Impactul Aderării la Organizația Tratatului Nord Atlantic și la Uniunea Europeană

1.1 Ce este NATO?

Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949, a creat o alianta de tari independente, ce avea ca interes comun mentinerea pacii si apararea propriei libertati. Alianta poarta numele de Organizatia Tratatului Nord Atlantic (NATO), si initial a fost formata din zece state europene si doua din America de Nord. Între 1952 si 1982 alte patru natiuni europene s-au alaturat Aliantei, marind la 16 numarul tarilor membre. Admiterea Republicii Cehe, a Ungariei si a Poloniei pe 12 martie 1999 a ridicat la 19 numarul membrilor. România a devenit membra NATO pe 29 martie 2004, dupa un lung proces de pregatire pentru aderare.

1.2 Tratatul Atlanticului de Nord

În cadrul Tratatului, tarile membre se angajeaza sa-si mentina si sa-si dezvolte capacitatile de aparare, individual si colectiv, oferind baza pentru planificarea apararii colective. Asa cum se afirma în preambulul Tratatului, “membrii Aliantei se angajeaza sa protejeze libertatea, mostenirea comuna si civilizatia popoarelor lor, bazate pe principiile democratiei, libertatii individuale si domniei legii” Articolul 5 se refera la dreptul la aparare colectiva, asa cum este prevazut în Carta Natiunilor Unite. El stipuleaza ca un atac armat asupra unuia sau a mai multor membri NATO va fi considerat ca fiind un atac împotriva tuturor membrilor. Admiterea de noi membri în cadrul Aliantei corespunde articolului 10 al Tratatului, care stipuleaza ca “alte state europene care sunt în masura sa urmeze principiile Tratatului si sa contribuie la securitatea nord-atlantica pot fi invitate la aderare” , scopul Aliantei fiind acela de a se extinde in partea de est a Europei. În alte articole ale Tratatului, fiecare din statele membre se angajeaza sa contribuie la dezvoltarea unor relatii internationale de pace si prietenie într-o serie de moduri, inclusiv prin întarirea institutiilor lor private si promovarea conditiilor de stabilitate si bunastare. Tratatul prevede si eforturile de eliminare a conflictelor în politicile economice internationale ale tarilor membre si de încurajare a cooperarii dintre acestea. Hotarârile NATO sunt luate dupa o prealabila consultare între membri, organizatia neavând autoritate supranationala.

1.3 Avantajele aderarii la NATO

Ca aliat NATO, România a contribuit si contribuie activ la securitatea spatiului transatlantic, la promovarea valorilor si obiectivelor Aliantei prin participarea la operatiunile si misiunile NATO, din Balcanii de Vest, Afganistan, Irak, precum si prin contributia sa la dezvoltarea parteneriatelor Aliantei cu statele din regiunea Marii Negre, nordul Africii si Orientul Mijlociu. În calitate de membru NATO, România beneficiaza de o garantie de securitate extrem de importanta si participa direct la luarea unor decizii politice esentiale pentru securitatea Europei. Fara îndoiala, integrarea în NATO implica un efort financiar mult mai redus decât cel pe care România ar trebui sa-l faca pentru a-si asigura singura securitatea.

“Anumite beneficii indirecte sunt vizibile, de exemplu, firmele românesti de profil au posibilitatea sa participe la licitatii pentru realizarea unor lucrari de infrastructura în alte state aliate, finantate prin intermediul programelor NATO”

Dar principalul avantaj pe care România îl are este obtinerea unui plus de credibilitate pe plan international, care se va reflecta asupra tuturor obiectivelor de politica externa, în primul rând asupra procesului de aderare la UE.

Din punct de vedere militar, contributia României la Alianta are ca principala coordonata participarea cu trupe la misiuni si operatiuni militare. Aceasta participare la misiunile si operatiunile aliate trebuie sa se diversifice treptat si sa includa un spectru mai larg de contributii, ceea ce implica necesitatea continuarii reformei armatei române.

Vor fi necesare eforturi financiare si de personal importante, din partea mai multor institutii românesti. România este chemata sa acopere, posturi în cadrul structurilor civile si militare ale Aliantei. Pregatirea personalului pentru ocuparea acestor posturi – diplomati, militari, experti, personal de secretariat – începuse cu mult timp înaintea aderarii si reprezinta, în continuare, o prioritate pentru România.