Frauda și Evaziunea Fiscală

Secţiunea 1. Evaziunea fiscală: reglementare juridică, concept

Domeniul fiscal face parte din aria preocupărilor legislativului încă din anul 1848. Pentru prima dată în România, evaziunea fiscală a fost reglementată în anul 1929 printr-o lege specială de reprimare a evaziunii fiscale.

Un adevărat Cod al evaziunii fiscale a fost introdus în anul 1933, prin Legea contribuţiilor directe şi celelalte legi de impozite şi taxe. În acest act normativ, abaterile fiscale erau clasificate în contravenţie simplă şi contravenţie calificată, fiind sancţionate cu amenzi, ce puteau ajunge pănă la de patru ori cuantumul sumei sal diferenţei de sume datorate, sustrase de la plată.

Legea nr. 344/1947 îi sancţiona aspru pe evazionişti, oferind însă celor în cauză posibilitatea de a intra în legalitate prin lichidarea obligaţiilor fiscale chiar dacă s-au sustras în trecut de la plata impozitelor şi taxelor.

Constituţia României, art. 53 alin. 1, reglementează ca îndatorire fundamentală obligaţia fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la susţinerea celuielilor publice.

Legea nr. 87/ 1994 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, aboragată, are semnificaţia primei reglementări din perioada de trecere a României la economia de piaţă şi defineşte evaziunea fiscală ca „ sustragerea prin orice mijloace de la impunere sal de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bufetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite contribuabili‟.

Evaziunea fiscală cunoaşte o reglementare modernă- Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Reglementarea are o dublă destinaţie: pe de o parte, de a-i aviza pe contribuabili, în diversitatea lor, cu privire la obligaţia de a contribui prin impozite şi taxe la suportarea cheluielilor publice şi de a-i preveni asupra consecinţelor la care se expun prin încălcarea acesteia şi pe de altă parte, legea constituie ininstrumentul juridic în temeiul căruia poate fi angajată răspunderea penală a celor care încalcă dispoziţiile legale de organizare şi desfăşurare a activităţilor economice producătoare de venituri sal bunuri supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor.

Legea nr. 241/2005 reprezintă cadrul comum pentru faptele de evaziune fiscală. Legea acoperă un domeniu mai larg, instituind măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea.

De regulă, evaziunea fiscală se află în concurs real cu alte infracţiuni: infracţiunile de fals, de spălare a banilor, acte de terorism, corupţie.

Legea nr. 241/2005 constituie instrumentul juridic în temeiul căruia poate fi angajată răspunderea penală. Stabilirea şi încadrarea juridică corectă a faptei de evaziune fiscală necesită analiza şi coroborarea reglementărilor care instituie obligaţia de a plăti impozite şi taxe, documentele contabile cu privire la acestea, obligaţiile declarative ale contribuabililor.

Modalităţile, mijloacele, căile sau procedeele pe care le utilizează contribuabilii pentru a evita plata obligaţiilor fiscale, urmărind protejarea veniturilor proprii sau a averii de la impozitare reprezintă eludarea fiscală.

Eludarea fiscală se realizează prin două forme: prin repercusiunea impozitelor şi evaziunea fiscală.

Repercursiunea impozitelor este procesul prin care se realizează evitarea suportării obligaţiilor fiscalr deja plătite, prin transferul sarcinii de plată asupra altor contribuabili, alţii decât subiectul impozitului, iar evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibilă.

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin lege.