Feminismul în Relațiile Internaționale

Introducere

În economia cărţii de faţă, o abordare a ansamblului contribuţiilor feminist la studierea relaţiilor internaţionale este o încercare dificilă, întrucât presupune o sinteză a mult mai mult decât o anumită teorie sau chiar şcoală de gândire. Se impugn, tocmai de aceea, câteva precizări dintru început. Ca o primă observaţie , acest capitol discută modul în care abordările de gen au devenit parte a Relaţiilor Internaţionale, aşa cum sunt ele concepute astăzi, ca domeniu distinct de cercetare. Este principalul motiv pentru care, spre deosebire de unele manual consecrate de Relaţii Internaţionale utilizate in cercurile academice occidentale, capitolul se referă la feminism în Relaţiile Internaţionale, nu la feminism şi Relaţiile. Parcurgerea unei bibliografii extinse şi înţelegerea ei sedimentată şi filtrată de timp duc la concluzia că genul sau teoriile feminist îşi au rostul lor numai atunci când sunt scrise şi receptate ca parte a domeniului Relaţiilor Internaţionale, nicidecum în cazul alăturării stranii, forţate, a două domenii distincte precum feminismul (de obicei deloc sau prost înţeles, ca termen) şi Relaţiile Internaţionale.

A doua observaţie este că, atunci când discutăm despre feminism în Relaţiile Internaţionale, dacă dorim să respectăm rigoarea ştiinţifică, trebuie să tratăm de fapt în mod clar cele câteva tipuri distinct de teorii de inspiraţie feminist în Relaţiile Internaţionale şi, în acelaşi timp , abordările de gen ale unor fenomene concrete ale realităţii şi politicii internaţionale de astăzi. Pentru cititorii care au lecture din literature feminist sau cunoştinţe de studii de gen, nu va fi o surpriză idea că nu există un singur feminism, ci o pluralitate de curente feministe, inclusiv în Relaţiile Internaţionale. Pentru ceilalţi, sperăm ca acest capitol să aducă, printer altele, şi noutatea descoperirii unei multitudini de idei şi curente, uneori contradictorii, desemnate în mod obişnuit prin eticheta ”feminism”.

Mergând înspre esenţa dezbaterii despre rostul genului în contextul acestui volum, a treia observaţie este că feminismul aduce în Relaţiile Internaţionale atât o agendă teoretică nouă, cât şi o agendă de cercetare nouă, regândind fenomene internaţionale mai vechi şi comunicându-le într-un nou limbaj sau putând în centrul atenţiei realităţi internaţionale ignorate până acum în cercetările tradişionale (acel mainstream/malestream)

Odată cu creşterea exponenţială a literaturii de gen în Relaţiile Internaţionale, s-a ajuns şi la nevoia clasificării, a ordonării ei. Există mai multe versiuni propuse pentru sistematizarea acestui subdomeniu (vezi Toderean, 2002). Margot Light şi Fred Halliday disting două categorii de contribuţii feministe în Relaţiile Internaţionale : scrierile care consideră femeile o categorie de studiu şi cele care iau genul ca reper epistemologic (Light, Hallidaz, 1999). O autoare feministă importantă în studierea relaţiilor internaţionale, Jacqui True, ajunge la concluzia că exista trei modalităţi – chiar etape + de integrare a “genului” în studiul relaţiilor internaţionale :genul ca variabilă, genul ca element constitutive si genul ca element transformator (True, 1996) A existat mai întâi etapa în care femeile au fost “descoperite” ca fiind totuşi prezente în relaţiile internaţionale şi , în concluzie, a fost iniţiată studierea prezenţele lor. Diferenţa de gen, împărţirea oamenilor în cele două sexe, a devenit unul dintre factorii integraţi în abordarea relaţiilor internaţionale, ajungându-se la cercetări de tipul celor privind legăturile dintre purtarea războiului şi femei (ca victime), dintre mişcările pacifiste şi femei (ca opozanţi, ulterior ca rezervă automată de forţă de muncă şi ca electorat), dintre decidenţii politici ţi identitatea lor de gen. A doua etapă , aceea a genului ca element constitutive, are în vedere reliefarea caracterului distorsionat, masculine şi masculinizant, dar aparent neutru şi abstract, pe care teoriile relaţiilor internaţionale şi în general, întreaga înţelegere a domeniului internaţional se sprijină în mod insesizabil. În sfârşit, a treia etapă constă în indicarea transformărilor pe care integrarea perspectivei genului le aduce în modul de definire, studiere şi practicare a relaţiilor internaţionale- cu alte cuvinte, în construirea unor teorii şi practici alternative, care merg mai departe decât simpla criticare a teoriilor mainstream, redenumite sugestiv malestream. Sunt, de altfel, etape similare, deşi plasate ulterior termporal, cu parcursul studiilor feministe în ansamblul ştiinţelor sociale,mergând de la descoperirea femeilor ca subiecţi sociologici la regândirea teoriilor sociologice şi politice şi ajungând la propunerea unor noi fundamente teoretice, a unor metode alternatice şi a unor recomandări de politici publice alternative nondiscriminatorii şi echitabile faţă de diferenţele de gen.