Familia și căsătoria

Incă din cele mai vechi timpuri, istoria "a cules" și "a strâns in sânul ei" informații privitoare la tot ce ne inconjoară, oferind fiecăruia răspunsuri , intr-o anumită măsură, la unele din cele mai arzătoare intrebări, dând totodată un simț al identității, al scopului vieții.Istoria propriului neam, a propriului sistem de valori, a instituțiilor si orânduielilor de care ne legăm intreaga viața și existență, rămân cu precădere printre cele mai importante și interesante studiului.

Rudenia este o relație specială intre persoane, fie izvorâtă dintr-o origine biologică comună (rudenia de sânge), fie bazată pe anumite principii religioase (rudenia prin alianță) ce se creează intre grupul de rude al unui soț cu grupul celuilalt soț, fie ia nastere in urma celor două taine, botezul și cununia (rudenia spirituală).

Rudenia de sânge a păstrat vechi structuri in organizarea sa, moștenite de la strămoșii daco-romani,in tiparul social de secole al obștei sătești. Rudenia de sânge se socotește in funcție de autorul comun pe linie directă (ascendentă si descendentă) și pe linie colaterală,fiecare cu grade si trepte numerotate dupa numărul generațiilor ce se interpun intre respectivele rude.

Rudenia a creat drepturi si obligații de ajutor reciproc și intreținere, precum și voința succesorală.In același timp, ea a impus anumite impedimente la căsătoria persoanelor inrudite prin sânge, in scopul bunei dezvoltări a ființei umane și a evitării degenerării sale fizice prin căsătoria rudelor de grad apropiat.

Biserica a intărit cu rigurozitate asemenea impedimente, condamnând incestul si căsătoria intre rude până la un anumit grad, intervenind in scopul purificarii moravurilor prin stabilirea unor norme morale de comportament intre rudele prin alianță.

Astfel, de-a lungul timpului , relația de rudenie dintre indivizi a impus atât apropiere , cât și limitare, atât la intenții cât și la fapte, pentru o buna funcționare.

Familia este grupul format din rudele cele mai apropiate, având ca nucleu pe parinți și copii (originea latină a termenului este familiae care provine de la „famulus - sclav de casă”).Tradiția geto-dacă a transmis familiei românești unele trăsături apreciate ca democrație , in comparație cu familia romană socotită aristocratică. Dreptul cutumiar românesc stabilea o anumită egalitate intre soți, izvorând mai ales din condițiile de viața ale obștei sătești; in timp ce familia romană este dominată de patria potestas a lui pater familias.In familia românească ambii soți exercitau puterea părinteasca asupra copiilor, aceștia nu aveau drept absolut asupra copiilor, deci nu-i putea vinde, ba dimpotrivă, accentul cădea pe obligația de intreținere si protecție.

Munca ambilor soti, dar și a copiilor in gospodărie, era temeiul drepturilor lor egale asupra patrimoniului familial , fapt ce determina o puternica soldaritate intre membrii familiei.

Este evidențiată strânsa legătură spirituală dar și fizică intre membrii familiei, aceasta reprezentând o "piatră de temelie", "o ancoră" in viața fiecăruia.De asemenea , in timp, familia devenind un element de stabilitate socială, stabilitatea ei transpunându-se in stabilitatea societații.