Garanțiile generale ale respectării dreptului la un proces echitabil - principiul contradictorialității

I . INTRODUCERE

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, elaborată în cadrul Consiliului Europei, deschisă pentru semnare la Roma, la 4 noiembrie 1950, a intrat în vigoare în septembrie 1953. În spiritul autorilor săi, este vorba de luarea primelor măsuri menite să asigure garantarea colectivă a unora din drepturile enumerate în Declarația universală a drepturilor omului din 1948. Convenția consacră, pe de o parte, o serie de drepturi și libertăți civile și politice și stabilește, pe de altă parte, un sistem vizând garantarea și respectarea de către statele contractante a obligațiilor asumate de acestea.

Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10. Conform prevederilor cuprinse în art.11 și 20 din Constituție, Convenția și Protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.

II. IZVOARELE PROCESULUI ECHITABIL ÎN CONȚINUTUL NORMATIV AL STANDERDELOR UNIVERSALE, REGIONALE ȘI ROMÂNEȘTI ÎN MATERIA DREPTURILOR OMULUI

1. Izvoarele procesului echitabil în conținutul normativ al standardelor universale în materia drepturilor omului

a) Declarația Universală a Drepturilor Omului

b) Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

2. Izvoarele procesului echitabil în conținutul normativ al standardelor Consiliului Europei și ale Uniunii Europene în materia drepturilor omului

a) Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

b) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

3. Izvoarele procesului echitabil în conținutul normativ al altor standarde regionale în materia drepturilor omului

a) Convenția americană privind drepturile omului

b) Carta africană a drepturilor omului și popoarelor

4. Izvoarele procesului echitabil în conținutul normativ al standardelor constituționale românești

Constituția României din anul 1991 a consacrat în cuprinsul art.21 alin.(1) „Accesul liber la justiție” potrivit căruia „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime”. Această originală consacrare, este rezultatul adoptării, în cadrul dezbaterilor din cadrul Adunării Constituante, a teoriei civiliste stabilită de art.3 din Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”. Acest principiu permite accesul la justiție pentru apărarea universalității drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție și prin alte legi. Textul constituțional revizuit al art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil a fost preluat din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și este apreciat în literatura de specialitate ca o corectă receptare a evoluțiilor juridice moderne la nivel european și o punere de acord a protecției juridice garantate drepturilor subiective prin reglementările interne cu cele internaționale.