Încetarea de Drept a Contractului Individual de Muncă

Încetarea contractului de muncă – instituţie fundamentală a dreptului de muncă

Contractul este definit ca fiind acordul între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau stinge între dânşii raporturi juridice .

Prin încheierea contractului de muncă, persoana fizică îşi exercită dreptul la muncă consacrat în art. 41 al. 1 din Constituţia României, republicată. Dreptul la muncă şi la protecţia socială este considerat un drept social-economic de tradiţie .

În actualul context legislativ, distincţia dintre drepturi şi libertăţi nu se mai impune deoarece amândouă au aceeaşi natură juridică şi ambele sunt drepturi subiective.

Comparativ cu alte drepturi, dreptul la muncă nu a fost prevăzut în Constituţia României din 1991 prin conţinutul său, ceea ce poate duce la concluzia că acesta este de fapt o libertate. Cu toate acestea, dreptul la muncă „evocă ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative libertăţii persoanei”. Autorul I. Muraru consideră că nu există deosebiri de natură juridică între drept şi libertate, deoarece libertăţile trebuind protejate ele au evoluat spre conceptul de drept, identificându-se în conţinut cu drepturile.

Principiile fundamentale ale regimului legal al încetării contractului individual de muncă rezidă în libertatea muncii, stabilitatea în muncă şi în caracterul imperativ al reglementărilor în materie.

Legislaţia în vigoare garantează principiul libertăţii muncii. Articolul 41 al. 1 din Constituţia României, republicată, prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

Codul muncii, în dispoziţiile art. 3 al. (2) şi (3), impune la nivel de principiu: „Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau a activităţii pe care urmează să o presteze. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească pe toată durata vieţii durata vieţii sale într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta”. Încălcarea acestor percepte este echivalentă cu încălcarea unei norme de ordine publică şi se sancţionează cu nulitatea absolută. Principiul libertăţii muncii este aprofundat de legiuitor prin statuarea imperativă că „munca forţată este interzisă”. Munca forţată este orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare sau pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.

Principiul libertăţii muncii apare ca un principiu complex care garantează nu numai libertatea de a încheia un contract individual de muncă şi de a negocia cu privire la conţinutul acestuia, dar şi dreptul salariatului de a pune capăt raportului juridic de muncă.

Pe de altă parte, libertatea muncii nu trebuie să fie interpretată ca un principiu absolut. Legiuitorul este dator să ţină seama atât de drepturile şi interesele salariaţilor, cât şi de cele ale angajatorilor, în contextul în care regulile şi mecanismele economiei de piaţă produc inevitabil efecte şi asupra raporturilor juridice de muncă. În consecinţă, reglementarea încetării contractului individual de muncă nu vine în contradicţie cu principiul libertăţii muncii.

Spre deosebire de contractele civile, contractul de muncă conţine un element de stabilitate, care se regăseşte în caracterul continuu al prestaţiilor, ceea ce reprezintă sursa sigură a existenţei angajatului.

În cadrul garanţiilor juridice, care asigură înfăptuirea dreptului la muncă şi stabilitatea în muncă, se înscriu şi dispoziţiile legale ce reglementează încetarea contractului de muncă. Prin numeroase norme sunt reglementate modurile, motivele, condiţiile, procedura şi efectele încetării contractului de muncă, controlul respectării acestor dispoziţii legale şi răspunderea în cazul încălcării lor. În acelaşi timp, această reglementare contribuie la o mai mare stabilitate a personalului, la diminuarea fluctuaţiei nejustificate de personal, precum şi la apărarea intereselor salariaţilor.

Încetarea contractului de muncă poate avea loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. În legislaţia noastră a muncii, termenul de „încetare” a contractului de muncă este folosit împreună cu acela de „desfacere” a contractului de muncă şi de „denunţare” (demisie), fără a exista însă o identitate deplină între aceşti trei termeni .