Functia Publică Comunitară

Functia publicã comunitarã desemneazã administratia comunitarã, functionarea acesteia, functionarii si agentii care o compun. Ea este un sistem hibrid ce prezintã în acelasi timp trãsãturi caracteristice proprii functionarilor internationali (legãtura contractualã cu organizatia respectivã), cu cele tipice functionarilor din administratiile nationale (statut, carierã).

Notiunea de « personal » în dreptul comunitar include douã categorii : functionarii comunitari (marea majoritate a personalului comunitar) si agentþii cu contract temporar (acestia nu depãsesc 1500-2000 de persoane). Functia publicã comunitarã este o entitate ce însumeazã aproape 25000 de functionari si agenti, cei mai multi lucrând în cadrul Comisiei Europene (aprox. 18000), în timp ce Parlamentul European are 3600 iar Consiliul UE dispune de 2200. Functionarii comunitari au activitatea reglementatã de un statut ce prevede patru categorii: categoria A este formatã din functionari cu pregãtire universitarã ce ocupã functii de directie, conceptie si studiu, fiind împãrtiti în opt grade, de la A8 la A1, cu A1 reprezentând nivelul de director general; categoria B corespunde functiilor care necesitã cunostinte de nivel de învãtãmânt secundar si cuprinde functþionari care primesc si analizeazã informatiile necesare elaborãrii politicilor UE si supravegherii respectãrii legislatiei comunitare; categoria C corespunde functiilor de executie la nivel de secretariat si arhivã, necesitând cunostinte de nivel mediu; categoria D corespunde functiilor manuale sau de serviciu care necesitã cunostinte la nivelul învtãmântului primar.

Functionarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numita de catre autoritatea competenta sau aleasa potrivit legii si investita în mod legal cu atributiile unei functii publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura functionarea continua a unui serviciu public.

Cu exceptia functiilor alese (demnitari), functionarii publici sunt investiti în functie printr-un act administrativ de numire unilateral.

Functionarul public (demnitar sau functionar public propriuzis) este investit cu atributiile care îi alcatuiesc competenta, nu de catre cei care l-au ales sau numit, ci de lege, care organizeaza functiunea în vederea satisfacerii interesului general.

Functia publica este exercitata de catre persoane fizice care îsi fac din aceasta o cariera.

Prin numirea în functia publica, functionarul este investit cu un statut legal în care sunt prevazute drepturile si obligatiile acestuia. Situatia juridica a functionarului public este statutara, el aflându-se într-un raport juridic de serviciu si nu de munca.

Fiecare functionar public are un drept personal la avansarea în functie, la inamovibilitate sau stabilitate, la salariu etc.

Drepturile si obligatiile functionarilor publici fac obiectul Statutului functionarilor publici, adoptat prin Legea nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare. Cea mai importanta modificare a Statutului functionarilor publici se regaseste în Legea 161/2001 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea