Factori generatori de instabilitate geopolitică

I N T R O D U C E R E

Controversa academică existentă în domeniul securităţii a dezvoltat, în timp, diverse direcţii de fundamentare, adevărate şcoli teoretice, a căror activitate a dus la aprofundarea cercetărilor din câmpul apărării şi securităţii. Neexcluzându-se reciproc, fiecare grupare, concentrată, în general, în jurul unei personalităţi, a iniţiat o concepţie despre securitate. Ceea ce uneşte, însă, aceste concepţii este ideea comună că securitatea este direct influenţată de starea de stabilitate privită ca o proprietate multidimensională a sistemului. Când, însă, se analizează binomul stabilitate-instabilitate părerile sunt împărţite. Stabilitatea este definită fie ca invariabilitatea unei proprietăţi specifice a unei entităţi, în timp sau sub influenţa unor factori caracteristici extrinseci, fie drept capacitatea unei entităţi de a suporta acţiunea unor factori perturbatori fără a fi afectată major, sau capacitatea unei entităţi de a reveni la starea de echilibru, după acţiunea unor factori perturbatori. Luând în considerare aspectele surprinse în fiecare dintre aceste definiţii, am încercat în studiul nostru o abordare a analizei care să includă accente asupra surselor de instabilitate de natură politică, economică şi demografică pe care, datorită interrelaţionării lor, le-am restrâns sub umbrela socio-politică, a celor de natură militară, dar şi asupra unor fenomene precum terorismul, în noua sa calitate de actor global, ale cărui manifestări au demonstrat că pot genera stări de instabilitate pe termen lung şi pe spaţii extrem de mari (vezi SUA 11 septembrie 2001 sau Spania 11 martie 2004).

CAPITOLUL 1

SECURITATE ŞI STABILITATE

În ciuda încercărilor unui număr mare de specialişti de a găsi o formulare clară, precisă şi cuprinzătoare a conceptului de securitate, majoritatea definiţiilor acceptate la nivel internaţional scot în evidenţă diverse caracteristici, ale securităţii naţionale în special, cum ar fi valorile naţionale, durata şi intensitatea ameninţărilor, lipsa războiului, modul de viaţă acceptabil ş.a. Una dintre definiţiile ce ne-au atras atenţia este cea dată de Jozef Balazj1: „Securitatea internaţională este determinată în fond de securitatea internă şi externă a diferitelor sisteme sociale, de măsura în care, în general, identitatea sistemului depinde de circumstanţele externe. Experţii definesc în general securitatea socială ca pe securitatea internă. Funcţia ei esenţială este aceea de a asigura puterea politică şi economică a clasei conducătoare date sau supravieţuirea sistemului social şi un grad adecvat de securitate publică.” Departe de a încerca reducerea securităţii la descrierea simplistă de sisteme şi relaţii, putem afirma că într-o lume în curs de globalizare, siguranţa furnizată de existenţa unei stări de securitate la nivel naţional, sau lipsa acesteia, afectează într-o oarecare măsură starea de stabilitate la nivel global.

Starea de securitate a colectivităţilor umane depinde de parametrii factorilor ce se manifestă în cadrul dimensiunilor majore ale securităţii:

• politic

• economic

• militar

• cultural

• de mediu ş.a.

Pentru ca parametrii să corespundă unei stări de securitate solide, factorii aflaţi la nivelul fiecărei dimensiuni a securităţii, trebuie să îndeplinească o condiţie de bază, şi anume, să se manifeste în direcţia realizării unei stabilităţi organizaţionale la nivel statal sau guvernamental – stabilitate politică; unei stabilităţi economice prin realizarea accesului la resurse şi pieţe de desfacere pentru a susţine un nivel adecvat de bunăstare şi putere a statului; crearea condiţiilor necesare evoluţiei culturale (limbă, tradiţii, religie) care să nu favorizeze apariţia de stări conflictuale ce ar genera instabilitate având la origine surse etnice sau religioase. Securitatea mediului este importantă, ea referindu-se la menţinerea mediului înconjurător local, regional şi global, acesta fiind cadrul de manifestare a tuturor acţiunilor umane.

Realizarea stabilităţii necesare unei stări de securitate solide nu se înfăptuieşte, însă, doar prin acţiunea singulară a factorilor aparţinând unei dimensiuni, ci prin acţiunea întreţesută a diferiţilor factori ce se manifestă în toate dimensiunile securităţii.

1 Definiţia este citată de Barry Buzan în lucrarea sa „Popoarele, statele şi teama”, editura Cartier, Chişinău, 2000, p.28.

CAPITOLUL 2

FACTORII DE INSTABILITATE

- natură şi spaţii de manifestare -

Literatura de specialitate consideră mediul de securitate drept un ansamblu de sisteme: forţe şi actori politici, procese şi reguli de funcţionare şi reglare. Respectând regula oricărui sistem acesta este caracterizat de stabilitate sau instabilitate, stare dată de absenţa/prezenţa factorilor de risc în ansamblul său.

2.1. Mediul internaţional de securitate

Sursa majoră de instabilitate cu cel mai mare potenţial beligen se află în dezechilibrele create de labilitatea sistemică a societăţii omeneşti, într-o perioadă de transformări profunde. Manifestându-se disparat şi indistinct, de multe ori, alteori în mod evident, acestea creează imaginea mediului internaţional de securitate ale cărui principale caracteristici sunt:

1. Sfârşitul bipolarităţii – prin fereastra de oportunitate creată pentru reorganizarea centrelor de putere.

2. Proliferarea actorilor – dezintegrarea unor state federale în ultimele două decenii a dus la creşterea numărului de ţări. Multitudinea problemelor regionale şi mondiale, pe care statele şi le-au propus să le rezolve a condus la sporirea numărului organizaţiilor internaţionale. Efect al globalizării, legăturile economice s-au înmulţit şi diversificat, au apărut noi pieţe de desfacere ceea ce a dus la creşterea numărului companiilor multinaţionale şi a dorinţei lor de afirmare ca actori cu valoare internaţională. Interesul pentru protecţia fiinţei umane a devenit din ce în ce mai vizibil, ceea ce a dus la sporirea şi diversificarea organizaţiilor neguvernamentale umanitare. Terorismul, prin modul său de manifestare, în ultima perioadă, s-a transformat într-un actor global.

3. Expansiunea democraţiei – tot mai multe ţări au îmbrăţişat o etică politică democratică. Însă acest fapt nu înseamnă automat şi adoptarea aceloraşi tradiţii sau moduri de funcţionare unice ale instituţiilor. Respectarea în continuare a sistemului piramidal de conducere lasă puţine şanse implementării principiilor democratice la nivelul instituţiilor.