Greva

Dreptul la grevă constituie unul dintre principiile specifice dreptului muncii şi este prevăzut ca un drept fundamental al salariaţilor pentru apărarea intereselor profesionale, sociale şi economice.

Greva este definită ca o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate care poate fi declarată pe durata desfăşurarii conflictelor de interese cu excepţiile prevăzute de lege.

Forme de greva

Conform prevederilor art. 43 din legea nr. 168/1999, grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate.

Greva de avertisment – are caracter preventiv şi nu poate avea o durată mai mare de 2 ore (dacă se face cu încetarea lucrului). Potrivit legii, această grevă trebuie să preceada cu cel putin 5 zile greva propriu-zisa.

Greva de solidaritate - Conform prevederilor art. 45 din legea nr. 168/1999, greva de solidaritate poate fi declarată pentru susţinerea revendicărilor salariaţilor din alte unităţi.

Condiţiile legale în care poate fi declarată greva de solidaritate sunt:

- hotărârea de declanşare a grevei să fie luată în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute în cazul unei grebe propriu-zise (cu acordul a cel puţin ½ din numărul membrilor sindicatelor respective);

- salariaţii faţă de care se manifestă solidaritatea să fie ei înşişi în grevă;

- organizaţiile sindicale care declară greva de solidaritate să fie afiliate la aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală cu sindicatul faţă de care se manifestă solidaritatea;

- să nu aibă o durată mai mare de o zi şi să fie comunicată conducerii unităţii data declanşării, în scris, cu cel puţin 48 de ore înainte.

De menţionat că legea interzice, în mod expres, declararea unor greve de solidaritate în unităţile în care nu există organizaţii sindicale reprezentative.

Greva propriu-zisă - În literatura juridică, după practica ultimilor ani şi experienţa existentă în alte ţări, se arată că grevele propriu-zise pot fi:

- totale sau parţiale (în raport cu numărul de salariaţi participanţi);

- nelimitate în timp (până la soluţionarea revendicărilor) sau limitate (în sensul că li se precizează de la început durata);

- organizate (de regulă, de către sindicate) sau spontane;

- perlate (nu se opreşte lucrul, dar activitatea se desfăşoară într-un ritm lent);

- de zel (prin accelerarea ritmului de lucru sau cu respectarea exagerată a normativelor, până la limita absurdului);

- turnante (munca se opreşte succesiv şi alternativ în diferite sectoare ale unităţii);

- tromboză sau buşon (oprirea lucrului într-un loc de muncă cu rol cheie în procesul de producţie);

- japoneză (cu purtarea unor însemne distinctive pe timpul lucrului);

- cu ocuparea sau fără ocuparea locului de muncă;

- profesională;

- mixte (profesionale şi politice);

- politice.

În raport de respectarea sau nerespectarea prevederilor legale în domeniu, grevele pot fi licite sau ilicite. Sunt considerate greve ilicite grevele de zel, perlate, tromboză şi turnante, întrucât salariaţii îşi execută îndatoririle cu încălcarea atribuţiilor funcţionale.

Greva spontană este ilegală întrucât încalcă prevederile art. 41 din Legea nr. 168/1999 de a înştiinţa conducerea unităţii cu 48 de ore înainte despre declanşarea ei.

Greva politică este ilegală, întrucât conform prevederilor constituţionale, la care am făcut referire şi ale Legii nr. 168/1999, grevele pot fi declarate numai pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.

Reglementare

Constituţia României prevede în articolul 40, pentru salariaţi, dreptul la grevă, acesta fiind şi un principiu fundamental al dreptului muncii.

Greva este definită de articolul 251 alin. 1 din Codul Muncii ca fiind „încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”. Potrivit art. 40 din Legea nr.168/ 1999, greva constituie o încetare voluntară şi colectivă a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe durata desfaşurării conflictelor de interese, cu excepţiile prevăzute de lege. Greva constituie, la scară colectivă o aplicare a excepţiei neexecutării obligaţiilor contractuale.

În Pactul Internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale este proclamat, în art.8, dreptul sindical şi dreptul la grevă, cu precizarea că acesta trebuie exercitat conform legilor din fiecare ţară.

Carta socială europeană, revizuită, consideră dreptul la grevă un mijloc de asigurare a negocierii colective şi afirmă dreptul muncitorilor şi întreprinzătorilor la acţiuni colective în caz de conflicte de interese, inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligaţiilor ce pot rezulta din convenţiile colective în vigoare.

Nici o convenţie sau recomandare a Organizaţiei Internaţionale a Muncii nu se referă exclusiv şi nici expres la dreptul la grevă. Dar, în mod justificat, se poate susţine că negocierea colectivă reglementată prin Convenţia O.I.M. nr. 87 (1948) încorporează intrinsec şi logic dreptul la grevă. În ultimă instanţă, greva constituie, la scară colectivă, o aplicare a excepţiei neexecutării obligaţiilor contractuale- excepţie tipică în contractele de drept privat.