Incluziunea sociala și lupta împotriva sărăciei în contextul dreptului social european

Sărăcia nu este un fenomen care se limitează doar la țările în curs de dezvoltare, ci este o realitate cu care se confruntă și societatea europeană. Este o problemă complexă, care îi împiedică pe mulți oameni să ducă o viață normală. Acest flagel social se explică prin diverse cauze: nivel de educație scăzut, dependență de droguri sau o copilărie marcată de un acces limitat la resurse culturale, sociale și materiale.

În UE, o persoană este considerată săracă dacă venitul său este sub 60% din salariul mediu pe economie. Aproximativ 80 de milioane de cetățeni europeni (peste 15% din populația UE) trăiesc la limita sau sub limita sărăciei. Un european din zece trăiește într-o familie de șomeri și pentru 8% din cetățenii UE a avea un loc de muncă nu este de ajuns pentru a ieși din sărăcie.

Daca sa cercetam evolutia pe care a trecut Uniunea Europeana pentru lupta impotriva saraciei putem intelege ca ea intotdeanu este in cautare a noilor modalitati care ar minimiza somajul si saracia. Si daca sa vorbim depre ani si anume intre 1975 și 1994, Comunitatea Economică Europeană a desfășurat o serie de proiecte-pilot și programe ce urmăreau combaterea sărăciei și excluziunii. Cu toate acestea, acțiunile comunitare în acest domeniu erau contestate permanent din cauza lipsei unui temei juridic.

Situația s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, care a consacrat eradicarea excluziunii sociale ca obiectiv al politicii sociale comunitare. Așa cum prevede articolul 160 din Tratatului de la Amsterdam, în anii 2000 s-a înființat un comitet de protecție socială, pentru a promova cooperarea între statele membre și cu Comisia.

Strategia de la Lisabona lansată în anii 2000, a creat un mecanism de monitorizare și coordonare care consta în stabilirea de obiective, măsurarea sărăciei pe baza unui set de indicatori și de criterii de referință, orientări pentru statele membre și planuri de acțiune naționale de combatere a sărăciei. Metoda deschisă de coordonare a fost aplicat în paralel și în alte sectoare ale protecției sociale.

În 2005, Comisia a propus raționalizarea proceselor în curs, într-un nou cadru pentru Metoda deschisă de coordonare aplicată politicilor de protecție socială și de incluziune („MDC socială”). Obiectivele esențiale ale metodei deschise de coordonare sociale includ: coeziunea socială, egalitatea între bărbați și femei și egalitatea de șanse pentru toți prin sisteme de protecție socială eficiente; interacțiunea efectivă și reciprocă între obiectivele de la Lisabona privind creșterea, locurile de muncă și coeziunea socială; buna guvernare; implicarea părților interesate.

Metoda deschisă de coordonare pentru protecție socială și incluziune socială - instituită de Consiliul de la Lisabona - a reprezentat un instrument important pentru a oferi orientare și asistență comunitară statelor membre, în eforturile lor pentru atingerea unei mai mari coeziuni sociale în Europa. Eficacitatea sa depinde totuși, în mod vital, de participarea publicului și de angajamentul tuturor părților implicate.

Prin Recomandarea privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii din octombrie 2008, Comisia a actualizat Recomandarea 92/441/CEE a Consiliului și a declarat că ,,statele membre ar trebui să conceapă și să pună în aplicare o strategie globală integrată pentru includerea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii, combinând ajutorul corespunzător pentru venit, piețe ale forței de muncă incluzive și accesul la servicii de calitate”.

Una dintre inovațiile majore ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, adoptată în 2010, a fost stabilirea unei noi ținte comune în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale: reducerea cu 25% a numărului de europeni care trăiesc sub pragul național de sărăcie și scoaterea din sărăcie a peste 20 de milioane de oameni.

Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia a lansat în decembrie 2010 Platforma europeană împotriva sărăciei și excluziunii sociale, împreună cu o listă de inițiative-cheie care să fie realizate, precum o evaluare a strategiilor de incluziune activă la nivel național și o Carte albă privind pensiile. Începând cu 2011, s-a organizat o Convenție anuală a platformei, care a reunit responsabili politici, actori majori și persoane care au cunoscut precaritatea.

Confruntată cu un număr din ce în ce mai mare de persoane expuse riscului de sărăcie ca urmare a crizei, Comisa a adoptat în 2013 alte două inițiative.

În comunicarea sa din februarie 2013, intitulată ,,Către investiții sociale pentru creștere economică și coeziune - Pachetul privind investițiile sociale”, Comisia solicită insistent statelor membre să acorde prioritate investițiilor sociale în oameni și să investească în copii pentru a rupe cercul vicios al inegalităților.