Finanțarea cultelor religioase în România și U.E

În lumea contemporană, relaţia stat-biserică îmbracă forme diferite, în funcţie de tradiţiile specifice fiecărei ţări.

Constituţia Statelor Unite ale Americii conţine prevederi explicite care interzic Congresului elaborarea de legi menite fie a oficializa o religie, fie a declara prohibită practicarea liberă a unei religii.

Uniunea Europeană recunoaşte prevalenţa dreptului intern în chestiunea privitoare la interacţiunea statelor membre cu entităţile religioase, atâta timp cât se respect tratatele şi convenţiile internaţionale. Articolul I-52 al tratatului constituţional al Uniunii Europene prevede că aceasta respectă şi nu prejudiciază statutul de care beneficiază bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase în statele membre în virtutea dreptului naţional.

Pe lângă prevederi constituţionale ce au în vedere libertatea religiei sau recunoaşterea în anumite ţări, prin legea fundamentală, a unei biserici de stat (Malta), majoritatea ţărilor care aparţin Uniunii Europene practică recunoaşterea prin legi speciale a denominaţiunilor religioase.

Din punct de vedere juridic, nu există o definiţie standard a bisericii. Astfel, bisericile pot fi: persoane juridice de drept public (Austria, Germania, Italia), persoane juridice de drept privat (Estonia, Franţa, în Anglia toate cultele mai puţin Biserica Anglicană) sau entităţi legale sui generis.

Totodată, există mai multe categorii juridice pentru organizarea vieţii religioase: grup religios, asociaţie, asociaţie culturală sau religioasă, cult recunoscut, cult parte a unui acord cu statul (concordat).

Organizarea vieţii religioase în ţările europene

Legea cultelor din Austria adoptată în 1998 prevede că, pentru ca un cult să fie recunoscut de stat trebuie să dovedească 20 de ani de existenţă ca şi comunitate religioasă şi să fie înregistrat de cel puţin 10 ani cu statutul de comunitate confesională. Fără aceste condiţii îndeplinite, un cult reprezină o simplă asociaţie. Totodată, cultul care cere recunoaşterea trebuie să reprezinte 2% din populaţia ţării.

Finanțarea cultelor este fundamentată pe interesul public și pe obligația Statului de a repara prejudiciul creat de politica național socialistă, prevăzută prin articolul 26 al Tatatului de la Viena.

Paragraful 34 din Regulamentul fiscal din 1961 prevede pentru comune facilități fiscale (reduceri de taxe și exonerări) în cazul în care sunt desfășurate activități cu obiectiv religios.

Donațiile între vii și pentru cauză de moarte sunt scutite integral de taxe dacă sunt destinate păstrării memoriei celui decedat sau sunt pentru mântuirea sufletului celui decedat sau a familiei sale. La fel sunt scutite de taxe donațiile între vii sau pentru cauză de moarte sau creanțele care sunt destinate instituțiilor naționale ale cultelor recunoscute și altor persoane juridice care au scop bisericesc.

În Germania comunităţile religioase pot fi recunoscute drept persoane juridice de drept public, dacă fac dovada faptului că deţin un număr important de persoane, vechime pe teritoriul ţării şi un patrimoniu considerabil. Numărul de persoane necesar pentru ca comunitatea religioasă să primească drepturile unei organizaţii religioase este lăsat la aprecierea unor autorităţi ale statului, fiecărei comunităţi fiindu-i aplicate criterii de judecată diferite.

Principala sursă de finanțare este impozitul bisericesc, care se ridică la 8-9 % din impozitul pe venit. Bisericile sunt scutite de anumite taxe și impozite cum sunt impozitul pe beneficiu și impozitul funciar pentru imobilele bisericești. Impozitul bisericesc și donațiile făcute Bisericilor pot să fie deduse din impozitul pe salarii și pe venit. Tot ceea ce face aceasta in Germania, ca societate publică, este considerat act de caritate şi este scutit de impozite. Spre deosebire de alte societăţi publice, cum ar fi universităţile, Biserica nu este supusă niciunei supravegheri de stat.

Anual, Bisericile Catolică şi Protestantă din Germania primesc fonduri generoase din partea guvernelor federale, statale şi locale, în condiţiile în care 68% dintre nemţi sunt protestanţi şi catolici.

Totodată, populaţia plăteste o taxă, care este reţinută la sursa din venit, în cazul în care fac parte dintr-o religie recunoscută oficial. Din impozitul către biserici se strâng anual aproape 10 miliarde euro.

Guvernul mai acordă fonduri pentru renovarea şi întreţinerea catedralelor şi a altor clădiri bisericeşti, dar şi pentru plata salariilor profesorilor de religie.

În Italia ținând cont de relația privilegiată dintre Stat și Biserica Romano-Catolică, există o finanțare directă prin subvenții publice pentru edificiile de cult, prin acordarea a 0,8 % din impozitul persoanelor fizice la o Biserică semnatară a unui acord cu Statul Italian și prin finanțarea de către Stat a asistenței religioase în instituțiile publice organizată de Biserica Romano-Catolică și a asistenței sociale organizate de cultele sematare ale unei convenții cu Statul.

Cetățenii care fac donați pentru cultele admise ca fiind beneficiare a unei finanțări indirecte, pot deduce o parte din acele donații din impozitul pe venit. Imobilele care au destinație culturală sunt exceptate de taxe și impozite. Persoanele juridice ale Bisericii Romano-Catolice și ale cultelor care au prevăzut acest lucru în acordul semnat cu Statul Italian beneficiază de o reducere cu 50% a impozitului asupra persoanelor juridice. Cultele care au semnat acord cu Statul italian sunt scutite de impozitul pe donații și succesiuni, precum și de taxa comunală asupra transferului de proprietate.