Extrădarea pasivă - Aspecte teoretice și practice

EXTRĂDAREA. CONSIDERAȚII GENERALE

Extrădarea a fost definită ca fiind actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită sau condamnataă într-un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a excuta o pedeapsă la care a fost condamnată.

Din punct de vedere juridic extrădarea reprezintă un act bilateral ce implică o cerere din partea unui stat - numit stat solicitant - și o remitere a infractorului sau condamnatului din partea altui stat - numit stat solicitat. Intocmirea cererii prin care se solicită extrădarea se mai numește și extrădare activă, iar momentul predării persoanei este denumit extrădare pasivă.

Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internațională ce inițial se manifesta prin îngăduința pe care un monarh o arăta unui alt monarh, premițându-i să-și pedepsească proprii inamici ce erau refugiați pe teritoriul altui stat. Puținele convenții privind extrădarea erau negociate și încheiate în interesul exclusiv al suveranilor.

În dreptul penal român, extrădarea era predarea unui individ acuzat sau condamnat pentru o infracțiune de către un stat altui stat pentru a-i aplica legea sa penală.

În legislația română instituția extrădării este prevăzută în art 19 din Constituție, art. 14 din Codul Penal precum și în Legea nr. 302/2004 republicată, aceste norme fiind completate de Tratate și Convenții internaționale ratificate de România.

Dintre principiile care guvernează instituția extrădării, amintim principiul reciprocității și curtoaziei internaționale - chiar și în situația în care nu a existat anetrior o situație de reciprocitate, statul român poate da curs unei cereri de extrădare, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de lege; principiul non bis in idem - art. 8 din Legea nr. 302/2004 instituie acest principiu în baza căruia nimeni nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă; principiul umanitarismului - România poate refuza executarea unei cereri de extrădare dacă există indicii că viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanei solicitate sunt puse în pericol; principiul neextrădării unor categorii de persoane - nu pot fi extrădate următoarele categorii: cetățenii români (excepție art. 20 L. 302/2004), persoanele cu drept de azil în România, persoanele străine care se bucură de imunitate de jurisdicție în România, persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau experți ăn fața autorității juridice române solicitante, în limitele imunității conferite de convențiile internaționale; principiul dublei incriminări - pentru a opera extrădarea, fapta care face obiectul cererii trebuie să fie incriminată ca infracțiune în legislația ambelor state. Ca excepție, dacă fapta nu este prevăzută de legea română, dar această cerință a dublei incriminări este exclusă printr-o convenție internațională la care România este parte.

EXTRĂDARE PASIVĂ (atunci când România este stat solicitat)

Se realizează atunci cânr România, la solicitarea unui stat, acceptă să predea acestuia o persoană urmărită penal sau trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, ori pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță, în baza angajamentelor asumate prin convenții și tratate, precum și a legilor interne proprii, în situația în care sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute în mod explicit de normele interne.

Condiții cu privire la persoana solicitată

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi supuse extrădării persoanele aflate pe teritoriul României care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni sau sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.

Cetățenii români nu pot fi extrădați decât în situația în care sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20 din Legea nr. 302/2004.

În cazul solicitării extrădării în baza unei convenții multilaterale, extrădarea se poate face, doar sub rezerva reciprocității și doar în situația în care este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții: a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare; b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant; c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Chiar dacă legea nu prevede expres, doctrina apreciază că pentru a fi extrădată, o persoană trebuie să aibă discernământ, să fie stăpână pe faptele sale și să aibă vârsta de peste 16 ani sau între 14-16 ani dacă se demonstrează că avea discernământ.

Pe lângă cetățenii români, care pot fi extrădați doar în condițiile anterior prezentate, legea mai exceptează de la extrădare o serie de persoane. Astfel, sunt exceptați solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care dacă extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante. Așadar, legea oferă protecție oricărei persoane care ar urma să fie supusă unor persecuții, acțiuni care contravin respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente.

Legea prevede și un motiv de refuz opțional sau de amânare a extrădării, în situația în care predarea celui extrădat ar fi susceptibilă să aibă consecințe deosebit de grave pentru el, în special din cauza vârstei sau stării sale de sănătate.