Funcția publică - noțiune, caracterizare, clasificare

I. Consideratii preliminare

Functia publica este o institutie juridica a dreptului public, în general, si ale dreptului administrativ în particular, care s-a conturat ca atare într-o continuua disputa între doctrina, jurisprudenta si reglementare. Rolul principal l-a constituit doctrina, care a analizat sub toate aspectele si sub toate valentele lor aceasta institutie juridica cel mai adesea criticând modul în care a fost reflectata în norme juridice si argumentând, adeseori, rigorile normative carora si aceste concepte ar trebui sa-i raspunda.

Problema functiei publice s-a pus mai întâi în stiintele juridice de profil, reglementarile legale, mai mult sau mai putin reusite, aparând ceva mai târziu.

În România primele legiuiri care tratau într-o forma mai dezvoltata si coerenta problema functionarilor publici au fost Regulamentele Organice, din Moldova si, respectiv, din Muntenia (1831- 1832) urmate de alte reglementari.

Constitutia din 1866 continea unele prevederi referitoare la „functiile publice” dar nu au avut un efect imediat asupra legislatiei în domeniu.

Pe plan doctrinar, aparuse în anul 1904, Tratatul de drept administrativ al prof. Paul Negulescu, care aborda, pe criterii stiintifice aspectele referitoare la functia publica si functionarii publici.

Alte reglementari in domeniu: Legea statului functionarilor publici- care a reflectat principiile stabilite prin Constitutia din 1923, Regulamentul legii statutului functionarilor publici, 3 noiembrie 1923, Legea pentru unificarea administrativa (1925), Legea pentru organizarea ministerelor (1929), Codul functionarilor publici, Legea pentru statutul functionarilor publici (1946), Codului Muncii (1950), în unele sectoare de activitate, asa cum sunt: transportul pe CFR, posta si telecomunicatii, sistemul bancar s.a., au fost adoptate si reglementari speciale.

În Constitutia României, adoptata în anul 1991, revizuita în anul 2003 sunt cuprinse unele dispozitii care constituie un cadru principal de reglementare a acestei institutii juridice. Printre aceste prevederi se numara:

-art. 16 alin (3), potrivit caruia functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în conditiile legii, de persoane care au cetatenia româna si domiciliul în tara, statul român garantând egalitatea de sanse între femei si barbati pentru ocuparea functiilor si demnitatilor publice;

- art. 40 alin (3), care instituie interdictia de a face parte din partide politice a unor anumite categorii de functionari publici cum sunt judecatorii curtii constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii precum si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica;

- art.73 alin (3) lit. j) potrivit carora reglementarea statutului functionarilor publici se face numai prin lege organica.

Pe baza Constitutiei a fost adoptata Lege 188/1999 privind Statutul Functionarilor publici care a suferit numeroase modificari, forma actuala a fost publicata în Monitorul Oficial, Parte I, nr.251, din 22 martie 2004. Prin Statut al functionarilor publici se întelege totalitatea normeleor juridice care stabilesc situatia legala a functionarilor publici determinând drepturile si obligatiile lor generale. Statul functionarilor publici este un statut general, care reglementeaza situatia legala a tuturor functionarilor publici. Scopul Legii este asigurarea, în conformitate cu dispozitiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, în interesul cetatenilor, precum si cel al autoritatilor si institutiilor publice din administratia centrala si locala.

II. Notiunea de functie publica

Într-un stat de drept, suveranitatea statului se realizeaza prin organele celor trei puteri: organele puterii legislative, ale puterii executive si ale puterii judecatoresti. Toate aceste trei puteri îsi realizeaza functiile pentru care au fost create prin organe proprii- servicii publice.

Pentru realizarea functiilor statului se înfiinteaza servicii publice corespunzatoare care, la rândul lor, sunt dotate cu functii publice, adica cu atributii, competente si raspunderi specifice sarcinilor pe care acestea le realizeaza în scopul realizarii intereselor generale ale societatii – scopul si finalitatea organelor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Astfel functiunea publica este o “ institutie juridica ” pe care o întâlnim, cu diferentele ei specifice, atât în cadrul organelor – serviciilor publice- care realizeaza puterea legislativa, cât si ale puterii executive sau judecatoresti.