Implicarea psihologicului în alcătuirea probatoriului

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Orice încalcare a unei norme legale este sanctionata în mod corespunzator de catre organele abilitate prin lege sa ia masuri în aceasta privinta. Încalcarea dispozitiilor legii penale presupune gasirea faptuitorului de catre organele de cercetare penala si tragerea la raspundere a acestuia de catre instantele de judecata competente în urma analizei tuturor datelor si probelor existente în cauza.

Procesul penal este definit în literatura de specialitate ca fiind “activitatea reglementata de lege, desfasurata de catre organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, în scopul constatarii la timp si în mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala” .

Odata cu sesizarea organelor judiciare în privinta savârsirii unei infractiuni, acestea procedeaza la efectuarea cercetarilor necesare descoperirii si tragerii la raspundere penala a infractorului. Persoana banuita a fi comis fapta penala este numita “faptuitor” înainte de declansarea urmaririi penale, iar dupa acest moment, ea dobândeste calitatea de “învinuit” .

În momentul în care, în urma anchetei judiciare se considera ca exista suficiente probe de vinovatie împotriva învinuitului, organul de urmarire penala înainteaza dosarul cauzei procurorului, cu propunerea de a se dispune începerea actiunii penale împotriva acestuia. Procurorul studiaza materialele care alcatuiesc acest dosar si, daca el considera ca din ansamblul probelor existente în cauza reiese ca învinuitul este cel care a savârsit fapta penala, existând suficiente temeiuri în acest sens, dispune punerea în miscare a actiunii penale.

CAPITOLUL II

PSIHOLOGIA ÎNVINUITULUI,

INCULPATULUI SI A ORGANULUI JUDICIAR

Interogatoriul judiciar este mai mult ca orice un razboi psihologic în care cele doua parti, desi nu se afla într-un raport juridic de egalitate ci într-unul de putere , se studiaza reciproc, fiecare având interese contrarii.

Organul judiciar, aflat teoretic pe o pozitie superioara învinuitului, inculpatului, trebuie sa stapâneasca foarte bine anumite cunostinte de psihologie judiciara, cunostintele aflate la baza aplicarii regulilor tactice criminalistice de ascultare a învinuitului, inculpatului.

Ancheta judiciara este o suma de relatii interpersonale stabilite între autoritatea de stat chemata sa afle adevarul cu privire la o cauza penala, si persoana care, banuita fiind de savârsirea unei infractiuni, încearca prin orice mijloace sa se apere.

Asa cum am mentionat, interogatoriul judiciar este un duel psihologic, pe parcursul caruia organul judiciar, avantajat de autoritatea cu care este învestit, actioneaza în vederea stabilirii realitatii faptelor, iar cel venit în contradictie cu justitia, se foloseste de toate posibilitatile (legale sau ilegale) pentru a evita tragerea la raspunderea penala .

Cunoasterea de catre magistrat a componentelor psihologice ale personalitatii învinuitului, inculpatului - temperamentul, caracterul, aptitudinile -, a mecanismelor psihice care stau la baza formarii si redarii declaratiilor, constituie o garantie a aflarii adevarului si, în consecinta, a realizarii scopului procesului penal .

Posibilitatile anchetatorului de a cunoaste psihologia învinuitului, inculpatului sunt multiple: studierea materialelor cauzei este un mijloc prin care anchetatorul îsi poate contura mental caracterul si aptitudinile învinuitului, inculpatului prin analizarea naturii si gravitatii infractiunii, a violentei cu care a fost comisa, a modalitatilor prin care faptuitorul a încercat sa ascunda urmele acesteia, a atitudinii adoptate dupa savârsirea infractiunii, toate acestea putând conduce magistratul la stabilirea existentei sau inexistentei componentelor personalitatii criminale evocate de Jean Pinatel: egocentrism, labilitatea psihica, insensibilitate afectiva si agresivitate.