Garanțiile reale în dreptul roman

Noțiunea de Garanțiile Reale

Garantiile reale reprezinta modalitatea uzuala clasica de asigurare a platii. Cel care incheie un contract sinalagmatic poate retine bunul care trebuie sa-1 livreze (in virtutea acestui contract), pana cand cealalta parte contractanta face plata pretului. Asa, de exemplu, intreprinderea care repara o masina are dreptul sa o retina atata vreme cat n-a fost platit pretul reparatiei. Ceilalti creditori ai debitorului nu vor putea sechestra util aceasta masina decat platind mai intai intreprinderea care a retinut masina.

Acest gen de garantie este incomplet, deoarece creditorul, in lipsa unei ga rantii mai largi, daca va elibera masina (desi putea s-o retina) isi pierde garantia.

Garanțiile reale constau în afectarea, atribuirea unui lucru din patrimoniul debitorului către creditor în scopul garantării unei creanțe.

Afectarea poate avea mai multe forme după cum urmează:

- Transferul dreptului de proprietate la fiducie;

- Remiterea posesiunii lucrului în cazul gajului;

- Crearea unui drept real special în cazul ipotecii;

- Preluarea datoriei cuiva fără vreun interes în cazul intercesiunii .

Garantiile reale se caracterizeaza prin „dreptul de preferinta', adica daca bu nul este vandut, titularul acestuia trebuie in primul rand sa indestuleze din pret pe creditorul garantat. Si, de asemenea, creditorul garantat poate cere vanzarea pentru a trece inaintea altor creditori ai debitorului.

Cel mai adesea, in cazul garantiei reale, la dreptul de preferinta se mai adauga un „drept de urmarire', in virtutea caruia, atunci cand bunul a fost instrainat inainte de stingerea datoriei, si creditorul nu a cunoscut acest fapt, acesta poate cere ca bu nul sa fie vandut la licitatie pentru a putea fi indestulat din pret. El poate deci urmari chiar la tertii dobanditori, bunul afectat de garantia reala.

Garantia reala poate consta fie dintr-un amanet, fie dintr-o ipoteca.

Exista amanet cand bunul este sustras posesiei debitorului (care astfel nu-1 va putea deturna, distruge sau deteriora) si trece in mainile creditorului sau ale unui tert (insarcinat sa-1 retina in interesul creditorului).

In cazul ipotecii, bunul este pastrat de debitor sau daca acesta il instraineaza, creditorul care si-a inscris ipoteca sa, il va putea lua din mainile dobanditorului, pen tru a putea fi indestulat din pret.

Orice garantie reala este in acelasi timp si un bun incorporai, caci dreptul ti tularului sau are un obiect abstract (desi se exercita asupra unui lucru).

Deci, garantia reala este un bun incorporai care are un caracter accesoriu dintr-un indoit punct de vedere: in ceea ce priveste creanta, el nu exista decat pen tru a garanta creanta si dispare o data cu ea, iar, in ceea ce priveste bunul care este afectat de garantie, garantia dispare o data cu disparitia bunului, dar creditorul poate sa-1 urmareasca la un dobanditor.

O intreaga tehnica juridica asigura circulatia bunului in acelasi timp cu circu latia creantei garantate.

Garantiile conventionale in afaceri pot fi de diferite feluri:

Ipoteca imobiliara.

Imobilele se preteaza mai bine decat mobilele corpo rale la ipoteca.

Ipoteca insa este o garantie greoaie si supusa unor reguli de drept minutioase, costisitoare si complexe, privind publicitatea sa.

Ipoteca care necesita un act notariat, antreneaza drepturi fiscale si cheltuieli de publicitate oneroase. De aceea, ea nu este folosita in afaceri decat pentru a se garanta creante pe termen lung, cand aceste cheltuieli se pot amortiza pe o durata suficient de mare.

Ipoteca imobiliara este un drept real care dezmembreaza proprietatea.

Primul creditor care-si va inscrie ipoteca in registrul de publicitate va fi prefe rat celor inscrisi dupa el si va putea opune ipoteca dobanditorilor al caror titlu va fi publicat ulterior in registru.

Gajul comercial.

Aceasta garantie este adesea folosita in afaceri. Ca si creditorul ipotecar, creditorul gajist poseda asupra lucrului un drept real, desprins din dreptul de proprietate.

Gajul priveste intotdeauna bunuri mobile si este, de fapt, un amanet, care pre supune deci deposedarea debitorului. Acest lucru este jenant, dar nu intotdeauna.

Exista momente cand marfa sau alte valori sunt fara miscare si chiar stanje nesc. Daca ele stagneaza, sunt depuse la un tert pentru garantarea creditorului. Acesta este rolul magazinelor generale. Comerciantul care-si incredinteaza marfurile magazinelor generale, primeste doua „titluri la ordin' pe care el le poate pune in cir culatie:recipisa (al carei purtator va fi proprietar al marfurilor, in locul depozantului originar) si warrantul (prin andosarea caruia depunatorul originar va da aceste mar furi in gaj).