Gândirea socio-juridică în Antichitatea greco-romană

Sociologia juridică se ocupă cu studiul realităţii sociale integrale a dreptului. Această ramură a cercetării si cunoasterii sociologice a unui domeniu al realităţii sociale nu a apărut pe un teren gol de idei si de preocupări privind problematica proprie.

Originea acestei stiinţe trebuie căutată in ideile si scrierile despre drept si societate in antichitatea greco-romană. „Cercetand rădăcinile sociologiei juridice putem cobori pe scara timpului pană la presocratici sau la sofisti care puneau in evidenţă rolul forţei si al interesului in crearea Dreptului, la Heraclit din Efes care, aplicand in domeniul dreptului dialectica sa naivă referitoare la opoziţia contrariilor, afirma faptul că „in cadrul societăţii, injustiţia pune in evidenţă justiţia”. Intre cugetătorii din antichitatea greco-latină trebuie să-i amintim si pe Socrate, pe Cicero, pe Lucretius si alţii, dar cei mai strălucitori au fost, fără indoială, nemuritorii filosofi greci Platon si Aristotel.

Ganditorii, filosofii antichităţii au făcut sociologie juridică spontană (G. Gurvitch), dar prin profunzimea gandirii lor au adus numeroase contribuţii la stabilirea obiectului de cercetare al sociologiei juridice, care avea să se constituie ca stiinţă autonomă cu peste două mii de ani mai tarziu, in scrierile lor se găsesc comentarii care privesc geneza dreptului, raportul dintre drept si alte fenomene sociale, rolul normelor juridice in societate, rolul preventiv si ispăsitor al pedepsei, ordinea socială si ordinea juridică (legea, dreptatea si pedeapsa) si altele.

Sintetizand contribuţia lor la conturarea problematicii sociologiei juridice Valerius Ciucă îi consideră „precursori” ce „fac parte din categoria celor care, prin obiectul preocupărilor, prin metoda de cercetare si prin finalitatea cercetărilor lor s-au apropiat de pretenţiile actualmente recunoscute ale sociologiei juridice metodice“ .Sociologul Ion Vlăduţ este si mai explicit cand scrie: „De la ganditorii acelor timpuri, Herodot, Plutarh, Aristotel, Platon si pană la fondatorii noii stiinţe, Durkheim, Ehrlich si Max Weber, ideile de factură sociologico-juridică s-au afirmat, explicit sau implicit, in intreaga gandire stiinţifică despre societate“ .

Preocupaţi de problemele organizării si funcţionării Cetăţii, de locul si rolul cetăţeanului in cadrul Cetăţii, au incercat să descifreze si să inţeleagă ce este statul, cum poate fi structurat statul ideal (Platon), care este rolul lui, cum este organizat si structurat si cum functionează, care este rolul diferitelor componente grupale ale populatiei in stat si in Cetate. In acord cu sociologul Ion Vlădut vom considera că cei doi titani ai filosofiei antice grecesti „au lăsat mostenire omenirii unul dintre cele mai bogate si valoroase tezaure ale gandirii juridice, filosofico-juridice si sociologico-juridice, intuind in scrierile lor multe dintre problemele de mai tarziu ale dreptului, ale filosofiei dreptului si ale sociologiei juridice“ .

Platon (429-347 i.Hr.) poate fi considerat printre cei dintai filosofi ai Greciei antice care au lăsat posterităŃii nemuritoare lucrări cu caracter social, cum sunt Republica (Statul), Gorgias, Legile, Protagoras, Criton si altele, in care se găsesc idei valoroase de natură socio-juridică. Cea mai importantă lucrare a sa cu caracter social este dialogul Republica, in care ne prezintă modul cum poate apărea Cetatea ideală, cum poate fi realizată organizarea politică ideală si, strans legat de aceasta, cum pot apărea cele două elemente ale socialului care vor insoti permanent viata omului in Cetate – dreptatea si nedreptatea (incălcarea legii).

Organizarea politică ideală este realizabilă doar in Cetatea ideală, iar temelia acestei organizări este ratiunea intemeiată pe dreptate. Cel care organizează Cetatea ideală poate fi chiar un singur om, dar care să fie călăuzit de intentii „rationale” si „drepte” si să asigure, pe baza unor principii rationale de organizare, instaurarea dreptătii pentru toti cetătenii. Cum cetăteanului ca individ, i se pot asocia inteligenta, tendinta spre actiune, si dorintele senzoriale in cadrul statului ideal, al Cetătii ideale ar exista trei categorii (clase) sociale fiecare cu roluri specifice: filosofii, gardienii, si agricultorii si mestesugarii.

Filosofii cărora le este proprie inteligenta, fiind dominati de virtutile creierului, sunt superiori prin vointa divină. Ei sunt „de natura aurului”, posedă virtuti de conducători. Lor le revine rolul de a organiza Cetatea si a se ocupa de conducerea ei, de a cultiva virtutea, de a educa cetătenii, de a elabora dreptul si de a infăptui dreptatea.Gardienii sau războinicii sunt oameni de actiune, lor revenindu-le, in Cetatea ideală, rolul de apărători ai acesteia. Agricultorii si meseriasii sunt dominati de tendinte vulgare, de dorintele senzoriale, sunt „de natură grosolană” si ca atare, ei nu trebuie să participe la viata statului. Fiind de natură inferioară ei vor trebui să se supună celor superiori. Rolul lor este de a munci pentru a asigura intretinerea filosofilor si a gardienilor, cei care alcătuiesc primele două clase sociale ale Cetătii ideale.