Hotărârea judecătorească

Hotararea judecatoreasca – sententia – reprezinta actul final si de dispozitie al instantei prin care se solutioneaza, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre parti. Intreaga activitate judiciara se realizeaza cu scopul de a solutiona un conflict civil concret. Datorita acestui fapt hotararea judecatoreasca – desemnand tocmai rezultatul activitatii judiciare reprezinta, fara indoiala, cel mai important act al justitiei.

Importanta hotararii judecatoresti se releva pregnant atat din punct de vedere al partilor, cat si al societatii in general. Pentru parti, hotararea este destinata sa puna capat litigiului dintre ele sis a protegiuiasca drepturile civile concrete. Pentru societate, hotararea judecatoreasca, in general, reprezinta un mijloc efficient de restabilire a ordinii de drept democratice si de eficientizare a normelor de drept substantial. Hotararea judecatoreasca are insa si un pronuntat character educativ, prevenind incalcarea dreptului de catre acei cetateni care in cazuri similar ear fi tentati sa nesocoteasca drepturile subiective recunoscute de ordinea juridica.

In literatura juridical conceptual de hotarare este folosit si intr-un sens mai larg, anume pentru a determina toate dispozitiile luate de instanta cu privire la desfasurarea procesului civil, cu privire la administrarea probelor ori la rezolvarea unor incidente de procedura. Sensul care ne intereseaza aici este acela de act final si de dispozitie al instantei prin care se solutioneaza conflictul intre parti. De altfel, asa cum s-a remarcat, acesta este si sensul conceptului folosit in Codul de procedura civila, atunci cand el distinge, in art. 255 intre hotararile judecatoresti propriu-zise si celelalte hotarari date de instanta in cursul judecatii si care se numesc “incheieri”.

Problema naturii juridice a hotararii judecatoresti a ocazionat exprimarea unor opinii foarte diferite atat in literature de drept procesual civil cat si in literature de drept procesual penal. Ce este hotararea judecatoreasca? Este ea un fapt sau un act juridic ori se reduce la un simplu silogism judiciar?

Asemenea intrebari se ridica caci judecatorul opereaza cu elemente de logic ape care le aplica la cazuri concrete. Opera de judecata presupune nu doar aplicarea legii, ci si stabilirea faptelor petrecute in viata cotidiana. Solutia finala a judecatorului nu poate face abstractie de procesul mental de elaborare a acesteia. In acest proces, silogismul judiciar joaca un rol important.

De aceea, in doctrina s-a sustinut ca hotararea nu este altceva decat un silogismin cadrul caruia premisa majora este norma juridica, premisa minora este faptul invocat ca temei al pretentiei iar concluzia este rezultatul obtinut prin aplicarea legii la faptele respective.

In realitate, hotararea nu poate fi redusa la o simpla “schema mentala” la care recurge in mod incontestabil judecatorul. Acesta trebuie sa aprecieze insa si faptele petrecute in lumea exterioara si chiar probele administrate in prima instanta. Este de necontestat ca logica joaca un rol preponderant in activitatea desfasurata de judecator, dar functia acesteia nu este, asa cum judicious s-a remarcat, exclusiva. Judecatorul nu poate fi considerat ca o “masina producatoare de sentinte” si nici sentinta ca “un lant de silogisme”.

Elaborarea hotararii se realizeaza in cadrul unui process deosebit de complex. In acest proces determinarea si evaluarea faptelor are si ea un rol deosebit de important. De aceea, nu arareori rolul judecatorului este asemuit cu acela al istoricului. Iata ce sustine in aceasta privinta unul dintre cei mai reputati proceduristi latino-americani: “In cautarea adevarului, judecatorul actioneaza ca un istoric. Munca sa nu difera fundamental de cea pe care o realizeaza cercetatorul faptelor istorice: aduna documente, asculta martori, cauta parerea specialistilor din diferite domenii domenii ale stiintelor inrudite, trege concluzii din faptele cunoscute construind prin conexiune fapte necunoscute. In acest sens, magistratul este istoricul faptelor care au determinat procesul. Metoda sa este similara si similare sunt si rezultatele investigatiei sale”. Dar, dupa cum recunoaste acelasi autor asimilarea judecatorlui cu istoricul nu poate fi niciodata totala sau “completa”.

Hotararea judecatoreasca este rezultatul operei de infaptuire a justitiei si nu rezultatul unei opera de legalitate formala, iar aceasta opera se realizeaza printr-o multitudine de acte volitionale. Hotararea finala este ea insasi un important act juridic in elaborarea caruia logica joaca un rol foarte semnificativ, dar care se finalizeaza in mod necesar in acte de vointa.