Idealismul Post Kantian

INTRODUCERE

Marea mulţime a încercărilor de a explica lumea,precum şi,mai ales,marile deosebiri dintre ele ,-ce merg uneori până la contradicţii violente şi la negaţii radicale,-au umplut mai totdeauna de uimire pe cei ce au intrat în istoria filosofiei cu credinţă naivă,a unei tinereţi pline de iluzii,că ar putea găsi într-însa adevărul deplin şi definitiv.Ei s-au văzut astfel siliţi,de îndoieli la care nu se aşteptau ,să se întrebe,cum a putut mintea omenească să ia,în cercetările ei neobosite ,atâtea căi,nu numai divergente,dar şi ,câteodată,diametral opuse?

Cauza de căpetenie,a succesiunii numeroaselor sisteme pe care ni le înfăţişează istoria filosofiei,precum şi,mai ales,a diferenţierii marilor ei perioade,ar putea fi “nevoia inerentă a minţii omeneşti de a lupta împotriva scepticismului ,de care e necontenit ameninţată”.În această luptă se rezumă ,în orice caz, “odiseea cugetării filosofice a omenirii;ea dă istoriei filosofiei elementul dramatic ce nu poate scăpa nici unui ochi mai pătrunzător;iar formele ei ,atât de felurite şi ,uneori atât de ciudate,sunt o dovadă că,în căutarea adevărului,mintea omenească e călăuzită de aspiraţii,pe care nici o izbândă,oricât de strălucită,nu le poate mulţumi pe deplin,şi nici o înfrângere,oricât de dureroasă,nu le poate înăbuşi cu totul.Încheind apoi,ceva mai departe,seria dovezilor aduse în sprijinul acestei păreri ,am adăugat:

”Mai bine ca oriunde se vede nevoia de a lupta împotriva scepticismului în momentele,în care cugetarea filosofică a omenirii îşi schimbă cu desăvârşire direcţia ,în care,adică,apar curentele nouă de idei ,ce deosebesc marile perioade ale istoriei filosofiei”.Ceea ce caracterizează sfărşitul fiecăreia din aceste perioade este triumful scepticismului.”O perioadă oarecare durează atâta timp,cât problemele filosofice se pun în aceleaşi moduri,iar soluţiile lor se caută pe aceleaşi căi.Încetul cu încetul însă,în faţa diversităţii rezultatelor obţinute,mintea omenească începe să-şi piardă încrederea în eficacitatea metodelor de care se servise până atunci ,-şi această îndoială îi paralizează câtva timp activitatea.Dar acest scepticism nu poate dura niciodată prea mult.Reacţiunea îi urmează în scurtă vreme,cu atât mai puternică,cu cât fusese,el însuşi,mai adânc.Ce fecundă a fost,bunăoară,influenţa scepticismului lui Hume asupra lui Kant!Şi pe când toate sforţările filosofului german tindeau,cu hotărâre ,la înlăturarea metafizicei din domeniul cunoştinţei ,o extraordinară eflorescenţă de sisteme metafizice a urmat imediat înăuntrul acestiu domeniu,cu Fichte,Schelling,Hegel,Schopenhauer.Mintea omenească trece astfel veşnic peste barierele ce i se pun ,şi cu cât aceste bariere sunt mai anevoie de sărit,cu atât avântul ei este mai puternic”

Aşa trebuie să ne explicăm mişcarea filosofică fără precedent,ca întindere şi ca adâncime,ce a luat naştere în Germania,la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi la începutul celui următor,sub influenţa criticismului kantian.Poate fi dar de folos,-ca să înţelegem cât mai bine această mişcare,-să ne amintim cum a încercat Kant să înlăture scepticismul lui Hume.

CAPITOLUL I

Hegel şi istoria germană

În intorducerea la Ideologia germană ,referindu-se la tinerii hegelieni,moştenitorii imediaţi ai tradiţiilor progresiste,umaniste şi raţionaliste ale marii gândiri clasice germane,Marx a indicat drept o lipsă esenţială faptul că”nici unuia dintre aceşti filosofi nu i –a trecut prin minte să-şi pună problema legăturii dintre filosofia germană şi realitatea germană”.Formulând această exigenţă ca principiul metodologic călăuzitor,Marx şi Engels vor fi primii care privesc conţinutul idealist al gândrii clasice germane prin prisma raportului său cu realitatea social-politică germană.Înţelegerea trăsăturilor caracteristice gândirii germane de la Leibniz şi până la Hegel trebuie să pornescă într-adevăr-indefernet că este vorba de figuri centrale,de primă mărime,ca Leibniz,Kant,Fichte,Schelling,Schiller,Goethe şi Hegel,sau de figuri periferice,de o importanţă secundară,ca să amintim,bunăoară,doar pe un Thomasius ori Wolff-de la prezentarea situaţiei social-politice în mod cu totul particulare,specifice,,în care se află patria tuturor acestor gânditori,Germania,în cursul întregii sale istorii moderne,de la războiul de 30 ani-care i-a adus ,prin pacea din Westfalia,dezastrul naţional-până la războaiele de contopire Napoleoniene şi pe urmă,mai departe,până la revirimentul provocat de mişcarea de eliberare naţională,al cărui entuziasm l-a cucerit şi pe Fichte în incendiarele sale Cuvântări către naţiunea germană.

Privită retrospectiv,în oglinda clarificatoare a epocii istorice care le-a dat naştere,personalitatea şi opera lui Hegel îşi dezvăluie mai profund conţinutul şi sensul lor intim,spre a se fixa ,în felul acesta ,în conştiinţa posterităţii printr-o imagine mai exactă,în acelaşi timp,mai cuprinzătoare şi mai clară,mai bogată şi mai adâncă.Deşi interesul pentru metafizica propriu-zisă domină preocupările de maturitate ale lui Hegel,acesta nu v-a privi niciodată mai cu seamă în tinereţe,omenirea şi viaţa sa istorică exclusiv sub specie aeternitates,nu v-a întoarce spatele realităţilor omeneşti social-politice concrete,gândirea sa înfingându-şi rădăcini adânci în acestea,şi extrăgându-şi din solul lor numeroase seve hrănitoare.Dimpotrivă,se poate considera că ceea ce constituie nota distinctivă a filosofiei hegeliene este tocmai spiritul realist,care întoarce gândirea întotdeauna către realitatea social-politică dată.