Fraudele Financiar - Bancare în Condițiile Globalizării

“Când doi oameni se întâlnesc pentru a hotărî cum să cheltuiască banii unui al treilea, întotdeauna va rezulta o fraudă”

Anonim

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, frauda se poate defini drept: “înșelăciune, act de rea credinţă săvârșit de cineva de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia; hoţie; suma sustrasă prin înșelăciune”. Accepţiunile curente sunt deci diferite atât ca sens, cât și ca nuanţă. Biroul federal de investigaţii din S.U.A. (FBI): frauda este considerată a fi “însușirea sau folosirea ilicită a fondurilor sau bunurilor încredinţate în grija, în custodia sau controlul unei persoane”. Privit astfel, frauda nu mai reprezintă un risc doar pentru bancă ci și pentru deponenţii săi care i-au încredinţat spre fructificarea capitalului.

Actele generic denumite drept fraudă sunt una dintre cauzele majore ale falimentelor bancare după 1950 în întreaga lume, nu doar în România, unde problemele de la Credit Bank (Renașterea creditului românesc) și Dacia Felix au fost asociate de la început unor fraude majore. A fost larg mediatizat de presă, nu doar de cea de specialitate, cazul băncii franceze, banca de stat, Credit Lyonnais, care a înregistrat pierderi anuale semnificative de 3-8 miliarde FRF, ca urmare a inadecvării procedurilor interne de control și al clientelismului și lipsei de profesionalism a conducerii superioare a băncii.

CLASIFICAREA FRAUDELOR FINACIAR -BANCARE

- FRAUDA INTERNĂ

Este frauda cauzată de personalul băncii; cel mai adesea ea reprezintă o soluţie la problemele personale. Când angajaţii au probleme personale serioase (boală gravă sau deces în familie, divorţ, lipsa acută de bani pentru satisfacerea unor vicii sau rambursarea unor datorii etc.), ei sunt tentaţi să fure de la banca la care lucrează.

Statisticile arată că cea mai mare parte a oamenilor sunt dispuși să fure, în funcţie de condiţiile concrete care li se oferă. Astfel 25% din personal ar fura dacă ar avea ocazia, iar 50% ar fura dacă ar fi siguri că nu vor fi prinși. Rezultă deci că doar un sfert din salariaţi sunt cinstiţi și nu ar fura în nici o împrejurare.

Chiar cadrele de conducere pot încălca normele interne sau legale sub presiune, la concurenţa următoarelor trei condiţii:

- realizează că problemele lor financiare nu pot fi soluţionate pe căi normale;

- au încredere că prin gradul ridicat de cunoaștere a practicilor și procedeelor interne, precum și prin abuzarea de încrederea de care se bucură, pot să-și resolve problemele personale presante;

- pot să-și justifice comportamentul, considerându-se nu ca personae de încredere, ci ca utilizatori ai unor fonduri sau active încredinţate.

Din studiile dedicate fenomenului fraudei, rezultă că, cel mai adesea, salariatul a comis frauda în următoarele circumstanţe motivaţionale:

- datorii personale mari sau pierderi financiare;

- trai peste posibilităţile sale reale pentru a se conforma unui anumit model/stil de viaţă;

- vicii recunoscute ca: participare frecventă la jocuri de noroc, pariuri, alcoholism sau dependenţa de alte droguri;

- relaţii sexuale instabile (eventual extraconjugale);

- frustrare și sentimentul unui tratament inechitabil, nemeritat;

- presiuni în familie, la locul de muncă sau în grupul de prieteni.