Funcțiile parlamentului și necesitatea identificării acestora

„ Parlamentul are misiunea de a face legi si de a controla puterea executiva” .Aceasta concluzie privind functiile principale ale oricarei Adunari Reprezentative ,formulata la începutul secolului trecut de profesorul Constantin Dissescu isi pastreaza pe deplin actualitatea.

Art.61 alin.(1)din Constitutia României da expresie cu o clara limpezime dublului rol al Parlamentului si ,totodata, legitimitatii exercitarii acestui rol principal:„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.Pentru a putea clarifica daca Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a tarii” trebuie sa coroboram art.61 cu articolele 81,privind alegerea presedintelui României si 121 care se referea la alegerea consiliilor locale si a primarilor. Acest lucru este necesar pentru a întelege ,pe de o parte ,ca Parlamentul nu este unicul organ reprezentativ si,pe de alta parte,nevoia de a statua pe cale constitutionala locul pe care Parlamentul îl detine înlauntrul sistemului organelor reprezentative .

Parlamentul „organ reprezentativ suprem al poporului”,este el însusi supus legilor ,abaterea de la lege sau incalcarea ei fiind sanctionata îndeosebi pe calea controlului constitutionalitatii legilor,dar nu numai.

Daca se admite asezarea principiului separatiei puterilor in stat la baza organizarii politice a societatii ,nu este permis subordonarea autoritatilor una fata de alta. Desigur ca atât in Constitutia României cat si in institutiile altor state guvernate de principiul democratic ,Parlamentul are un „ statut juridic” ce reflecta doctrina constitutionala clasica in care acesta era privit ca organ reprezentativ ,ca autoritate special creata pentru exprimarea vointei politice a poporului si,deci, ca un organ cheie al „masinii constitutionale”.Insa Parlamentul nu este „ puterea” ci una dintre puterile care realizeaza conducerea politica a societatii fiind integrat intr-un sistem de control reciproc. Mai intai trebuie subliniat faptul ca activitatea normativa este proprie si altor autoritati. Astfel,Guvernul poate adopta ordonante si hotarâri cuprinzând norme juridice (art.181 din Constitutie) ,presedintele României adopta decrete ,care si ele pot avea,uneori caracter normativ ,autoritatile administrative ,prin care se infaptuieste autonomia locala ,pot adopta niste reguli juridice obligatorii in unitatile administrativ -teritoriale unde isi desfasoara activitatea.

In al doilea rând adoptarea unei legi este „opera comuna” a legislativului si executivului ,iar legea in forma ei finala poate sa poarte amprenta interventiei presedintelui republicii care o poate trimite spre rediscutare Parlamentului sau Curtii Constitutionale care a efectuat controlul de constitutionalitate.

Analizând cu atentie atributiile Parlamentului putem afirma ca Parlamentul nu este o putere distincta,el la rândul sau având puterea limitata ,fiind supus controlului de catre alte institutii ale statului, facând parte dintr-un sistem de control reciproc. .

Parlamentul face parte dintr-un întreg , reprezentând unica putere existenta in stat si anume acea putere ce emana de la popor.