Funcționarii publici într-o țară membră a Uniunii Europene - Germania

I. NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN

Există două categorii de funcţii publice în ţările Uniunii Europene:

1. mai întâi, sunt funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot fi desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni,

2. iar mai apoi există corpul de funcţionari care lucrează în administraţia proprie a fiecărui stat..

De remarcat că şi în acest domeniu se verifică principiul general al subsidiarităţii legislaţiei comunitare. Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari proprii în acord cu exigenţele sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcţionarii europeni,reglementarea statutului acestora revine instituţiilor comunitare. Noţiunea de funcţie publică europeană a intrat în limbajul fiecăruia dintre noi, fiind utilizată în două sensuri, diferite funcţie de contextul concret.Mai întâi, în sensul cel mai larg al termenului, funcţia europeană desemnează atât persoanele investite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituţie sau un organism european dar şi funcţionarii care desfăşoară activitate în structurile administraţiei publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.La rândul lor, persoanele care lucrează pentru instituţii şi organisme comunitare sunt fie funcţionari europeni (în sensul restrâns al noţiunii) fie agenţi contractuali, adică persoane care desfăşoară activitate în baza unui contract de muncă şi nu sunt investite cu autoritate publică. Dobândirea calităţii de funcţionar comunitar este condiţionată de existenţa actului de numire emis de autoritatea competentă. Ca regim juridic, actul de numire prezintă următoarele trăsături:

• este un act unilateral, ceea ce semnifică faptul că, în momentul emiterii sale,singura parte care îşi asumă obligaţii este emitentul însuşi; destinatarul sau beneficiarul actului de numire dobândeşte obligaţii doar după exprimarea acceptului cu privire la funcţia sau demnitatea publică pentru care beneficiază de actul de numire;

• trebuie emis doar în consideraţia unui post vacant, care a fost ocupat prin concurs sau prin obţinerea unui mandat electiv;

• este un act de autoritate, care produce efecte numai dacă a fost emis de organul sau instituţia competentă conform normelor de drept comunitar aplicabile;

• conferă beneficiarului sau destinatarului calitatea de funcţionar, fiind un act juridic constitutiv de drepturi;

• este un act juridic formal, în sensul că trebuie să se prezinte în mod obligatoriu sub formă materială, un înscris sau un document trebuie să cuprindă prevederile concrete ale actului de numire;

• trebuie să arate în mod obligatoriu emitentul, data emiterii, funcţia vacantă,beneficiarul actului de numire, data numirii pe funcţie şi motivele investirii.

II. PRINCIPIILE DREPTULUI FUNCŢIEI PUBLICE EUROPENE

Principiile dreptului funcţiei publice europene sunt acele idei călăuzitoare care guvernează întreaga activitate a funcţionarilor europeni şi care trebuiesc avute în vedere în momentul interpretării oricărei reguli normative adoptate de o instituţie sau un organism european. Aceste principii sunt, pe de o parte, comune cu celelalte ramuri ale dreptului comunitar în general dar şi principii specifice reglementării funcţiei publice europene.În democraţiile europene, recrutarea funcţionarilor publici, imparţiali şi cu o înaltă calificare, este unul dintre rolurile esenţiale ale instituţiilor, recrutarea făcându-se, în general, pe baza următoarelor principii:

1. Principiul egalităţii la acces-Principiul egalităţii este un principiu general al dreptului contemporan, toate disciplinele juridice acordând atenţie cuvenită respectării egalităţii indivizilor, pornind de la ideea că toţi suntem egali şi avem drepturi egale.

2. Principiul concursului public-Accesul la o funcţie publică presupune de cele mai multe ori o modalitate de selecţie dintre candidaţii aspiranţii la funcţia respectivă. Concursul este modalitatea nediscriminatorie la care se face apel pentru selecţia funcţionarilor, procedura de derulare a concursurilor fiind stabilită prin legi speciale ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

3. Principiul independenţei-În concret, principiul independenţei are în vedere faptul că un funcţionar comunitar nu este în slujba statului a cărui cetăţenie o poartă, ci trebuie să acţioneze doar în vederea atingerii idealurilor comunitare, în calitate de cetăţean european.

4. Principiul competenţei -Principiul competenţei poate fi analizat dintr-o perspectivă dublă:Compentenţa poate fi privită drept element component al funcţiei publice,adică drept îndrituire recunoscută prin norme juridice funcţionarului de a avea o anumitămisiune şi de a dispune de puterea de-şi îndeplini sarcinile;Principiul competenţei se referă la obligaţia funcţionarului de a proba înalte calităţi profesionale şi morale, conforme cu postul ocupat şi cu misiunile atribuite acestuia.

5. Principiul randamentului-Pentru activitatea funcţionarilor publici acest principiu are o conotaţie practică puternic reliefată de evaluarea periodică la care este supusă activitatea funcţionarilor.

6. Principiul integrităţii-Integritatea funcţionarului este strâns legată de moralitatea acestuia, adică de respectarea regulilor de conduită care se situeză mai curând în registrul etic şi al buncei cuviinţe decât în latura strict normativă a relaţiilor de serviciu. Calitatea de funcţionar presupune în acelaşi timp investirea individului cu putere sau autoritate publică, dar şi obligaţia acestuia a de respecta pe cei în slujba cărora lucrează.

7. Principiul disperisiei teritoriale-Principiul dispersiei teritoriale a funcţionarilor europeni are semnificaţia acoperirii, pe cât posibil, a locurilor din administraţia europeană pe criteriul reprezentării tuturor zonelor geografice ale statelor membre. Reprezentarea cetăţenilor uniunii trebuie să se realizeze la nivelul instituţiilor comunitare cât mai corect, ceea de impune în mod obligatoriu ca funcţionari să provină din toate ţările membre.