Favorizarea Infractorului

Faptele de pericol social, componente ale fenomenului criminalităţii, sunt declarate de legea penală ca infracţiuni. Aceste fapte se manifestă în forme deosebit de variate şi caracteristice. Pentru înlăturarea sau reducerea manifestărilor antisociale, prin mijloacele dreptului penal, este necesară incriminarea prin lege a fiecărei fapte de pericol social ca infracţiune. Pentru aceasta, norma juridică penală conţine, potrivit structurii sale, o dispoziţie de incriminare, prin care stabileşte conţinutul specific al fiecărei infracţiuni în parte, prin urmare se defineşte conţinutul juridic al fiecărei infracţiuni, în mod general şi abstract.

În dreptul penal român, legea incriminează ca infracţiune numai acea faptă care prezintă pericol social, respectiv aduce atingere valorilor puse sub ocrotirea legii penale şi care presupune ca sancţiune o pedeapsă.

Ajutorul dat unui infractor semnifică o mentalitate necorespunzătoare, un act de împotrivire la infăptuirea justiţiei, o contribuţie la perpetuarea stării de pericol general pe care îl creează săvîrşirea oricărei infracţiuni. Această faptă a fost de timpuriu prevăzută în dreptul nostru scris: în Cartea Românească se prevedea că: ”cela ce va primi în casa lui fur sau tîlhariu cu lucrurile de furtisag să va certa ca şi furul…” ori, “cela ce va primi în casa tîlhariu de drum, ca pe tîlhariu să-l certe de moarte.”(Cartea Româneascã, pricina 13, glava 114).

Avînd acest potenţial socialmente periculos, fapta este incriminată în art.264 astfel: ”Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvîrşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseţte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Favorizarea săvîrşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseste”.

Favorizarea infractorului este o infracţiune care, în timp, se petrece după fapta penală a infractorului favorizat. Ea are un caracter subsecvent în raport cu fapta acestuia din urmă. Este o faptă periculoasă care reprezintă o solidarizare cu infractorul împotriva activităţii de infăptuire a justitiei.

A îngreuna sau zădărnici, fie urmărirea penală ori judecata împotriva infractorului, fie executarea pedepsei de către acesta, sau a-i asigura folosul sau produsul infracţiunii, înseamnă a desfăşura o activitate îndreptată în mod categoric împotriva operei de înfăptuire a justiţiei.

Fapta celui ce favorizează pe infractor constituie o piedică reală în realizarea scopului legii penale: lupta împotriva infracţiunilor, cu aspectul său preventiv şi represiv. Fiecare persoană are datoria de a se abţine de la orice acte de solidarizare cu fapta şi cu persoana infractorului şi de la orice manifestare care să-l pună la adăpost de rigorile legii penale.

Favorizarea infractorului are caracterul de infracţiune autonomă, de sine stătătoare, iar nu de act de participaţie, întrucât favorizarea are loc atunci când nu există o înţelegere prealabilă între persoana care a săvîrşit o infracţiune şi cel care îi dă ajutor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata ori executarea pedepsei sau pentru a-i asigura folosul sau produsul infracţiunii.

Favorizarea are caracterul de infracţiune conexă-corelativă cu infracţiunea al cărei făptuitor este ajutat prin fapta de favorizare, existenţa favorizării ca faptă subsecventă depinzând de existenţa faptei antecedente. Favorizarea are caracterul de incriminare generală dar subsidiară, ajutorul dat unui infractor primind calificarea numai atunci când alte dispoziţii de lege nu incriminează ipoteze speciale de favorizare (de exemplu: mărturia mincinoasă, înlesnirea evadării ).

Obiectul juridic generic al infracţiunii de favorizare a infractorului îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Relaţiile sociale protejate sunt cele privitoare la infăptuirea justiţiei, pentru a căror dezvoltare nestingherită infractorii nu trebuie să fie ajutaţi de a se sustrage raportului juridic penal, raportului juridic de executare a pedepsei, raporturi în care participă ca subiecţi având drepturi şi obligaţii, sau ajutaţi să beneficieze de anumite rezultate ale infracţiunii. Activitatea judiciară lezată este tocmai activitatea organelor competente pe parcursul procesului penal, începând cu actele de urmărire penală şi terminând cu cele de executare a pedepsei.

Obiectul material al infracţiunii de favorizare a infractorului există în măsura în care subiectul stânjeneşte justiţia penală în cursul său firesc, făcând să dispară sau să-şi piardă caracterul de probe materiale elemente de fapt cărora, potrivit legii de procedură penală, li se poate atribui această calitate în procesul penal.

Orice persoană care răspunde penal poate fi autor al acestei infracţiuni. Singura condiţie este ca favorizatorul să nu fie una şi aceeaşi persoană cu cel care a săvârşit infracţiunea faţă de care fapta de favorizare joacă un rol subsecvent deoarece autofavorizarea nu se pedepseste. Favorizatorul nu este un participant la infracţiune corelativă.

Când mijloacele întrebuinţate de către cel care a săvârşit o infracţiune pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei sau pentru a-şi asigura folosul sau produsul infracţiunii constituie prin ele însele o infracţiune (de exemplu: darea de mită, servire de fals, încercarea de a determina mărturia mincinoasă), făptuitorul răspunde pentru această infracţiune.

Participaţia este posibilă în toate formele ei. Cel ce a săvârşit o infracţiune nu poate fi nici instigator nici complice la infracţiunea de favorizare.

Persoana vătămată printr-o infracţiune care îndeplineşte acte de favorizare a infractorului poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare când actiunea penală pentru infracţiunea anterioară se pune în mişcare din oficiu, iar în cazul infracţiunilor urmăribile la plângerea prealabilă, numai după intervenirea unei condamnări definitive, până atunci actele de favorizare echivalând cu o retragere a plângerii.

În cazul în care fapta de favorizare este săvârşită de o persoană cu o anumită calitate (de exemplu: un functionar, un militar) de această împrejurare se va ţine seama la individualizarea pedepsei. Când acţiunea de favorizare se săvârseşte de către un funcţionar sau alt salariat prin omisiunea sesizării organelor judiciare (de exemplu, a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte funcţiile), există concurs de infracţiuni între infracţiunea de favorizare a infractorului (art.264,C.pen.) şi infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare (art.263,C.pen.).