Forme de control al constituționalității legilor

Forme de control al constitutionalitatii legilor

Aparitia constitutiei ca asezamant politic-juridic fundamental al unei organizari statale, a determinat necesitatea aprecierii fortei sale juridice in raport cu celelalte norme ale sistemului de drept. Principiul suprematiei constitutiei sau al „supralegalitatii constitutionale“, dedus din insasi structura si scopul acesteia, necesita un sistem de garantii impotriva eventualelor incalcari prin legi sau alte acte normative.

S-a nascut astfel ideea controlului constitutionalitatii legilor si totodata problema autoritatii competente a-l exercita, in concordanta cu principiile democratiei. De aici s-a nascut fenomenul complex de justitie constitutionala.

Justitia constitutionala a fost si este considerata o „dimensiune imanenta“ a statului de drept sau chiar „cea mai importanta consecinta a statului de drept“ vazut mai putin ca stat si mai mult ca miscare de rationalizare a puterii in cadrul careia controlul de constitutionalitate „se valorizeaza ca principiu structural“.

Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia, existenta sa fiind „legata de democratie, de drepturile omului si de statul de drept“ Ca institutie a dreptului constitutional cuprinde regulile privitoare la autoritatile competente a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei proceduri.

Exista numeroase ordonari si clasificari a formelor de control, in functie de mai multe criterii:

1. Criteriul organelor competente a exercita controlul:

Aparitia situatiilor in care legile ordinare contraveneau constitutiei a pus problema,

atat pentru doctrina cat si pentru legiuitor, gasirii solutiei de remediere, in primul rand prin stabilirea autoritatii competente a verifica constitutionalitatea legilor. In aceasta privinta exista mai multe opinii. Intr-o prima opinie distingem urmatoarele forme de control: controlul exercitat de opinia publica, controlul exercitat de un organ politic si controlul jurisdictional. Mai exista opinii conform carora acest control ar putea fi exercitat si de catre Parlament, de catre instantele judecatoresti sau de un organ unic, special si specializat. O prezentare sistematica a controlului constitutionalitatii legilor se poate realiza pe criteriul organului ce-l exercita. Aceasta clasificare are avantajul de a evoca si procedura diferita dupa care se realizeaza controlul.

a) Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ politic

Aici este cuprins atat controlul exercitat de catre organele legiuitoare cat si cel exercitat de organe de stat, altele decat cele legiuitoare, fie ca li s-a incredintat, alaturi de menirea lor de baza, si aceasta sarcina, fie ca sunt special infiintate in acest scop.

In ce priveste Parlamentul de a verifica constitutionalitatea legilor, unii il considera un control autentic si in acelasi timp un autocontrol, caci Parlamentul, fiind acela care uneori voteaza si constitutia este cel mai in masura sa aprecieze concordanta dintre legea si constitutia pe care le-a adoptat.Altii considera, ca acest control al Parlamentului nu ar prezenta nici un fel de garantie. Desi Parlamentul este structura fundamentala a democratiei constitutionale, este exagerat sa i se ceara sa-si recunoasca o greseala in elaborarea unei legi si ca atare credibilitatea unui asemenea control este discutabila.Mai mult, ar insemna ca Parlamentul sa fie judecator in propria cauza, lucru contrar ideii de justitie constitutionala.

La inceput a aparut ideea crearii unui organ politic insarcinat cu acest control, de tipul senatului conservator prevazut prin Constitutia franceza din 1799 sau cel consacrat prin Constitutia franceza din 14 ianuarie 1832. Apoi s-a prevazut si dreptul organelor legiuitoare. In Romania, un control politic a fost exercitat de Corpul Ponderator creat prin Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864) precum si sub imperiul Constitutiei din 1965, in care, in art. 43 pct. 15 se stabilea ca „ Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor“ Controlul politic este criticabil sub aspectul eficientei sale. Astfel, nu exista garantia independentei persoanelor insarcinate cu exercitarea controlului, iar controlul de oportunitate se poate oricand substitui controlului de constitutionalitate.

b) Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ jurisdictional

Acest control este exercitat sau de organe, altele decat cele judecatoresti, care folosesc insa o procedura de lucru asemanatoare cu cea judecatoreasca, sau de catre organele judecatoresti propriu-zise.

Dreptul judecatorilor de a decide asupra constitutionalitatii legilor a fost sau contestat sau admis de doctrina juridica. Pentru cei care admiteau posibilitatea controlului judecatoresc al constitutitionalitatii legilor trebuiau rezolvate doua probleme: existenta unei diferentieri precise intre legile fundamentale si cele ordinare si, o constitutie scrisa, de tip rigid. S-a considerat ca in mod firesc ei au dreptul de a interpreta legile si in raportul lor cu constitutia si sa aplice sanctiuni, caci lipsa sanctiunilor in cazul incalcarii constitutiei ar duce la negarea existentei dreptului constitutional. Dreptul judecatorilor in verificarea conformitatii legii cu constitutia s-a justificat prin teoria separatiei puterilor in stat, care implica o anumita „colaborare a puterilor in vederea realizarii acelorasi scopuri“. Astfel, puterea judecatoreasca poate si trebuie sa controleze puterea legiuitoare si puterea executiva. Esential este ca, in acest caz, puterii judecatoresti ii revine importanta misiune de a fi „regulatorul bunei functionari a principiului separatiei puterilor in stat“ Se considera ca judecatorul, prin formatia sa, prin obiceiurile sale, va judeca cu impartialitate si deasemenea, o buna si echitabila solutie este posibila deoarece procedura judiciara implica publicitatea dezbaterilor, contradictorialitatea, obligatia de motivare a sentintelor.