrică sunt multiple şi uneori de o dificultate deosebită....

Iresponsabilitatea

INTRODUCERE Actualitatea temei. Atunci când săvârşirea unei infracţiuni de genul celor de furt devine posibilă numai prin pătrunderea înăuntrul...

Infracțiunile comise prin violență

Introducere Dreptul penal este o ramură de drept şi reprezintă ansamblul normelor juridice edictate de stat prin care se stabilesc faptele care...

Aspecte medico-legale Psihiatrice în Dizarmoniile Personalității

CAP. I: MOTIVAŢIA LUCRĂRII Lucrarea prezentă are ca scop evidenţierea unor date semnificative în ceea ce priveşte implicaţiile medico-legale...

Expertiza medico-legală Psihiatrică

CAPITOLUL I Expertiza medico-legală psihiatrică. Responsabilitatea juridică – discernământ 1.1. Noţiune. Generalităţi Expertiza medico-legală...

Problemele Expertizei Medico-Legale Psihiatrice

Capitolul 1. PREAMBUL Probaţiunea medico-legală psihiatrică în decusul evoluţiei societăţii omeneşti a cunoscut mari oscilaţii, fiind legată...

Expertiza Medico - Legală Psihiatrică

Capitolul I Responsabilitatea juridică – discernământ Iresponsabilitatea drept cauză de înlăturare a vinovăţiei este consecinţa bolilor psihice...

Expertiza medico-legală psihiatrică

În literatură, expertiza medico-legală psihiatrică e definită ca fiind o activitate multidisciplinară de sinteză, integrare și avizare, corelând...

Ai nevoie de altceva?