Identitate culturală și drepturi culturale

Realitatea este diferită. Ea reflectă nu numai faptul că, din punct de vedere istoric, statele actuale s-au format (în majoritate) ca manifestare a ethosului naţional, ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii îi asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale.

Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional, prin care au fost codificate drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare.

Prin urmare, inferioritatea numerică nu conferă automat statutul de “minoritate naţională”, subiect al sistemului internaţional de protecţie: “minoritatea” mai trebuie să fie nedominantă.

Statele unde principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să realizeze între norma de drept şi realitatea practică a ascendenţei culturii majorităţii.

Frontierele statelor naţionale actuale “decupează” un teritoriu prin care, pe de o parte, se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi.

Federalizarea Europei aduce o schimbare fundamentală.

Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai “administra” drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni, acestea intrând sub competenţa federală), atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno – culturale.

Popoarele în sensul lor iniţial de comunităţi etno-culturale, nu vor mai fi separate în majorităţi şi minorităţi prin frontiere.

Desigur, comunităţile multiculturale ale Europei Federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice.

Astfel, conceptul de “minoritate naţională” îşi va pierde relevanţa. Se poate imagina şi altfel. O Europă federală ar fi o Europă a minorităţilor etnice – fiind obligată dar şi aptă să construiască un model de convieţuire multiculturală (multi – identitară).

În cadrul federaţiei, statele trebuie să aibă siguranţa (confortul) recunoaşterii identităţii şi intereselor fireşti.

Europa poate fi privită ca un spaţiu de fermentaţie multiculturală în care se manifestă cel mai pregnant vocaţia echilibrării şi concilierii dilemelor şi conflictelor între individualism şi comunitarism, între spiritul analitic şi cel sintetic, între universalism şi particularism.

Uniunea Europeană:

– spaţiu de fermentaţie multiculturală;

– cu respiraţie spirituală comună;

– furnizoare de echilibru intelectual şi punte de comunicare între actorii unei lumi postglobalizate;

– îşi asumă idealul de a iniţia construcţia viitoarei civilizaţii umane;

– formează sentimentul de identitate europeană / culturală.

Globalizarea este o forţă a progresului, producând prosperitatea globală.

Globalizarea instituie comerţul liber şi mobilitatea capitalului. Globalizarea creează o civilizaţie a pieţei globale în care puterea, bogăţia şi democraţia liberală sunt răspândite pe întreg globul.

Dezbatere “Karl Popper”

Moţiune 1: Înainte de orice, ţin să salut publicul care participă la această dezbatere. Mă numesc Zlăvog Maria şi reprezint echipa afirmatoare. Vrem să demonstrăm că globalizarea are preponderent efecte pozitive.

Argumentele noastre sunt următoarele:

a. Situaţia Statelor Unite din prezent (forţă politică dominantă, arbitru al conflictelor internaţionale) este un rezultat al evenimentelor petrecute în decursul celui de-al doilea război mondial (atunci apare împărţirea în “State Mari” şi “State mici”, precum şi noţiunea de “echilibru de puteri”).

b. “forţa” şi “dreptul” nu pot fi separate. Norma de drept are şi un caracter constrângător. În orice societate, puterea de a făuri legile şi de a urmări respectarea lor aparţine elitelor sociale şi nu maselor. Dreptatea fără putere nu ar fi de fapt, dreptate. O societate ar trebui să urmărească instituirea unui echilibru între putere şi dreptate.

c. Acceptăm modul cum a definit F. Furuyama “globalizarea”: răspândirea modelului economic şi politic capitalist în întreaga lume, în măsură să aducă prosperitate şi să ducă la dispariţia conflictelor.

Vă mulţumesc pentru atenţie ! Dau cuvântul echipei negatoare.

Negator 1:

Bună ziua! Mă numesc Iordache Andreea şi reprezint echipa negatoare. Îmi permit să susţin că locul “statelor mici “ în istorie este la fel de important ca şi cel al “Statelor mari”. Mă refer aici la expresia lui Nicolae Iorga: “locul românilor în istoria universală”. Drepturile ţărilor mici se întemeiază pe tradiţii istorice, pe documente (este cunoscută tradiţia “descălecatului” în Ţările Române, sau importanţa “Diplomei cavalerilor ioaniţi” pentru istoria românilor.