Furtul - art. 228 Cod penal

INTRODUCERE

În decursul timpului, toate civilizațiile au încriminat furtul, într-o formă sau alta. De aceea, această faptă poate fi considerată un exemplu de delict natural, alături de infracțiunile împotriva vieții. În spațiul românesc, prin legiuirile penale anterioare codificării, furtul era deja incriminat. În Codul de la 1864, furtul era prevăzut în art. 306 și era definit ca luarea lucrului ,,pe ascuns”, adică fără voia persoanei deposedate; din punct de vedere subiectiv se cerea ca făptuitorul să acționeze „cu cuget de însușire pe nedrept” . În Codul de la 1936, furtul era incriminat prin art. 524 și făcea parte din categoria delictelor. În alin. (1) din art. 524 se prevedea că delictul de furt este comis de „acela care ia un lucru mobil, ce nu-i aparține, din posesiunea sau detențiunea altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept”.

În Codul de la 1969, furtul era incriminat prin art. 208 și avea un conținut asemănător actualei reglementări. Astfel, în afară de limitele pedepsei, varianta tip era identică; la alin (2) din art. 208 erau asimilate bunurile mobile „orice energie care are valoare economică, precum și înscrisurile” ( corespondentul actualului alin. (3) din art. 228 care, în plus, indică expres energia electrică); la alin. (3) din art. 208 era prevăzută protecția posesiei sau detenției legitime ( corespondentul actualului alin. (2) din art. 228); în alin. 4 din art. 208 era incriminat furtul de folosință care în Codul actual reprezintă o încriminare distinctă ( art. 230 C. pen.).

Principala diferență dintre incriminarea actuală a furtului prin art. 228 C. pen. și vechea incriminare este situată la nivel sancționator, în sensul că pedeapsa prevăzută s-a redus simțitor, atingând o stare de normalitate . În plus, este de remarcat faptul că, pe lângă diminuarea limitelor pedepsei cu închisoarea, apare ca pedeapsă alternativă amenda.

FURTUL (ART. 228)

Este infracțiunea contra patrimoniului, ce constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept [art. 228 (alin. (1) NCP].

Noul Cod Penal a incriminat într-un articol distinct furtul de folosință ca variantă atenuantă a furtului și a prevăzut în cazul infracțiunii de furt posibilitatea ca împăcarea părților să înlăture răspunderea penală.

Obiectul juridic special prezintă relațiile referitoare la protecția dreptului de proprietate, a posesiei sau detenției bunurilor mobile corporale ale unei persoane.

Rezultă că ceea ce se ocrotește în mod concret prin dispozițiile art. 228 este situația de fapt „poziția fizică pe care un bun mobil o are în sfera patrimonială a unei persoane” sau altfel spus, „aspectul obiectiv, aparent al stăpânirii unui bun corporal, situație comună atât dreptului de proprietate cât și posesiei sau detenției”.

Obiectul material îl reprezintă bunul ( prin natura sa ori prin anticipație ) corporal animat sau neanimat, fungibil sau nefungibil, aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia ( nu bunul abandonat - res derelictae - sau cel care nu aparține nimănui - res mullis) care are o minimă valoare economică.

Potrivit art. 228 alin. (3) NCP, sunt asimilate bunurilor mobile și energia electrică, energiile care au o valoare economică ( de pildă, energia termică etc.) sau înscrisurile care au o valoare economică ( de pildă, un înscris care consemnează o creanță) ori care prezintă o anumită importanță pentru cel care îl deține ( spre exemplu, jurnalul unui pictor celebru); spre deosebire de vechiul Cod Penal, NCP menționează explicit energia electrică printre bunurile considerate mobile în logica legii penale.