Impactul ideilor religioase în contextul extinderii Uniunii Europene

Cultele prezintă, în cadrul procesului de integrare europeană, o importanţă cu totul specială, datorită particularităţilor ce le disting de orice alte structuri statale şi nestatale. Ele constituie, totodată, şi o parte integrantă primordială a culturii europene. Europa pretinde că doreşte să ia în considerare în noua ei alcătuire tradiţiile constituţionale comune, dar şi tradiţiile şi culturile statelor membre, identitatea lor specifică naţională, în baza principiului subsidiarităţii, aşa cum afirmă în proiectul Constituţiei Europene: „în domeniile ce nu ţin de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi atinse în mod satisfăcător de către statele membre”(art. I-9 din Constituţia Europei Ca atare Uniunea se angajează să respecte şi să protejeze dreptul civil eclesiastic al statelor membre („Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în baza dreptului naţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre‖) (art. I-51). Deşi Constituţia Europei nu a fost adoptată, aceste principii se regăsesc în Tratatul de la Amsterdam din 1997. Unificarea europeană în cadrul Uniunii are consecinţe din ce în ce mai importante asupra poziţiei şi regimului cultelor în statele membre. Cultele intră în contact cu Uniunea Europeană în domenii precum dreptul muncii, dreptul fiscal, dreptul asigurărilor sociale, regimul bunurilor de patrimoniu, dreptul familiei precum şi în alte domenii al căror număr nu conteneşte să crească.

Fenomenul de reorganizare a comunităţii care domină bătrânul continent încă din anii ’50 a cunoscut mai multe etape. Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut sub numele de Tratatul de la Maastricht a fost semnat la 7 februarie 1992 de miniştrii Afacerilor Externe şi de Finanţe ai celor douăsprezece ţări membre. Acesta avea să modifice conceptul de Comunitate Europeană în cel de Uniune Europeană şi a accentuat extinderea integrării de la domeniul economic, la cel monetar şi politic. Obiectivele Uniunii stipulate în Tratat sunt: promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil, prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare, cu o monedă unică; punerea în practică a unei politici externe şi de securitate comune. Tratatul asupra Uniunii Europene abordează nu numai domeniile economic, monetar , politic, ci şi cultura, învăţământul şi socialul. În anul 1995, Uniunea Europeană a trecut de la doisprezece la cincisprezece membri, prin aderarea Austriei, Finlandei, Suediei, în 1997 are loc Tratatul de la Amsterdam care a adus alte îmbunătăţiri acordurilor deja existente, pentru ca în 2004 să se lărgească lista ţărilor cuprinse în dezbateri. Până la momentul actual, Uniunea a vizat în special domenii ca justiţie, securitate, economie, lăsând pe planul secund aspecte legate de religie sau de cultură.

Termenul de cultură a fost preluat de mai toate limbile moderne din limba latină, unde cuvântul cultură avea atât înţelesul de cultivare a pământului, cât şi pe cel de cultivare a spiritului. Se avea în vedere atât ideea de transformare a naturii exterioare omului, cât şi a facultăţilor naturale ale omului, pe care educaţia le poate transforma din potenţialităţi în realităţi. Cuvântul trece astfel în sfera largă a educaţiei care urmăreşte formarea spiritului şi a sufletului, instruirea şi modelarea personalităţii pe baza cunoştinţelor şi a experienţei personale.

Conceptul de cultură a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al XIX-lea, odată cu formarea noilor discipline sociale. El a fost asociat cu cel de civilizaţie, impus încă din secolul al XVIII-lea, pentru a semnifica progresul cunoaşterii şi al societăţii pe baza extinderii gândirii raţionale şi a mijloacelor tehnice.

Conform definiţiei din enciclopedie, religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.Etimologic, cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (religio = a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu).

Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştinetă a omului cu Dumnezeu".

Din cauza unor evenimente istorice care au afectat imaginea religiei, oamenii au tendinţa să refuze orice are legatură cu sacrul sau religiosul. A existat o perioadă în care Statul realiza o frumoasă conlucrare cu Religia. ,,Un singur Dumnezeu o singură biserică, un singur stat un singur împărat” declama Împăratul Justinian punând bazele simfoniei bizantine. Dar, după Schisma cea mare, după Cruciade şi mai ales după Inchiziţie, oamenii încep să se teamă de puterea Religiei şi încep să o conteste, acest fapt ducând la apariţia Reformei, începută de Luther şi continuată de statele germanice. După Reformă are loc o anumită emancipare a societăţii faţă de Religie şi faţă de tradiţia religioasă. Conducătorii de stat se tem ca nu cumva Religia să devină din nou puternică şi să capete prerogativele de altă dată, atunci când înaltele feţe bisericeşti aveau un cuvânt greu de spus în politica statului. În Europa secolului XXI există acum libertate religioasă , libertate care înseamnă că poţi alege orice religie sau să fii

fără religie.