Imunități diplomatice

În vederea îndeplinirii functiilor în scopul carora au fost înfiintate, oficiilor consulare si personalului aferent lor li se acorda o serie de imunitati consulare ce sunt cuprinse în statutul consular. Acest statut consular, potrivit practicilor dreptului international, cuprinde nu numai regimul imunitatilor, privilegiilor, drepturilor si a diverselor înlesniri pe care statul primitor este obligat sa-l acorde consulilor straini acceptati, ci si obligatiile consulului pe care la rândul sau trebuie sa le îndeplineasca fata de statul de resedinta.

În esenta, facilitatile si privilegiile oficiilor consulare si ale membrilor acestora constau in scoaterea lor de sub incidenta legilor, regulamentelor si masurilor de ordin administrativ elaborate de un stat pe teritoriul sau în diverse domenii ale relatiilor sociale. Cu alte cuvinte este vorba de o neaplicare a legislatiei de jurisdictie a statului de resedinta.

În baza drepturilor, facilitatilor, privilegiilor si imunitatilor acordate, oficiile consulare si membrii personalului acestora beneficiaza de un regim special în comparatie cu orice persoana fizica si juridica, în sensul ca nu li se aplica jurisdictia statului de resedinta cu privire la anumite acte. Legile statului de resedinta sunt inoperante fata de ele.

Tratamentul consular, desemnat, în mod curent, prin expresia de extrateritorialitate sau expresia de imunitati consulare sau privilegii consulare, are fie un caracter pozitiv (drepturi exceptionale), fie negativ (scutiri de anumite îndatoriri). Ele sunt, totusi, înmanunchiate în patru categorii de facultati: imunitatile propriu-zise, privilegiile, facilitatile si drepturile consulare .

Imunitatile propriu-zise constau în neaplicarea jurisdictiei statului de resedinta si a legilor care, în mod necesar si obligatoriu, se aplica tuturor subiectilor de drept, atât strainilor, cât si cetatenilor statului respectiv (de exemplu, imunitatea de jurisdictie, inviolabilitatea personala si scutirea de obligatia de a depune marturie).

Continutul imunitatii de jurisdictie consta, în primul rând, în neaplicarea legii statului de resedinta fata de oficiul consular si personalul acestuia, ca urmare a faptului ca este vorba de activitati ce nu cad sub incidenta legii locale, întrucât nu pot face parte din sfera de competenta interna a acestui stat (activitatile desfasurate în calitate de organ al statului trimitator pentru îndeplinirea functiilor consulare, precum si actele care tin de ordinea juridica interna a statului trimitator si care nu priveste statul de resedinta). În al doilea rând, imunitatea de jurisdictie consta în neaplicarea sanctiunii pe care legea o prevede pentru o actiune sau o situatie ca urmare a necompetentei organelor statului de resedinta de a actiona fata de beneficiarul imunitatii de jurisdictie .

Deci, cu toate ca persoana în cauza este obligata a respecta legea locala, violarea acesteia nu îndreptateste organele jurisdictionale locale sa actioneze pentru a o judeca si condamna.