Faimblat împotriva României - analiza

Referat
5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 3212
Mărime: 25.87KB (arhivat)
Publicat de: Cosor C.
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Savu Lucian

Extras din referat

Sistemul juridic roman este, precum majoritatea sistemelor europene un sistem monist, care acorda prioritate dreptului international.

Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, Tratatele internaţionale privind drepturile omului :

’’ (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.’’

Chiar dacă statele contractante nu au obligaţia formală de a încorpora Convenţia în ordinea internă, din principiul subsidiarităţii rezultă că instanţele naţionale trebuie, în măsura posibilului, să interpreteze şi să aplice dreptul intern conform Convenţiei (Scordino c. Italiei). Curtea verifica dacă modul în care dreptul intern este interpretat şi aplicat produce efecte conforme Convenţiei, din care jurisprudenţa Curţii face parte integrantă. (Daddi c. Italiei).

In cazul ’’Stornaiuolo c. Italiei’’, Curtea a argumentat in urmatorul sens - ’’Convenţia, trăieşte în jurisprudenţa Curţii si are o aplicabilitate directă în toate statele părţi ’’, iar intr-o alta cauza ’’Dumitru Popescu c. României’’ , Curtea arata ca ’’un sistem bazat pe primordialitatea Convenţiei şi jurisprudenţei Curţii asupra dreptului naţional este de natură să asigure cel mai bine buna funcţionare a mecanismelor de protecţie implementate de Convenţie’’, ceea ce implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura deplinul efect al normelor Conventiei, aplicându-le cu prioritate faţă de orice dispoziţie contrară ce se regăseşte în legislaţia naţională, fără să trebuiască să aştepte abrogarea dispoziţiei respective de către legiuitor.

Curtea hotaraste in ceea ce priveste respectarea sau nerespectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului consacrate prin Convetia Europeana a Drepturilor Omului, iar valoarea juridica si morala a hotararilor Curtii, eficacitatea practica a acestora sunt atribute esentiale care subliniaza pregnant necesitatea aprofundarii jurisprudentei bogate a Curtii Europene a Drepturilor Omului 1.

Accesul la principalele hotarari ale Curtii, documentarea, cercetarea jurisprudentei bogate a Curtii Europene a Drepturilor Omului reprezinta o necesitate cu atat mai mult cu cat drepturile si libertatile conferite prin legea fundamentala a tarii trebuie interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si tratatele la care Romania este parte si care au prioritate conform art 20 din Constitutie.

Astfel, Conventia Europena a Drepturilor Omului, ratificata de tara noastra, a dobandit aplicabilitate in dreptul intern, iar dupa cum cineva a opinat ,,Curtea este intr-adevar interpreta suprema a Conventiei” 2.

Avandu-se in vedere importanta jurisprudentei Curtii si a influentei pe care o exercita in dreptul intern al fiecarei tari s-a apreciat ca ,,hotararile sale duc, deseori, la schimbari ale legislatiei, ale jurisprudentei sau ale practicii’’. 3

Functia majora a Curtii, asa cum se subliniaza in doctrina, este aceea de a ,,completa”, de a ,,remedia lacunele si slabiciunile dreptului intern”, fara a se substitui insa acestuia.

,,Cel mai bun mijloc de a sensibiliza judecatorul national sa aplice principiul subsidiaritatii care-i da misiunea de a decide el insusi in raport cu violarile Conventiei este sa cunoasca hotararile Curtii si sa le utilizeze in propria jurisprudenta” .

Dintre hotărarile instantelor romane care aplică Conventia, pot fi enumerate cu titlu de exemplu urmatoarele : Temeşan c. Romania - decizia din 24 septembrie 2004, instanta a recunoscut caracteul nelegal al arestării şi a dispus eliberarea sa, plus despagubiri de 250 mil. ROL ; Abramiuc c. Romaniei - hotărârea nr. 797 din 30 martie 2007, Tribunalul Iaşi, despăgubiri pentru durata excesivă a unui proces penal ; Stan c. Romaniei - despăgubiri pentru condiţii de detenţie in baza art. 3 si a jurisprudentei Curţii despagubiri 8000 euro, Judecatoria Bacău, 24 aprilie 2007 ; Prezumţia de nevinovãţie în procedura contravenţionala. Inregistare radar. Judecatoria Deva - Sentinţa civilã nr. 5195/2007 redă principiile din jurisprudenta CEDO si aplica la caz, conchide ca sarcina probei revine statului fata de faptul ca procesul verbal nu menţionează unele date ; Sentinţă penală nr. 14P/2008 - Judecatoria Neamţ. Administrarea probelor. Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit a altă identitate, Aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dupa prezentarea hotararii Kroon a Curtii de la Strasbourg, prin care instanta europeana a considerat contrara art. 8 din Conventie o lege olandeza care, precum Codul familiei roman, nu permitea sotiei sa conteste paternitatea sotului, Curtea Constitutionala decide ca “fata de aceasta interpretare si aplicare a Conventiei pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale se impune o reconsiderarea a jurisprudentei sale anterioare”, urmand sa constate ca textul art. 54 alin. (2) din Codul familiei este neconstitutional

Preview document

Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 1
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 2
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 3
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 4
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 5
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 6
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 7
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 8
Faimblat împotriva României - analiza - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Faimblat Impotriva Romaniei - Analiza.doc

Alții au mai descărcat și

Hotărâri ale CEDO în cauze împotriva României - (Cauze privind încălcarea articolului 3 din Convenție)

1. Cauza Bragadireanu împotriva României La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva României, prin care un cetățean al acestui stat,...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Suport curs criminalistică

Capitolul I :Tehnica criminalistică 1.Noțiuni introductive 1.1. Definiția criminalisticii Scopul procesului penal este cel al constatării la...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Ai nevoie de altceva?