Hotărârea Arbitrală

Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluţionare a litigiilor alternativă la justiţia statală. Arbitrajul este intens utilizat de către entităţile economice private și publice din majoritatea sistemelor de drept ale lumii. Arbitrajul poate fi de două feluri: arbitraj ad hoc și arbitraj instituţionalizat.

Părţile pot recurge la arbitraj prin intermediul acordului comun de voinţă manifestat în acest sens. Acordul de voinţă poate fi transpus într-o clauză compromisorie sau într-un compromis de arbitraj.

Diferenţa dintre cele două modalităţi este dată de momentul apariţiei litigiului. Astfel, clauza compromisorie este introdusă de părţi în cuprinsul contractului comercial încheiat în vederea unei operaţiuni economice oarecare. Clauza compromisorie este încheiată în considerarea unui eventual litigiu ce se poate ivi între părţi în viitor. De cealaltă parte, compromisul de arbitraj este încheiat de părţi la momentul apariţiei litigiului.

Arbitrajul ad hoc este acela în care tribunalul arbitral se constituie din iniţiativa părţilor și acesta soluţionează litigiul potrivit procedurii stabilite de părţi. Arbitrajul instituţionalizat este acela organizat de o instituţie specializată, litigiul soluţionându-se după regulile stabilite de instituţia respectivă.

Procedura arbitrala este formata din mai multe etape:

• Încercarea de conciliere;

• Sesizarea curţii de arbitraj;

• Dezbarterea litigiului;

• Hotararea arbitrala;

• Cai de atac;

Litigiul arbitral supus spre soluţionare instanţei de arbitraj, ia sfârşit, de regulă, prin pronunţarea unei hotărâri numită şi sentinţa arbitrală, iar uneori printr-o încheiere a procedurii arbitrale. Finalizarea litigiului printr-o hotărâre intervine,în trei situaţii:

- când arbitrii soluţionează litigiul pe fond, prin admiterea sau respingerea integrală sau în parte a acţiunii şi, sau cererii reconvenţionale;

- când reclamantul renunţă la pretenţiile sale;

- când arbitrii pronunţă la cererea părţilor prin care se constată învoiala lor, obiectul hotărârii constituindu-l în acest caz tranzacţia intervenită între părţi.

Oricare dintre hotărârile menţionate este rezultatul unei deliberări în şedinţă secretă, în care hotărârea se ia cu votul majoritar al arbitrilor. Hotărârea pronunţată reprezintă o sinteză a întregii activităţi a tribunalului arbitral şi totodată scopul final al procesului arbitral.

În litigiile rezolvate în complet de 3 arbitri, hotărârea se adoptă cu votul a cel puţin 2 arbitri. Votul supraarbitrului are putere juridică egală cu votul fiecăruia dintre ceilalţi membrii ai completului însă el se va exprima după ce vor fi fost exprimate voturile celorlalţi arbitrii. Deliberarea se finalizează prin întocmirea dispozitivului hotărârii.

În caz de necesitate deliberarea şi pronunţarea hotărârii pot fi amânate cu cel mult 30 de zile, iar uneori tribunalul arbitral poate decide redeschiderea dezbaterilor, deci repunerea litigiului pe rol, dacă se găseşte ca necesare noi lămuriri.

Ca şi în procedura instanţelor de drept comun, dispozitivul hotărârii se semnează de toţi membrii completului de arbitri, precum şi de asistentul arbitral. Dacă opinia unui arbitru rămâne minoritară, ea va fi trecută în dispozitiv cu motivarea sa proprie, chiar dacă opinia minoritară aparţine supraarbitrului.

Hotărârea arbitrală se pronunţă în numele Curţii de Arbitraj, fiind considerată ca hotărâre a respectivei Curţi, după care, în termen de 30 de zile se comunică părţilor.

La redactarea hotărârii tribunalului arbitral trebuie să observe prevederile din Regulile de procedură, potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu menţiunile expres precizate.

Sentinţa arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă:

a) componenţa nominală a tribunalului arbitral, numele asistentului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;

b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul, precum şi numele reprezentanţilor părţilor şi ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;

e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia.