Încetarea Căsătoriei

CAPITOLUL I. Încetarea căsătoriei

1. Aspecte generale privind încetarea căsătoriei

Potrivit art.37, alin.1 Codul Familiei căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.

Căsătoria poate înceta şi prin moartea ambilor soţi. Încetarea căsătoriei pune capăt căsătoriei, însă din motive obiective, neimputabile vreunuia dintre soţi, la fel ca şi în cazul căsătoriei putative, în care ambii soţi sunt de bună – credinţă.

Unanim se susţine în doctrină că încetarea căsătoriei intervine exclusiv din motive naturale şi obiective, neimputabile soţilor. În ceea ce ne priveşte, nu suntem atât de categorici, deoarece moartea, care este cauza încetării căsătoriei, poate fi naturală sau violentă. În ipoteza morţii morţii violente, în funcţie de împrejurări, aceasta poate fi imputabilă chiar soţului suprivieţuitor sau, după caz, soţului decedat.

La fel ca şi în cazul nulităţii, cauza încetării este ulterioară momentului încheierii căsătoriei, motiv pentru care aceasta produce efecte numai pentru viitor.

2. Efectele încetării căsătoriei

Încetarea căsătoriei se produce de drept şi are efecte doar pentru viitor. Acestea sunt următoarele :

a) Soţul supravieţuitor care, în timpul căsătoriei a purtat numele soţului decedat, poate să poarte acest nume şi după încetarea căsătoriei. De asemenea, s-a decis în practica judecătorească, că soţul supravieţuitor poate să poarte acest nume şi după recăsătorirea sa şi chiar împreună cu noul soţ.

b) Dacă soţul supravieţuitor nu împlinise 18 ani, îşi menţine capacitatea de exerciţiu dobândită prin căsătorie.

c) Comunitatea de bunuri încetează. Partea din bunurile comunecare se cuvenea soţului decedat formează masa succesorală împreună cu celelalte bunuri ce i-au aparţinut şi se va diferi moştenitorilor. Soţul supravieţuitor are chemare la moştenire conform prevederilor Legii nr.319/1944.

d) Ocrotirea părintească se exercită numai de către părintele rămas în viaţă, potrivit art.98, alin.2, Codul Familiei .

e) Obligaţia de întreţinere între soţi încetează.

f) Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor se naşte la moartea celuilalt soţ .

Capitolul II. Cazuri de încetare a căsătoriei

Din examinarea dispoziţiilor art.22 şi art.37, alin.1, Codul Familiei rezultă că există trei cazuri de încetare a căsătoriei şi anume:

1. Moartea unuia dintre soţi

2. Declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.

3. Recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort prin hotărâre judecătorească .

1. Moartea unuia dintre soţi

În ipoteza morţii unuia dintre soţi, deşi căsătoria încetează pentru viitor, unele efecte ale acesteia se păstrează, după cum urmează:

- copii concepuţi în timpul căsătoriei, dar născuţi după încetarea acesteia, sunt consideraţi copii din căsătorie cu condiţia ca naşterea să fi intervenit înainte de a trece mai mult de 300 de zile de la data morţii soţului, potrivit art.53, alin.2, Codul Familiei .

- soţul supravieţuitor care a luat prin căsătorie numele celuilalt soţ îl menţine şi după încetarea căsătoriei. Această soluţie era expres prevăzută de art.28 Codul Familiei. În redactarea avută până la 4 aprilie 1956, când a intervenit Legea nr.4 prin care s-a dat actuala formulare a art.28 din acelaşi cod .

Art.28, alin.1, Codul Familiei prevede că: „soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat”.

Art.28, alin.2, Codul Familiei prevede că: „dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art.27 din codul de faţă, fiecare dintre soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decât cu consimţămantul celuilalt soţ”.