Formele infracțiunii intenționate

I.FAZELE DE DESFĂŞURARE ALE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE

1.Notiune

Infracţiunea este întotdeauna o manifestare a omului în sfera relaţiilor sociale. Activitatea infracţională se desfăşoară, de regulă, în timp şi spaţiu. Săvârşirea infracţiunii poate parcurge mai multe momente sau faze în drumul ei spre producerea rezultatului socialmente periculos

Fazele de desfăşurare a infracţiunii intenţionate sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracţională din momentul conceperii sale până în momentul producerii urmărilor socialmente periculoase.

Doctrina penală este unanimă în a distinge perioade în care se desfăşoară activitatea infracţională şi anume:

- o perioadă internă sau psihică, de concepţie şi decizie;

– o perioadă externă sau de execuţie a deciziei de a săvârşi infracţiunea.

2.Perioada internă

Înainte de a începe executarea activităţii fizice, în forul interior al individului are loc procesul luării hotărârii infracţionale care va însoţi si dirija activitatea materială.

În cazul tuturor infracţiunilor intenţionate, rezoluţia infracţională precede în timp executarea.

Formarea hotărârii infracţionale are loc în psihicul subiectului, în cadrul perioadei interne, în care se disting trei momente:

- naşterea ideii infracţionale ;

- deliberarea, adică compararea, în vederea deciziei, a alternativelor săvârşirii sau nesăvârşirii infracţiunii, a avantajelor şi dezavantajelor atrase de fiecare alternativă în parte;

- decizia sau rezoluţia infracţională, adică hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

Toate aceste momente sau faze există în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie, fiindcă la toate aceste infracţiuni săvârşirea faptei este precedată de o perioada internă.

Deoarece toate aceste momente ce caracterizează perioada internă se petrec în psihicul făptuitorului, ele nu pot fi cunoscute decât în măsura în care latura subiectivă s-a manifestat în acte de conduită care ţin de perioada externă a săvârşirii infracţiunii.

Astfel, hotărârea infracţională şi manifestarea ei nu atrag răspunderea penală a celui ce a luat-o şi comunicat-o, deoarece nu corespund conceptului de infracţiune.

3.Perioada externă sau de executare, cuprinde întreaga manifestare exterioară, adică toate acţiunile şi actele efectuate în vederea realizării hotărârii de a săvârşi infracţiunea. În această perioadă, desfăşurarea activităţii infracţionale parcurge aşa-numitul drum al infracţiunii (iter criminis), de la prima manifestare externă în executarea rezoluţiei infracţionale până la producerea rezultatului socialmente periculos şi până la ultima evoluţie eventuala a acestui rezultat.

Aşa cum se arăta în literatura de specialitate, spre deosebire de rezoluţia sau hotărârea infracţională care, odată adoptată rămâne identică cu ea însăşi, câtă vreme nu este abandonată ori înlocuită cu altă rezoluţie, realizarea ei, prin săvârşirea activităţii care formează latura obiectivă a infracţiunii, nu poate avea loc decât prin desfăşura-rea în timp şi prin parcurgerea mai multor momente sau faze. Fiecare dintre aceste momente ori faze reprezintă tot atâtea stadii progresie, variabile în conţinut în raport cu apropierea lor de momentul sau faza finală.

Sunt cunoscute 3 faze ale desfăşurării activităţii infracţionale, în perioada externă:

• Faza actelor preparatorii sau de pregătire,

• Faza actelor de executare

• Faza urmărilor

1. Faza actelor pregătitoare este caracterizată prin desfăşurarea unor activităţi menite să pregătească executarea hotărârii infracţionale.

2.Faza actelor de executare constă în înfăptuirea acţiunii ilicite care va genera producerea de urmări, fără de care nu poate avea loc.

3. Faza urmărilor se caracterizează, aşa cum arăta denumirea sa, prin producerea rezultatului ori urmărilor dorite sau acceptate de făptuitor. Momentul iniţial al acestei faze este, aşa cum s-a arătat, acela al săvârşirii în întregime a faptei, urmată de producerea efectiva a urmăririi imediate. În unele cazuri, faza urmărilor poate dură mai mult, fie datorita prelungirii în timp a însăşi acţiunii care duce la amplificarea urmăririi, fie din cauza amplificării ulterioare a rezultatului produs. Spre exemplu, la infracţiunea de furt urmarea se produce imediat, de îndată, pe când la infracţiunea de omor prin otrăvire, urmarea se poate produce după un anumit timp de la executarea actului infracţional.

II. Formele infracţiunii intenţionate în raport de fazele ei de desfăşurare

1. Noţiune şi caracterizare

Legiuitorul incriminează ca infracţiuni faptele care au produs urmarea socialmente periculoasă, adică cele ajunse în faza consumării, întrucât acestea sunt de natură să prezinte pericol social, în sensul art.18 C.P., pentru a fi caracterizate ca atare.

Infracţiunea consumată reprezintă forma tipică a infracţiunii descrise în norma penală. În anumite situaţii sunt incriminate şi activităţile ajunse în faza executării infracţiunii, iar în cazuri cu totul deosebite chiar cele ce formează doar pregătirea infracţiunii.

Spre deosebire de infracţiunea consumată, actele de pregătire şi tentativă constituie forme atipice ale infracţiunii.

În ştiinţa dreptului penal, prin forme ale infracţiunii se înţeleg acele feluri sau variante ale aceleiaşi infracţiuni care se deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la care s-a oprit activitatea infracţională.