Formele participării terțelor persoane în procesul civil

Participarea tertilor in procesul civil

De regula, hotararea judecatoreasca produce efecte relative, cele care s-au judecat si nu produce efecte fata de alte persoane, straine de proces, sunt unele situatii in care solutia este diferita. Astfel, unele hotarari judecatoresti produc efecte erga omnes, sau este opozabila nu numai partilor litigante, ci si altor persoane. Aceste persoane, fata de care hotararea judecatoreasca este opozabila, pot cere chiar ele introducerea lor in proces, sau pot fi chemate in judecata, in garantie, sau poate fi aratat titularul dreptului.

Trebuie remarcat ca instanta nu poate introduce tertele persoane in proces, dar poate pune in discutia partilor necesitatea ca ele sa cheme in proces sis alte persoane. Aceste persoane, intrand in proces, dobandesc calitatea de parti.

In provinta formelor de interventie putem distinge:

- formele de drept comun

- formele specifice

Formele de drept comun se impart in interventie voluntara si interventie obligatorie. Ele sunt prevazute in codul de procedura civila.

Formele specifice sunt acelea prevazute in acte normative cu caracter special sau cele consacrate in practica, de exemplu, introducerea in cauza a unui tert intr-un litigiu de munca.

Participarea tertilor in proces presupune un singur proces in curs, in cadrul caruia se formuleaza cereri incidentale.

1. Interventia voluntara

Interventia voluntara este o forma de drept comun, reglementata in art. 49-56 c.p.c. Ea poate fi de doua feluri:

- in interes propriu

- in interesul uneia dintre parti

Potrivit art. 49 c.p.c., “oricine are interes poate interveni intr-o pricina care se urmeaza intre alte persoane”.

a) Interventia in interes propriu este definita in art. 49 alin 1 c.p.c : “interventia este in interes propriu atunci cand cel ce intervine invoca un drept al sau” . Adevaratul criteriu de distinctie este, insa dreptul invocat, si nu interesul, care trebuie sa fie intotdeauna propriu, al intervenientului.

La interventia in interes propriu, numita si principapa, dreptul invocat apartine tertului, sau cel putin asa pretinde. Spre exemplu, in cazul unei cereri de revendicare, tertul solicita introducerea sa in proces, pentru recunoasterea dreptului sau de proprietate asupra imobilului ce formeaza obiectul litigios, situatie in care atat dreptul pretins cat si interesul apartin tertului.

Potrivit art. 50 c.p.c., cererea de interventie in interes propriu va fi facuta in forma prevazuta pentru cererea de chemare in judecata.

Ea se poate face numai in fata primei instante, inainte de inchiderea dezbaterilor. Totusi, se poate face si in apel, cu invoirea partilor.

In cazul interventiei principale, tertul urmareste realizarea sau conservarea unui drept al sau, vrand sa castige pentru el obiectul procesului. Dupa cum se observa, cererea de interventie principala se face impotriva ambelor parti initiale (reclamant, parat).

Se remarca faptul ca aceasta exceptie este si o exceptie de la art. 294 alin 1 c.p.c, potrivit caruia “in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza si obiectul cererii de chemare in judecata, si nici nu se pot face alte cereri noi". In mod exceptional, in materie de poprire nu este necesar acordul partilor, deoarece art. 459 c.p.c dispune ca “orice creditor al debitorului va putea interveni la judecare de poprire printr-o simpla cerere pana ce nu s-a dat o sentinta definitiva asupra validarii”.

b) Interventia in interesul altei persoane este definita in art. 49 alin 3 c.p.c., potrivit caruia “ea este in interesul uneia dintre parti atunci cand spreijina numai apararea acesteia”.

De exemplu, in cazul unei cereri in revendicare, tertul vanzator cere introducerea sa in proces pentru a-l apara pe paratul care a cumparat bunul de la el, situatie in care dreptul pretins apartine paratului, iar interesul apartine intervenientului. Daca n-ar fi intervenit in proces, paratul ar fi fost evins si s-ar fi intors impotriva lui cu o cerere in garantie.

Interventia in interesul altei persoane, numita si interventie accesorie, are scop limita, intervenientul tinzand ca, prin apararile pe care le face, solutia sa se dea in favoarea partii pentru care a intervenit.

Interventia accesorie este o simpla aparare. Ea se poate face “chiar inaintea instantei de recurs”. Codul de procedura civila nu prevede conditii speciale de forma pentru acest tip de interventie.

Cererea de interventie voluntara, fie ca este principala sau accesorie, este o cerere incidentala, fiind de competenta instantei sesizate cu cererea principale.

Dupa ascultarea partilor, si a celui care intervine, instanta va hotara asupra incuviintarii in principiu a interventiei.

Instanta pronunta o incheiere ce poate fi atacata doar o data cu fondul, si care are caracter interlocutoriu (instanta ce a pronuntat-o nu mai poate reveni asupra ei).

Daca incuviinteaza in principiu, instanta va dispune comunicarea partilor initiale si, in cazul in care intampinarea este obligatorie, va soroci termenul in care aceasta va trebui depusa. Partile initiale pot depune intampinare, iar daca este vorba de o interventie principala, pot depune si cereri reconventionale.

Interventie se judeca o data cu cererea principala. Atunci cand judecarea cererii ar fi intarziata prin interventia in interes propriu, instanta poate hotara despartirea ei, spre a fi judecata deosebit.

Prin admiterea cererii in principiu, tertul devine parte in proces, va lua procedura in starea in care se afla, iar actele de procedura urmatoare se vor indeplini si fata de el. Intervenientul poate sa se foloseasca de toate actele indeplinite pana in momentul interventie sale, sa invoce toate probele administrate in proces, pana la intrarea sa.

Intervenientul accesoriu poate face doar actele de procedura ce profita partii in favoarea careia a intevenit in proces.

Apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu este neavenit daca partea pentru care a intervenit n-a facut, ea insasi, apelul sau recursul. Aceeasi este solutia si atunci cand apelul sau recursul partii in favoarea careia s-a intervenit, s-a anulat.

In practica judiciara s-a aratat ca “in cazul in care paratii in favoarea carora a fost formulata cererea de interventie nu au declarat recurs, sau recursul lor este nul, recursul intervenientului este inadmisibil”. Intrucat unul dintre intimatii in favoarea carora a formulat cerere de interventie, nu a atacat cu recurs decizia, iar recursul celuilalt este nul, fiind nemotivat, recursul intervenientului a fost respins ca inadmisibil.