Formele Răspunderii Penale Internaționale

FORMELE RĂSPUNDERII PENALE INTERNAŢIONALE

1.Scurt istoric. Definiţia dreptului internaţional penal

Dreptul internaţional penal este chemat să proteguiască pacea şi securitatea întregii umanităţi, desfăşurarea în conformitate cu normele dreptului şi ale moralei a raporturilor dintre state, existenţa şi perenitatea unor valori fundamentale ale omenirii.

Marele jurist internaţionalist român Vespasian V. Pella definea dreptul internaţional penal ca totalitatea regulilor de fond şi de formă care guvernează modul de reprimare a infracţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordinea publică internaţională şi armonia între popoare.

Putem, deci, defini dreptul internaţional penal ca un ansamblu de norme juridice, convenţionale sau cutumiare, stabilite sau acceptate de state ca parte a dreptului internaţional public, în baza cărora este organizată incriminarea şi reprimarea faptelor antisociale prin care se aduce atingere unor interese fundamentale ale comunităţii internaţionale.

În forma şi dezvoltarea dreptului pozitiv al reprimării penale internaţionale un rol important îl reprezintă în condiţiile contemporane şi rezoluţiile Adunării Generale a O.N.U., care, aşa cum a dovedit-o practica relaţiilor internaţionale, au adus şi aduc o deosebită contribuţie la stabilirea principiilor colaborării între state. Prin rezoluţii ale Adunării Generale s-a exprimat adesea, drept uniform în reprimarea unor infracţiuni grave cum sunt cele împotriva păcii şi securităţîi internaţionale, în care nu s-a putut încă opera o codificare, sau au fost afirmate principiile de reprimare a unor infracţiuni, în baza cărora au fost ulterior, elaborate convenţii internaţionale.

Izvoarele subsidiare de drept internaţional public (jurisprudenţa, doctrina, echitatea şi uzanţele internaţionale) contribuie de asemenea, deşi nu direct, la conturarea instituţiilor de drept internaţional penal, la dezvoltarea şi aplicare uniformă a acestora.

Jurisprudenţa, prin interpretarea pe care o dă reglementărilor juridice în procesul de aplicare a acestora, clarifică aspectele mai obscure ale reglementării, umple lacunele şi îndreaptă inadvertenţele, iar uneori adaptează instituţiile învechite la noile realităţi, în baza principiilor generale recunoscute în doctrina contemporană.

Este recunoscut rolul deosebit pe care l-au jucat în dreptul internaţional penal tribunalele militare de la Nuremberg şi Tokio, care prin hotărârile lor au contribuit decisiv la conturarea unor importante instituţii ale răspunderii internaţionale a persoanelor în calitatea de agenţi ai statului, intrate ulterior în dreptul internaţional pozitiv.

Este cunoscut în dreptul internaţional penal rolul de promotori pe care l-au îndeplinit unii jurişti eminenţi, între care elveţianul M. Moyner, care în 1872 propunea crearea unui tribunal internaţional sau, mai recent, spaniolul Quintiliano Saldana, francezul Jaques Dumas şi românul Vespasian V. Pella, care sunt consideraţi precursori ai dreptului internaţional penal modern, aceştia dezvoltând în operele lor idei care au stat ulterior la baza reglementărilor internaţionale în materie.

Spaniolul Saldana s-a preocupat în mod deosebit de crearea unei jurisdicţii internaţionale în cadrul unui curs ţinut în 1925 la Academia de drept internaţional de la Haga, intitulat “Justiţia penală internaţională”, iar francezul Dumas a adus contribuţii importante la dezvoltarea principiilor răspunderii statului şi agenţilor săi, îndeosebi în lucrarea “Responsabilitatea internaţională a statelor”, publicată în 1930.

Vespasian V. Pella (1897 – 1952) a fost un savant de renume mondial ce şi-a depăşit în multe privinţe epoca prin caracterul vizionar al lucrărilor sale şi prin strădania depusă în crearea unei instituţii adecvate pentru reprimarea criminalităţii internaţionale.

În anumite lucrări, între care “Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului”, publicată în 1926, precum şi în opera sa capitală publicată în 1946 şi intitulată “Războiul criminal şi criminalii de război”, el preconiza crearea unui drept penal interstatal având ca obiect reprimarea actelor ilicite ale statelor în raporturile lor reciproce, pornind de la ideea că războiul de agresiune constituie o crimă, aducând argumente pentru calificarea războiului de agresiune ca o crimă internaţională, şi pentru stabilirea în concret a crimelor de război.

În alte lucrări s-a ocupat de reprimarea pirateriei şi altor crime îndreptate împotriva statelor.

În calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept penal, Vespasian V. Pella a adus contribuţii importante la dezvoltarea ştiinţei dreptului internaţional penal sub deosebit de variate aspecte. În acelaşi timp, la cererea unor foruri internaţionale a întocmit în 1935 planul unui “Cod represiv mondial” ca parte a planului general al unui cod de drept mondial, iar în 1950 a redactat un memorandum asupra instituirii unei curţi criminale internaţionale, proiecte ce nu şi-au găsit atunci materializarea, dar care constituie contribuţii de seamă cu caracter de pionierat în direcţia unor eforturi care se situează în centrul atenţiei în opera de dezvoltare a dreptului internaţional penal.

2. Fundamentul juridic al răspunderii penale internaţionale

Potrivit dreptului internaţional contemporan, pe lângă state, sunt subiecte de drept internaţional şi naţiunile, precum şi popoarele care luptă pentru eliberarea lor, acestea bucurându-se de anumite drepturi încă înainte de a se constitui în state independente. De asemenea, organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept internaţional, în limita competenţei lor, potrivit specializării domeniului în care activează.

De aceea, în limitele arătate, şi aceste entităţi de drept internaţional pot şi trebuie să răspundă pentru daunele produse prin acţiunile lor.

În dreptul internaţional violarea unei reguli juridice ia caracterul mai larg al violării unei obligaţii internaţionale. Pot fi încălcate normele cutumiare sau convenţiile internaţionale, dar pot fi încălcate şi principiile de drept internaţional care au caracterul unor norme de jus cogens, după cum pot să nu fie respectate obligaţiile asumate printr-un tratat bilateral sau deciziile unui organ arbitral ori ale unei instanţe judiciare internaţionale.

Violarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale constituie un fapt internaţional ilicit indiferent care ar fi izvorul obligaţiei internaţionale violate, iar regimul juridic aplicabil este acelaşi în toate cazurile, autorul faptei fiind obligat să repare prejudiciul produs.

Prejudiciul produs poate consta într-o atingere adusă unei mari diversităţi de drepturi ale statului însuşi sau care sunt ocrotite de acesta, din variate domenii ce ţin de suveranitatea statului, de poziţia sa politică sau de valorile sale politice şi morale fundamentale, de teritoriul sau bunurile acestuia, de drepturi economice (patrimoniale) sau extraeconomice (morale, nepatrimoniale).

Reparaţia prejudiciului produs este subordonată în dreptul internaţional, ca şi în dreptul intern, existenţei unei legături de cauzalitate între violarea regulii de drept (a obligaţiei internaţionale) şi prejudiciul efectiv suferit.

În doctrina clasică a dreptului se consideră că pentru a se angaja răspunderea juridică autorul prejudiciului trebuie să fi avut un comportament imputabil, neadecvat (dol, neglijenţă, omisiune, imprudenţă, etc), răspunderea fără vină, denumită şi obiectivă, bazată pe risc, nefiind admisă decât cu titlu excepţional (risc profesional, risc industrial, etc.).