Inconvenientele Anormale de Vecinătate

1. CONSIDERAŢII PRIVIND DREPTUL DE PROPRIETATE

Ca noţiune economică, prin proprietate se înţelege totalitatea relaţiilor dintre oameni privind însuşirea bunurilor, relaţii reglementate de norme sociale specifice diferitelor epoci istorice .

Sub acest aspect, proprietatea presupune exercitarea atributelor de proprietar asupra unor bunuri determinate sau determinabile în mod direct şi nemijlocit. Ca raport social-economic, proprietatea exprimă aproprierea unor bunuri corporale sau incorporale de către titularii ei ca şi exercitarea de către aceştia a atributelor proprietăţii prin putere proprie şi în interes propriu, dar cu respectarea dispoziţiilor legale .

În ceea ce priveşte conţinutul dreptului de proprietate, în literatura economică s-a apreciat că acesta include mai multe elemente: însuşirea ca posesie, folosirea obiectului proprietăţii, dispoziţia asupra acestuia, dreptul de a culege fructele ca şi dreptul de gospodărire, administrare şi gestionare .

Din această perspectivă, conţinutul economic al dreptului de proprietate, în viziunea actuală, se apropie de cel juridic.

În literatura de specialitate, s-a considerat că dreptul de proprietate este „cel mai întins dintre toate drepturile reale şi cel mai complet dintre toate drepturile subiective”, deoarece conferă titularului său exerciţiul tuturor prerogativelor pe care legea i le recunoaşte .

De asemenea, proprietatea a fost caracterizată ca „un drept în virtutea căruia o persoană poate să facă dintr-un lucru tot ce doreşte, o completă libertate de acţiune fiind recunoscută proprietarului asupra lucrului care face parte din dreptul său de proprietate”, în afară de excepţiile fixate prin lege ori convenţie .

Codul Civil francez în articolul 544 dă dreptului de proprietate o definiţie devenită clasică.

Ea a fost preluată în Codul civil român de la 1864 în articolul 480. Legiuitorul român defineşte în art. 480 Cod civil dreptul de proprietate ca fiind „dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.

S-a reproşat acestei formulări că a utilizat termenul nejuridic „a se bucura” spre a exprima atributele clasice ale acestui drept: jus utendi şi jus fruendi ori că a omis menţionarea caracterului perpetuu al acestuia. În ce priveşte sublinierea în definiţie a caracterului absolut, s-a considerat că ad literam acesta este antijuridic şi antisocial .

Într-o opinie contrară, s-a remarcat caracterul intuitiv şi practic al definiţiei date în articolul 480 Cod civil, aceasta fiind construită prin enumerarea atributelor şi a caracterelor dreptului de proprietate . Cu privire la termenul „a se bucura” s-a apreciat că acesta trebuie interpretat ca exprimând dreptul de a întrebuinţa bunul (usus) şi de a-i culege fructele (fructus) .

Completând prevederile art. 480 Cod civil, art. 482 precizează că: „proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneşte ca accesoriu cu lucrul într-un mod natural sau artificial”. Tot astfel dreptul de proprietate a fost definit ca „drept real care conferă titularului sau persoanei fizice sau juridice atributele de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra unui lucru, pe care le exercita în mod exclusiv şi absolut din putere proprie şi interes propriu” .

Tendinţele arătate se reflectă, mai mult sau mai puţin evident şi în formulările date dreptului de proprietate în doctrina noastră juridică în ultimii ani.

Astfel, într-o opinie, dreptul de proprietate a fost definit ca: „drept real ce conferă titularului dreptul de a întrebuinţa lucrul potrivit naturii ori destinaţiei sale, de a-l folosi şi de a dispune de el, în mod exclusiv şi perpetuu, în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale” .

Într-o altă opinie, dreptul de proprietate a fost definit ca: „drept subiectiv care permite titularului său, persoană fizică sau juridică, să posede, să folosească şi să dispună liber de un lucru care se află supus în mod exclusiv si perpetuu, în puterea proprie a titularului său.”

Într-o formulare sintetică, dreptul de proprietate a fost definit ca „drept real potrivit căruia titularul se poate bucura şi poate dispune de lucrul său, în condiţiile legii, cu respectul drepturilor omului” .

Cele expuse, conduc la concluzia că, în materia definirii dreptului de proprietate, opiniile autorilor sunt divergente cu privire la fundamentare, natură, atribute, caractere şi utilitate a dreptului, şi că, în raport de reglementarea juridică a acestui drept şi poziţia majoritară a doctrinei, o parte a elementelor de definire utilizate sunt susceptibile de critică.