Finanțarea Actelor de Terorism

I. Noţiunea şi formele terorismului.

Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU care a adoptat în acest sens Rezoluţia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin care se recomandă adoptarea de urgenţă a unor măsuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperării internaţionale în acest domeniu. Cu regret, până în prezent, nu s-a reuşit să se realizeze o reglementare internaţională multilaterală care să se refere şi să incrimineze în mod expres actele de terorism.

O definiţie a terorismului, unanim acceptată de specialiştii din domeniul politologiei, sociologiei sau al celui militar, nu există încă. Singura zona unde aceştia se înţeleg oarecum este cea în care se acceptă tipurile general-reprezentative de terorism, respectiv distingerea clară între terorismul de stat – exercitat de agenţii specializate, care deţin monopolul coerciţiei – şi terorismul politic – exercitat de „actori vremelnici”, practicat la începuturile sale la nivel intern, apoi la nivel internaţional şi intercontinental. Acesta din urmă are ca autori indivizi sau grupuri bine pregătite şi puternic motivate etnic, religios, politic.

O clasificare riguroasa este avansată de fostul director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor într-o expunere, în faţa Senatului S.U.A., din 14 mai 1975. Potrivit acestuia terorismul este:

- diversionist, care urmareşte publicitate, dobîndirea de prestigiu, discreditarea şi demoralizarea unei autorităţi, provocarea acesteia în a lua măsuri de represiune excesivă, care ar avea ca rezultat înstrãinarea populaţiei, accelerarea cheltuielilor de înarmare şi ar genera, în cele din urmã, un volum mare de nemulţumire in rândul opiniei publice;

- coercitiv, care vizează demoralizarea populaţiei civile, slăbirea încrederii acesteia în autoritãţi şi instaurarea unui sentiment de teamă.

După acelaşi autor, organizaţiile teroriste se împart în:

- grupuri etnice, religioase, naţionaliste;

- grupuri autointitulate revoluţionare;

- grupuri anarhiste, cu ideologii confuze, eterogene;

- grupuri patologice sau individuale, care nu revendică scopuri definite, motivaţia lor constând în lipsa de acomodare într-un anumit mediu social, organizaţional sau familial;

- grupări neofasciste, de extremă dreapta (ex. Ordine Nero, Nucleele Armate Revoluţionare), care în unele ţări acţionează cu acordul tacit şi sprijinul guvernelor (ex. Ojo per Ojo, in Guatemala, Escadroanele Mortii, în Brazilia). În ultimul timp, organizaţiile de extremă stânga s-au dovedit a fi mult mai sîngeroase decât cele de extremă dreapta (ex. Brigazile Rosii italiene, RAF-ul german, Armata Roşie japoneză);

- grupările de mercenari ideologici, care se întalnesc cel mai frecvent în organizaţiile cu câmp de activitate transnaţional (ex. Rengo Segikun din Japonia).

Unii analişti ai fenomenului au ajuns la concluzia că subiectul este în declin. Naţionalismul, patriotismul, interesele etnice sau proletarismul, în epoca modernă, datorită globalismului, devin desuete şi, deci, nu mai pot constitui „motorul” actelor teroriste. În cazul unui declin progresiv şi durabil al cauzei, terorismul poate deveni însă un scop în sine, o activitate fără motivaţii explicite şi justificabile la nivelul analizei şi al grupului, apărând ca o anomalie ce trebuie eliminată din viaţa socială. Va fi însă greu de anihilat, tocmai datorită faptului că disimularea practicanţilor fenomenului este perfectă în mediul pe care-l vor distruge la momentul potrivit, nelăsînd nici o urmă de îndoială asupra bunelor lor intenţii faţă de cetăţenii printre care se amestecă.

II. Finanţarea terorismului

Spre deosebire de alte state, în România, problema terorismului nu este tratatã în cadrul codului penal într-un capitol special. Sediul infracţiunii de terorism îl reprezintã legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului iar finanţarea terorismului este tratatã în legea 656/2002, în strânsã legãturã cu infracţiunea de spãlare a banilor.

Potrivit art.2 din aceastã lege , “terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici: