Formarea profesională în dreptul comunitar

Formarea profesională a lucrătorilor constituie un obiectiv foarte important al Comunităţii Europene, art. 125 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (TCE) stabilind pentru aceasta şi statele membre obligaţia de a „promova o mână de lucru calificată, formată şi susceptibilă de a se adapta…”, iar art. 150 al TCE prevede obligaţia Comunităţii de a pune în aplicare o politică de formare profesională, care să sprijine şi să completeze acţiunile statelor membre, respectând responsabilitatea acestora pentru conţinutul şi organizarea formării profesionale.

Paragraful 4 al art. 150 TCE acordă Consiliului prerogativa ca, prin procedura codeciziei, după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, să adopte măsuri menite să contribuie la realizarea obiectivelor vizate în domeniul formării profesionale.

Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 9 decembrie 1989 stabileşte (la pct. 15), că orice lucrător al Comunităţii Europene trebuie să aibă acces la formarea profesională şi să beneficieze de aceasta în tot timpul vieţii sale active. Autorităţile publice competente, întreprinderile sau partenerii sociali, fiecare în sfera proprie de competenţe, trebuie să pună în aplicare dispozitive de formare continuă şi permanentă, care să permită oricărei persoane să se recicleze, beneficiind, în acest scop, de concedii de formare, să se perfecţioneze şi să dobândească noi cunoştinţe ţinând cont de evoluţia tehnică.

Curtea de Justiţie a dat o interpretare largă formării profesionale, arătând că „orice formă de învăţământ care pregăteşte o calificare pentru o profesie, o meserie sau un loc de muncă specific sau care conferă aptitudini speciale pentru exercitarea acestora ţine de învăţământul profesional”.

Prin Decizia nr. 63/266/CEE din 2 aprilie 1963 referitoare la stabilirea principiilor generale pentru punerea în practică a unei politici comune de formare profesională, s-au stabilit 10 principii şi anume:

1. Primul principiu defineşte politica comună de formare profesională ca o acţiune comună, coerentă şi progresivă, implicând obligaţia fiecărui stat membru de a defini programe şi a asigura realizarea acestora, conform principiilor generale prevăzute în decizia mai sus menţionată şi a măsurilor de aplicare care decurg din acestea.

Principiile generale trebuie să permită fiecărei persoane să primească o formare adecvată, respectând alegerea liberă a profesiei, a instituţiei, a locului de formare, ca şi a locului de muncă. Aplicarea principiilor generale incumbă statelor membre şi instituţiilor comunitare competente.

2. Al doilea principiu stabileşte obiective fundamentale care trebuie atinse de politica comună în domeniul formării profesionale şi anume:

- realizarea condiţiilor care fac efectiv pentru toţi dreptul de a primi o formare profesională adecvată;