Extinderea Uniunii Europene - relațiile sale externe și politica de vecinătate

Uniunea Europeana reprezinta un parteneriat economic si politic unic incheiat intre 27 de tari democratice din Europa. Este un proiect in curs de dezvoltare, avand ca principal scop asigurarea prosperitatii si libertatii celor 498 de milioane de cetateni ai sai.

De la crearea sa (1958) si pana în prezent Comunitatea Europeană a înregistrat sase valuri de aderări. Ultimul val a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, când România și Bulgaria s-au alăturat UE. Insa UE isi mentine deschisa poarta aliantelor, în special țărilor din Balcanii de Vest. Ca baza juridica ce vine in sustinerea extinderii UE putem mentiona articolele 6 si 49 din Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE). După aderarea Bulgariei si a României la începutul anului 2007, Comisia a elaborat măsuri menite să amelioreze procesul de extindere si a dezvoltat o abordare care vizează depasirea principalelor provocari cu care se confrunta tarile candidate la aderare, precum consolidarea statului de drept, reformele administrative si juridice si lupta impotriva criminalitatii organizate si a coruptiei.

Politica de extindere a UE nu reprezinta un obiectiv in sine, insa a fost una dintre cele mai importante si mai reusite politici, care au contribuit la o mai bună integrare a continentului european prin mijloace pasnice si au determinat extinderea zonei de stabilitate si prosperitate la noi membri

Membri UE sunt in numar de 27, dintre care sase membri fondatori: Belgia, Luxembourg, Franta, Germania, Italia, Olanda. Celelalte 21 de state au aderat succesiv, dupa cum urmeaza:

- 1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit

- 1981: Grecia

- 1986: Spania, Portugalia

- 1995: Austria, Finlanda, Suedia

- 2004: Ungaria, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovenia, Slovacia

- 2007: Bulgaria, Romania

A cincea extindere a UE a fost, în opinia Parlamentului European, o sarcina unica de dimensiuni politice si istorice fara precedent, care a oferit oportunitatea de a continua integrarea continentului prin mijloace pasnice. PE a considerat că toate tările candidate au dreptul de a li se permite sa adere la Uniune. Cu toate acestea, Parlamentul European si-a exprimat, in cateva randuri, preocuparile cu privire la caracterul inadecvat al cadrului institutional al UE si la resursele suplimentare necesare pentru finantarea Uniunii extinse. Pe întreaga durata a negocierilor ulterioare, acesta a subliniat nevoia de a evalua tarile candidate pe baza meritelor si in conformitate cu principiul diferentierii

Conditii de aderare

Conform articolului 49 din TUE, orice stat european care respectă principiile cuprinse în articolul 6 alineatul (1) din TUE poate candida pentru obtinerea statutului de membru al Uniunii Europene. Articolul 6 alineatul (1) descrie aceste principii ca fiind principiile libertătii, democratiei, respectării drepturilor omului si libertătilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii pe care statele membre le au în comun.

In iunie 1993, pentru a cincea runda de extindere, Consiliul European de la Copenhaga introduce, pe langa conditiile din TUI, alte criterii de bază pentru aderare pe care viitorii membri ar trebui să le îndeplinească, si anume:

- stabilitatea institutiilor care garantează democratia, statul de drept, drepturile omului si respectarea si protejarea minoritătilor,

- o economie de piată functională si capacitatea de a face fată presiunii competitive si fortelor de piată din interiorul Uniunii,

- capacitatea de a-si asuma obligatiile impuse de statutul de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare si adoptarea normelor, standardelor si politicilor comune care alcătuiesc corpul legislativ al UE – acquis-ul comunitar.

Procesul de luare a deciziilor

Consiliul primeste cererea inaintata de catre tara candidate. Ulterior, Consiliul trebuie sa primeasca avizul conform al Parlamentului UE (actioneaza prin majoritatea absoluta a membrilor) si sa se consulte cu Comisia. Conditiile de aderare si ajustarile aduse Tratatelor sunt prezentate intr-un Tratat de aderare, care face obiectul unei ratificari de catre statul adherent si de catre statele member (conform Art. 49 din TUE). Comisia evalueaza situatia fiecarei tari (conform cu creteriile de evaluare), pregatind si adoptand un aviz privind cererea de aderare. In ancheta sa, Comisia foloseste: informatii si evaluari de la tara candidate, de la statele member, rapoartele Parlamentului European, activitatea unor organizatii internationale si institutii financiare internationale (IFI) si progresul inregistrat de tara in cadrul acordurilor existente. Comisia urmareste sa efectueze o analiza prospectiva a unui progres asteptat de la tarile membre. In urma analizei, CE emite o recomandare privind inceperea negocierilor de aderare.

In cazul in care decizia unanima a Consiliului este de a incepe negocierile de aderare, aceste negocieri vor fi tinute intre tara candidate si statele member. Inainte de a incepe negocierile, tara membra, impreuna cu Comisia stabilesc examinarea analitica a tarii („screening”),insemnand nivelul de pregatire al tarii. Se pregateste Planul de actiune al tarii candidate, pentru a descrie planul de aducere a sistemului judiciar si al administratiei la nivelul cerut de UE, identificand reformele ce trebuie luate si asteptarile avute de UE. Negocierile sunt tinute de catre ministry si ambasadori, schitand „acquis”-ul comunitar (care nu are caracter negociabil) - calendarul adoptarii, punerii in aplicare si executarii normelor UE. Comisia intocmeste rapoarte de evolutie si documente strategice periodice catre Consiliul si Parlamentul European, urmarind evolutia tarilor candidate.